wc-ul din fundul curţii

By | 2011-11-07

Pe când alţii îşi fac fose de colectare în care să-şi reverse „scurgerile” de la vile, noi ne-am gândit să ne refacem WC-ul din fundul curţii, că o vilă n-avem decât desenată pe nişte resturi de hârtie (dar fiecare membru al familiei are câte o variantă!)

Şi pentru că WC-ul vechi se înmuiase şi se lăsase la 45 grade pe spate, de trebuia să laşi vorbă să te urmărească ceilalţi să te şi întorci sau să te scoată din rahat, ne-am apucat de unu’ nou…

Cu săpatu’ ne-am scos, ne-a ajutat un vecin pe câţiva biştari. Pe urmă betonat pereţi, betonat capac, lăsat gaură (că-i musai să-l şi umpli pe undeva), ridicat sus cabina de lemn, acoperit…. A ieşit o namilă de WC mai ceva ca la barosani!
Măi, ce mai! Floare la ureche! 3 week-end-uri de muncă şi gata treaba! La final am pus o panglică roşie la intrare şi-am pus-o pe mamaie să-i facă inaugurarea.

Mamaie a făcut întâi ochii cât sarmaua când a văzut atâta cabina: „Ce-i asta, maică? Bufet ?! Păi poţi să vinzi îngheţată aici !”… Pe urmă s-a uitat în gaură să vadă cât e de adânc:”Ă-hă! E de muncă aici!”

Dar a doua zi dimineaţă, când l-a inaugurat şi fizic, i-am citit satisfacţia pe chip şi-am întrebat-o cum i se pare…
– Îmi place, aţi făcut treabă bună, ce să mai! Maică, da când faci, se-aude jos în el: „BUM!”

P.S. Ne-am gândit la toate, mai puţin la ecou.

0 thoughts on “wc-ul din fundul curţii

  1. Roxana

    Apropo de asta! Mi s-a întâmplat să folosesc un WC nou, din fundul curţii bunicii unei rude. Era frumos dar încă neterminat. O scândură subţirică acoperea un gol, chiar în faţa intrării. Eu n-am fost atentă şi am călcat pe ea. S-a rupt şi eu am dispărut pe jumătate în gaura săpată. Le-am văzut faţa lungă, pentru că nimeni nu ştia dacă a dat norocul peste mine şi ghinionul peste toţi în eventualitatea că acel WC nu era chiar nou – nouţ. Bărbatul meu, săritor, a venit să mă scoată şi toţi am răsuflaţi uşuraţi că eram numai julită şi plină de pământ :))

    Reply
    1. mixy Post author

      :)) cum naiba ai reuşit fată ?!?!?!

      Reply
  2. Roxana

    Era scândura subţire şi eu de calibrul mamaiei. Am dispărut brusc, ca-n filmele de comedie :)) sau în filmele horror – de parcă m-ar fi tras brusc cineva în adâncul pământului. Dă-ţi seama că m-a apucat râsul după ce mi-a trecut sperietura şi mi-am adus aminte de feţele lor.Cumnata mea deja se întreba oare cum vom călători spre casă, dacă eu, din nefericire aş fi atins … eventualele noroace. N-a putut să râdă nici mai târziu, când eu mă stricam de râs. Am ajuns la concluzia că îngerul meu păzitor a muncit pe brânci săracul :)).

    Reply
    1. mixy Post author

      dreptu-i ca a muncit bietul înger ! Dar m-am distrat pe cinste cu scândurica ruptă :))

      Reply
  3. Pingback: întrebări de pomană | mixy.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *