Mor de dragul ședințelor cu părinții la care majoritatea sunt nemulțumiți numai așa…din pricipiu, pentru că ai voie să fii nemulțumit și să nț-îi la tot pasul. Am înțeles că avem copii care au nevoie de sprijin și de ajutor, e firesc, pentru că ăștia nu cresc singuri ca bălăriile, dar și așa, să fim veșnic nemulțumiți fără să avem propuneri de bine, ci doar să fim nemulțumiți…
Îl am pe un părinte mai vehement în vizor, ăla face îngrozitor de mult zgomot pentru nimic. Ăla doar mârâie că nu înțelege care este statutul asociației de părinți. La următoarea ședință o să-l pun să-și scrie nemulțumirile pe o foaie, s-o facă cornet și să -și înfigă cornetul în dos.
Pentru că și eu pot să nț-îi pentru nimic concret.
eu, de dragul parintilor de genul asta, m-am facut secretar/ trezorierul clasei 😀
si-apoi sa vezi ‘lasati [copiii]parintii sa vina la mine’ 😉
N-am vreme și nu mă lasă fi-mea să mă implic foarte tare. Cred că nu vrea să mă vadă prea des la școală 😀
Nu mi-au placut niciodata sedintele cu parintii… sunt mult mai zgomotosi decat progeniturile, vorbesc in acelasi timp, fiecare parinte vrea altceva, vorbesc neintrebati, isi intrerup partenerii de discutie, nu au rabdare sa asculte alte puncte de vedere, fiecare e un semizeu atotstiutor… lista-i lunga. Si daca se intampla sa fie unu’ mai vocal (si sunt destui care se cred solisti), cand il lasi sa vorbeasca scoate numa’ balbe, ineptii… nimic coerent. si cica de vina-s ailalti care l-au tot intrerupt pana si-a pierdut ideile… vorba ta: sa vina dracu’ cu biletele pregatite d-acas’ :)) Tragic e ca acu’ sunt in postura de parinte si tot nu mi-a trecut, doar ca mi-e tare greu sa nu scap un “tembelilor”, dar cre’ ca as putea sa-l scap si n-as auzi decat eu.
Eu m-am săturat să ascult idioți pe timpul meu.
Mai da-mi idei ca si eu sunt presedinta de comitet de parinti pe clasa si am si eu din astia care maraie, dar pe la spate. Pana acum nu mi s-au adresat in fata, dar sunt “Gica Contra” pe la spate.
Eu ce-am avut de zis, am zis. Ședințele astea sunt făcute ca să punem la punct niște treburi, dar dacă o minoritate (un om, doi, trei) mârâie la infinit numai pt că sunt convinși că au dreptate, din punctul meu de vedere, pot mârâi la colț, în gol. Nu să pierdem vremea ca să NU ne convingă de adevărurile lor.
verisoara mea e profesoara. A spus ca cel mai dificil nu e sa se inteleaga cu copiii, ci cu parintii!!
Îi dau dreptate.
Eh, clasa a patra, nepoata tras de par conlocatar,parinte chemat prin smartphone, parinte intrand val vartej in clasa. Numai sa sune la IML pt expertiza mai lipsea, sa vada daca a lasat o vanataie gugustiuca mica inspre o ureche, unde-l ….ciupise de fapt.
Si pt ca “l-a durut f tare” l-a chemat pe tat-su.
Nu stiu ce e mai greu. Sa fii parinte sau diriginte/invatator?
Mie mi-e milă de profesori, serios. Le trebuie nervi de fier. Ca părinte își aperi copilul, Ca profesor ai multe explicații de dat.
ah, sedintele cu parintii, acele intamplari minunate in care diriga ne certa pentru tampeniile facute de mocofani ai caror parinti nu erau niciodata prezenti, in care parinti-perfecti luau cuvantul si uitau sa-l mai lase si altora vorbind despre nimic cu multa convingere…
stiu ca ma intrebam de fiecare data ce-o sa se aleaga din copiii nostri 😀
Copiii cresc, nervii rămân…