Avea un an şi ceva şi n-a avut încotro, că redecora taică-său casa, drept care a trebuit să vină cu maică-sa (sora mea), să stea la noi.
Ghinion, că sor-mea a uitat de când măritată cum e vara la noi, la ultimul etaj…
Şi-n prima seară când a dormit la noi cu nepotul , mi-a cerut un cerşaf. M-a umflat instantaneu un râs…Măh, da râs! De-ăla nesănătos! Fireşte că nici măcar nu mi-am dorit să caut.
Şi dormim!
O las pe soră-mea să doarmă cu fi-su într-un pat, Şi aud la 10 minute după „Noapte bună!”
– Ufff! Mamă ce cald e!
Pe urmă: fssss! Fsssss! (Spray-ul de apă pentru flori)
Îmi intinsesem un soi de pat pe jos în ideea că dacă e vreun pic de curent să-l simt eu prima, şi iar am început să râd spunandu-i:
– Mai vrei cearşaf să te-nveleşti?
Soră-mea percutează de parcă ar fi stat pe ţeavă:
– Taci! Să nu te-aud!
– OK, tac.
Nu trece multă vreme şi-o aud ridicându-se după paharul de apă:”Gâl…gâl…gâl…Pleosc!”(restul de apă și l-a turnat pe ea). Îmi spune ca deja a-nceput să sfârâie apa pe ea și ies aburi.
După un timp se-aud unii lălăind beți pe stradă…Lălăiala durează…Soră-mea se ridică din pat şi îşi caută doape de vată să le bage-n urechi, mârâind printre dinţi „Fraaate, ce cartier!”
Adorm.
La un moment dat o zbugheşte într-un suflet pe balcon. Mă trezesc fericită de curentul pe care îl face, şi-o aud lamentându-se: „cât sunt de fraieră…..”
O-ntreb răscolindu-mi adâncurile somnului:
– Ce-ai păţit?
Şi îmi răspunde:
– Am auzit o fâşâială şi-am sărit ca fraiera în balcon bucurându-mă că plouă….
Şi? Mă trezesc eu plină de speranţă….
– Şi-mi foşnea vata-n urechi, nici urmă de ploaie!
Speranţa mea se transformă în furie:
– Data viitoare bagă-ţi ob-uri în urechi, sper că alea nu foşnesc a ploaie!
Leoarcă de transpiratie, într-un final, cred că adormim. Şi n-apucăm să adormim serios, că după 2 ore începe nepotul să se fâţâie, să mârâie, mă-sa încearcă vrăjeala aia ieftină cu „şhhh”, după care el treaz:
– Haaaaa!
Deschid ochii, să văd şi eu descoperirea lui: nepotul meu îşi întinde gâtul să vadă peste mă-sa, stând în fund, cu braţele ca o santinelă suricată, şi zâmbeşte până la urechi văzând că eu şi fi-mea ne-am trezit şi ne uităm la el.
OK. Deşteptarea de-adevăratelea.
P.S. De data asta reuşesc să-mi şochez colegii de la muncă ajungând exagerat de devreme.