cuvânt de spânzurătoare

Pe vremea când fata mea nu mergea la școală, dar învățase să citească binișor, îl apucă pe ta’su-mare pofta să se joace spânzurătoarea cu ea.

Îi povestește ce și cum se face și încep să se joace scriind cuvinte scurte.
Vine rândul fetei și scrie:
U _ _ _ _ _ _ V
Se uită tata la cuvânt, încearcă o literă, două…
– Mă, tu ai scris în rusă?
– Nu, tataie! răspunde cu sinceritate fata.

Ajunge bietul tata de-i desenează rochiță și tot ce-i trebuie și-i dă foc la spânzurătoare un copil de 6 ani. Uluit de-a binelea:
– Și până la urmă ce cuvânt e ăsta?
– Unmorcov. Sâc-sâc! Te-am bătut!

Tata se scarpină în chelie:
– Cum adică “unmorcov”?
– Adică unmorcov! Așa rău te oftici, de te faci că nu înțelegi?

Se duce tata și deschide frigiderul de unde scoate un morcov:
– Un morcov d-ăsta, mă?
– Da, tataie! Oooof!

Atât de stresat a rămas, mai ales că noi n-am ratat scena și am crăpat de râs, încât atunci când o mai prinde pe nepoată-sa la spânzurătoare, nu știe cum s-o mai fraierească… de obicei “uită” să pună litera care se repetă în cuvânt. Ca de exemplu:
C _ _ _ _ _ _ _ Ă

Văzând că ia bătaie, nepoata bate nervoasă tarabana cu degetele în masă:
– Deci?… Hai zi, ce cuvânt e?
– Cel mai simplu: căcărează.

Pentru că la noi în familie spânzurătoarea se joacă numai în bășcălie.