În ceafa mea, într-un tramvai aglomerat, soț-soție discutând:
EA: Ai fost la doamna Marcela să iei comisionul ăla?
EL: Nu, dar am vorbit cu ea la telefon și mi-a spus că mi-l trimite prin Relu. Zicea că ai vorbit cu ea ceva de perdele.
EA: Da, dar nu sunt sigură… Dacă zici că vrei să zugrăvești, nu i le-aș mai da pe-asta la tivit, poate mergem în Obor să luăm altele, tu ce zici?
EL: Da, ai dreptate, poate mergem. Mai las-o atunci. Chiar mă gândeam să-i dăm pachetul ăla mare de cafea, ca să fim siguri că se ocupă frumos de astea, dar ai dreptate și tu, mai bine cumpărăm altele…
EA: Care cafea? Pachetul ăla nu i l-am dat lui Ion?
EL: Ah, daaa!… Uite că am uitat complet! Da așa, e! Ce zici, mergem azi în en-gross să luăm mai multe, sau luăm 5 kilograme de castraveți din piață și gata?
EA: Nici nu știu ce să zic, cred că nu mai avem borcane. În ăla al doilea de 3 kg am pus fasole, nu? Îți amintești? Că parcă eu așa țin minte…
EL: Parcă…
EA: Și-atunci ar trebui să cumpărăm întâi borcane.
EL: Păi zi. Mergem azi în en-gross sau o lăsăm pe altă dată?
EA: Lasă, dragă, și-așa nu sunt bani, și trebuie să mergem și la țară…
EL: Și-a fost și ziua lui Adrian,deci trebuie să-i luăm ceva…
EA: Or fi cules via? Mă gândeam să-i sun…
EL: Lasă, sună-i mâine, să vedem cum e vremea.
Ea: Ai și tu dreptate, așa am să fac. Ce să-i luăm lui Adrian? Ai luat banii de la Cati?
EL: Nu, a spus că n-are acum și mi-i dă peste două săptămâni.
EA: Lasă, dragă, n-o forța.
EL: N-o forțez, mi-a spus singură. Știe ea mai bine ce probleme are. Ah, am fost mai devreme la ședința cu părinții.
EA: Și?
EL: Nimic concludent. Au crescut, fac trăsmăi…
EA: Azi dimineață după ce ai plecat m-am trezit cu el în pat.
EL: De ce?
EA: A visat urât.
EL: Trebuie să mai vorbim cu el, e a treia oară săptămâna asta când visează urât. Ai văzut că mai nou minte? Îi rămăseseră banii pe culegereade engeză pe care nu au mai cumpărat-o și cu toate astea ți-a cerut ție bani de tuns.
EA: Am văzut, dar asta nu înseamnă că minte.
EL: Haha, ai dreptate. Nu minte, doar profită. Coborâm aici?
…
De ce v-am spus? Pentru că eu n-am știu că un cuplu poate vorbi așa.
dar cum credeai ca poate sa vorbeasca?
cum e cuvântul ăla, care-nu-se-completează-unul-pe-altul ?
ce dlaguuuus 🙂 nu credeam ca exista de-adevaratelea oameni ca astia! dar ma bucur sa aflu ca da 🙂
pe mine m-a întristat, îți dai seama că am îmbătrânit degeaba?
Ai dreptate nu întotdeauna se vorbeste așa intre soți. Deși așa ar fi normal. Cam așa poves
tesc eu cu bărbatul meu … :)) La noi problema nu e cum vorbim, ci mai degrabă când reuşim să ne întâlnim să povestim 🙂
Voi sunteți niște frumoși 🙂
Tocmai fredonam piesa i feel lonely….
Si-am schimbat refrenul citind.
Nu-i nimic, reiau eu:
I feel lonely…
In tramvai zici… daca e ala pe care-l stiu si eu… e (aproape) incredibil 😀
Dar mai sunt si cupluri din astea… rare, dar din fericire inca prezente.
Bref, închipuie-ți că da. În tramvaiul ăla! Șocant.
Ai mei parinti vorbesc asa :)) Ma trezeam dimineata si ii auzeam cum stateau in pat la cafea si nu le tacea gura. Si acum sunt la fel, isi povestesc de toate :)) Nu stiu cum reusesc!!! :)) Eu si sotul nu stam atat de mult la barfa (bine, el de felul lui nu vorbeste prea multe 😀 )
Păi aia e, în general discuțiile sunt mai mult monologuri, dar ăștia doi se completau foarte fericit.
Asta se numește comunicare și e ceva întâlnit din ce în ce mai rar.
Ce chestie, să ajungem să ne pară ciudată normalitatea! 😕
Eu am zis că-s marțieni.