Nu știu cum naiba s-o scot la liman, unde să merg cu ea, încotro s-o iau. Sunt într-un impas psihic, logic, psihologic, nu am nici o idea măreață. Nu știu încotro s-o mai iau, iar ideile mele par niște spaghete grețoase, uscate, de mai bine mori decât să pui gura pe ele.
Mamaie cade măcar săptămânal. Amețește, nu mai vede, cade, se rănește, se învinețește. Păi ce, de-acum? Ă-hăăă! De când cade și nimeni nu-i dă de cap. Acum a spus că a căzut iar și nici nu știe ce să mai facă, pentru că pe lângă durerile pe care le avea pe ici pe colo, acum o doare și-n capul pieptului, între coaste. La cum explică ea (prin telefon) pare că ar durea-o stomacul.
– Mamaie, ce-ai mâncat?
– Niște mâncărică de cartofi, că am ținut post.
– Mhm. Și-n afară de asta?
– Niște prune, că mi-a adus alde Ion un sac de ceapă și-un săculeț de prune, și le-am mâncat așa, cu pâine
– Cum naiba ai mâncat, bre, ceapă cu prune și cu pâine?
– Nu, mă fată, numai prunele cu pâine!
– Aoleu, Doamne! Sper că prunele erau fierte!
– Aiurea, cine crezi că ajungea dincolo, la aragaz? Le-am mâncat așa crude. Mamă și ce poftă aveam! Și mai pe urmă am mâncat un pateu vegetal. Și pe urmă… să fie de la lingura aia de fasole? M? Ce zici? CĂ am luat și fasole!… A, și a fost prietina mea la magazin și-am pus-o să-mi cumpere și mie niște mandarine. Buuuuuneee!!! Bune rău!
Deja-s oripilată:
– Mamaie, nu e nici 5 după amiază, până când mănânci? Fă și matale o pauză să respire stomacul…
– Ooooof, oi avea și tu dreptate! Da io cred că n-are legătură cu mâncarea, zic io că-i de la dres!
– Ai dres mâncarea?
– Nu, fată!
– Aaaa… de la dres. Ce e de la dres, mamaie?
– Durerea asta de stomac!
În imaginația mea fecundă o și vedeam hărțuită în pat de un maaaare dres, peste marea burtă, până la stomac.
– Ce dracu dres ai bre, pe matale?!?
– D-ăla de lână…
– Și te strânge??
– Aiurea, cum să mă strângă? E lălâu!… Lăbărțat. E de pe vremea lu’ Ceașcă!
– Și-atunci de ce te doare stomacul?
– Păi n-auzi făi maică și tu ce zice ăștia pe la televizor? Că toate alea te doare de la dres!!!
Multumesc ca mi-ai deschis ochii… inseamna ca eu imi trag dresu’ pana sub mamelonu’ stang cateodata, ca pe-acolo se manifesta cate o jena demna de paduden… Da’ las’, ca ma mai trezesc cu dresu’ si pe la sale… mai ales cand e mai rece si mai umed 😀
Deci țâța cu stomacul și cu dresul … la tine e ceva gen bombă!!
mamaia ta e fantastica.
Sanatate pe toate planurile!
Mulțumim
Stresu’ cu dresu’ 🙂 Imi aminteste de mamaie, care era tintuita in pat, si cum mare branza de activitate n-avea, programul ei zilnic se rezuma la citit, privit la televizor si cateva conversatii telefonice cu vechile ei prietene. In schimb, programul nostru devenea foarte incarcat: musai trebuia sa citim cu totii cutare carte (dar pe care mamaie ne-o povestea in amanunt, recitand pasaje intregi, in mod special finalul), ne punea la curent cu noutatile din gasca de babute, dupa care incheiam ziua cu un telefon la salvare, pentru ca mamaie descria foarte bine simptomele unui infarct. Dupa cateva plimbari la spital cu ambulanta in urma carora au constatat medicii ca n-avea urma de infarct nou, mamaie nu s-a mai uitat la emisiuni cu subiecte medicale pentru ca au amenintat-o aia cu amenda pentru ca solicita ambulanta fara motiv real…
Măiculiță, bine că nu vede emisiunile alea!!! Ce-ar mai fi?! Așa… mai un dres, mai niște plante, supraviețuim. Dar la salvări și infarcturi deja e altă mîncare de pește.
legendara mamai-ta, ca de obicei 🙂
multa sanatate!
mulțumim,blo!
🙂 Nu stiu de unde ai mostenit sprancenele, da’ genele cam vad de unde le-ai mostenit!
Sper că nu! :))
:)) Să ştii că-i de la dres! Cum poate să le amestece în halul ăla – eu să fi mâncat doar prune cu apă era deja suficient să nu mai ajung să-mi dreg nimic 🙂 De post, zici? De aia se spune că mâncarea de post s-o mănânce oamenii sănătoşi – nu copiii şi bătrânii 🙂
Aiurea, mamaie mănâncă orice. Nu aproape orice.
ORICE.