Mergeam pe stradă adâncită în gânduri, cum o fac din ce în ce mai des în ultima vreme (și nu, nu e de la vârstă) când îmi sare în față o femeie care nu s-a mai vopsit de mai bine de o lună de zile, stau mărturie centimetri de păr alb ieșiți de sub bonetă. Are o moacă ștearsă. Mi se bagă pur și simplu în față, de-mi respiră în nări:
– Bună, cred că suntem vecine!
– Așa… și… ne interesează pentru că?…
– Cred că stai în zona mea, te-am văzut destul de des, nu stai în cartierul X la blocurile de 4 etaje de pe … ?
– Ba da.
– Și eu la fel. Din vedere te cunosc, nu ne-am vorbit niciodată, nu știu dacă știi, sunt sora lui Bogdan din blocul P.
Fac pași în continuare. Bogdan ăsta a fost o lepră de copil în copilărie, unul care spărgea geamuri, era călare pe demolările de lângă blocuri, trăgea fetele de păr, țipa cât îl țineau plămânii și în general purta stigmatul de copil problemă. S-o fi pocăit între timp cu toată familia lui…
N-apuc să-mi termin gândul, că sora se repede un pas înaintea mea și iar îmi vorbește aproape de nări:
– Vii de la muncă?
– Da.
– Pe la ora asta ieși în fiecare zi?
– Da…
– Adică muncești de dimineață până seara, nu?
– Da.
– Te-ar interesa să faci niște bani în plus?
– Hahaha! Îți răspunde cineva “NU” la întrebarea asta?
– Ai și tu dreptate…
Pare că i-am rupt tirul întrebărilor. Caută să se adune. Trecem pe lângă o biserică și o văd făcându-și cruci largi, pioase, ca la carte, ceea ce mă convinge că nu face parte din vreo sectă religioasă, de-aia care vinde cărți pe stradă. Dă să reia tirul întrebărilor, dar n-o las, încep eu pentru că m-a enervat stilul ăsta al ei de dezbăcat omul în fundul gol cu întrebări:
– Ce vinzi?
– Eu? întreabă mirată. Nimic!
– Dar ce faci? Contracte?
– Cam așa ceva, dar cel mai bine e să ne întâlnim într-o zi să vorbim, să-ți explic planul. Dar nu pe stradă. Putem să ne întâlnim la mine acasă, în week-end, de exemplu.
– Chestia asta e ceva gen sistem piramidal?
– Nu, nu chiar, noi suntem ca o echipă, muncim și câștigăm toți cam la fel. Dar deja am spus destul și nu e bine să vorbim pe stradă.
– Aha, zic. Deci voi faceți asigurări.
– Sunt pensii, nu asigurări. Dar uite cum mă tragi tu de limbă, în loc să ne vedem și să-ți explic cum trebuie planul, zice ea zâmbind șters, nervos.
– Mă enervează misterul ăsta. Poți încerca să povestești despre pensii private cu cineva de vârsta fetei mele dacă vrei, dar nu cu mine, nu mă pasionează.
Stupefiată:
– Ai copil?? Ia te uită!! Și-arăți atât de bine, atât de tânără! …
Da, știu, arăt bine, dar nici așa bine cât încearcă ea să-mi intre pe sub piele. Mi-e silă să-i mai spun ceva, așa că încearcă să relege cumva “prietenia” întrebându-mă:
– Mie câți ani îmi dai? Ținând cont și de faptul că am fată la grădiniță?
Nu mă pot abține și o întreb:
– E educatoare?
Doamne, cata rautate…nu mai poate omul sa faca un ban cinstit…
:))))) te roade, huh?
😀 😀 😀
Sadico! Vrea oama sa te intieze intr-un biznis, sa te imbogateasca peste noapte si tu o ataci la …CNPeu! 🙂
Păi dacă ea îmi linge CNPeu?!
:)) Avon nu te intereseaza? muncim in echipa 🙂
Sunt într-o echipă. Întreabă-mă dacă vând ceva.
Eu te felicit din toata inima ca i-ai dat replica. Ma dispera oamenii astia si nu poti scapa de ei decat fiind nepoliticios.Pursi simplu altfel nu inteleg.
O, nu mă felicita, că abia mă mai țin să mă abțin!
Bine că ai mai venit pe la mine. Mă gândesc la tine ori de câte ori plec de acasă și iau cheile din cuier. Când mă întorc nu mă gândesc, orbecăi după lumină 🙂
Si mai zici de mine ca-s “amabila”… Intrebare: te-ai distrat cand i-ai zis treaba asta? I feel good. Cateodata ma intreb ce s-ar intampla daca as spune de fiecare data fix ce mi-a traznit prin cap :))
Pe moment mă distrez, pe urmă mă gândesc dacă o să mai ajung acasă la câți “prieteni” îmi fac.
daca-s ca tanti asta de ai povestit despre, mai bine lipsa. ce-ai avut si ce-ai pierdut…
Nu i-aș simți lipsa, dar și să se uite lumea urât la mine pe lângă bloc, îmi strică naibii zenu’ !
Nevasta-mea are 1.62cm si 47kg (stiu, dar trebuie sa ma laud cu ea 🙂 ) iar cand mai da cate o replica de genul celei pe care ai dat-o tu, ii spun ” Unde intra atata rautate intr-un om asa de mic” 🙂
Haha! Ce bine-mi pare că nu mai sunt mică! Pot să fiu rea bine mersi! :)))
Mixi, ce vinzi? În afară de emoții? Deși pe alea ni le dai gratis în fiecare zi. 😀
Ia gratis neamule, nu sunt un vânzător bun 🙂
ce sa zic, m-ai batut. nu mi-ar fi trecut prin cap sa intreb asa ceva. am si eu o curiozitate: bunicata te mai recunoaste de vecina? :))
erata: bunicuța
Sper din suflet că nu! :))
uh :))) eu n-am fost niciodata in stare sa dau o replica asa zdrobitoare de ego, decat barbatilor care pe vremuri incercau sa ma agate.
Aaaa, am o replică și pentru ăștia. Mai ales dacă sunt tineri:
http://www.mixy.ro/2012/02/20/lipeala-de-pe-strada/
bietul pustan :))
eu nu de d-astia cumintei vorbeam, ci de d-aia obraznici.
cu ăia obraznici nu se poate vorbi. ăia atacă direct 😛
Fina si sensibila ca o boare binefacatoare 😀
Bravo!
Primul gând a fost că boarea e udă ! :))))))
Cred că sunt obosită.
Esti magnifica!! Dupa ironie este sora mea, dupa cantitate- esti sora mai mare si ai luat o felie un pic mai groasa.
Esti nemaipomenit de fina si spontana. Eu o sa iti copii replica si scriu undeva, sper sa regasesc la nevoie 🙂
Dacă mai vorbești așa despre mine, o să prind un drag de mine de-o să mă iau acasă! :))
Pe mine mă enervează ăştia de nu se poate!… Nu-i suport!
Nu-mi spune! Devin reticentă, astea nu-s vânzări, sunt direct atacuri!
:)) … e educatoare?? :)) Aşa îi trebuie! Se pare că şi eu sunt una dintre figurile care trebuie oprite şi întrebate. Totuşi atât de agresivi nu au fost decât cei cu simulacru de biblie în mână, la colţul străzii. Săraca femeie, îţi dai seama ce spirit de observaţie avea – să te ţină minte fără să te fi cunoscut vreodată! Eu îi uit şi pe cei pe care n-ar trebui să-o fac :)) Dar presupun că gena Alzheimer să fie de vină.
Nu cred, să știi că și eu rețin chipuri. Dacă de exemplu plec la aceeași oră de acasă, se întâmplă să văd chipuri pe care le-am mai vazut, chiar și în tramvaiele noastre care circulă la 3 minute, pline cu câte 300 de oameni. Chipuri rețin. Cu numele însă, stau foarte prost. Am colegi de 2-3 luni de zile pe care încă îi botez sau rămân cu întrebarea în aer ca să nu-i botez.