Nu stiu ce formule de incheiere folosiți voi pentru emailurile pe care le trimiteți, dar eu folosesc în funcție de gradul de oficialitate și de tonul adoptat problemei expuse:
– vă mulțumesc,
– cu stimă,
– cu respect,
– cu sinceritate – ăsta nu mai e de actualitate în mileniul III,
– o zi bună,
– o zi frumoasă.
Buuuun. Problema intervine undeva între creier și tastatură, pentru că sunt zile în care acestea nu colaborează la capacitate maximă și ba gândește creierul înaintea tastaturii, ba impulsurile nervoase de la capătul deștelor butonează mioape tastele de lângă tasta corectă…
Și cum de obicei suntem grăbiți și la prima verificare pare Ok…. bagi un ‘send’ și…te-ai dus dulce minune!….
Recent i-am scris la finalul emailului unei agente de asigurări:
O ai frumoasă !
Nu vă explic în ce hal a râs toată agenția aia de asigurări!
Pur și simplu refuz să vă explic.
Pai si de ce au ras asa de rau? N-o avea frumoasa?
🙂 Tare Mixy,tine-o tot asa…te concediaza in ritmul asta:-) Lasa ca facem toti cate-o greseala…cand ai de raspuns la 60 mailuri la 8.30 dimineata…intri in panica,pe la orele 17-18 deja creierasul este ko…ce sa mai vezi ca lipsesc litere sau ca formula de incheiere nu-i aia buna…Eu am facut-o mai lata…my big big boss imi scrisese mie si colegei mele preferate o cerere de “n’spe” mii de cacareze di modificari pe care culmea,odata facute ,avea o alta idee geniala si schimba iar…continua sa ne frece de 2 zile si noi eram la capatul puterilor,imaginati-va doua biete femei cu ochii rosii si lacrimosi,nervoase oricum din fire si de foame pt ca suntem mereu la dieta…eram terminate,ma rugam la Dumnezeu ori sa ma imbolnavesc subit,ori sa se termine saptamana in mod miraculos ori sa-i vina un infarct nehotaratului sef…In concluzie,cand am vazut al cinci miilea file cu alte modificari…am vazut negru,monitorul scotea fum si inima imi batea ca nebuna…si am scris…”Zio… non ne posso più,pensavo avesse finito di rompere e tra l’atro non vedo più!(Unchiule…nu mai pot,credeam ca a terminat cu ruperea asta si printe altele nu mai vad deloc,si chiar nu mai vedeam dupa 14 ore la monitor)…numa’ ca am facut “rapunde la toti” in loc de “raspunde” doar colegei:-( Va dati sema ca intepenit cand am vazut cui am raspuns…Imi raspunde dupa mai bine de jumatate de ora…”Porta pazienza…abbiamo quasi finito…e scusa,so di essere pesante!”(Ai rabdare…aproape am terminat….si scuza-ma,stiu ca sunt asa…ca rup) Era sa mor…si un an de zile am trait cu groaza ca a facut pe prostul si a raspuns asa dragut dar la prima greseala ,ma faulteaza:-)Nu s-a intamplat nici dupa 4 ani nimic rau…si de fiecare data ne zice ca stie ca-i aiurit si sa trecem cu vederea:-)))
=))
vezi de ce nu-mi fac probleme că m-ar da afară ? se distrează de n-au aer, închipuie-ți că asta-i o tâmpenie de aperitiv… 😀
Hei, lămureşte-mă: o are frumoasă sau nu? ROTFL
la cum râdeau ăia, posibil să fi știut ei ceva…
apropo de greseli la locul de munca, eu eram “in forma” in timpul sarcinii, cand neuronii au de lucru in alta parte sau… n-au nicio treaba! si uite asa vorbeam intr-o zi pe aplicatia pentru comunicari interne cu un mare director economic din Marea Britanie si ne uitam amandoi intr-un excel. el nu gasea niste cifre si i-am spus/scris ca le gaseste in al doilea “shit”. dupa ce am dat enter si am vazut ce scrie pe monitor mi s-au inmuiat efectiv picioarele! au fost cateva secunde de liniste de ambele parti (apropo de relativitatea timpului, aveam impresia ca stau cu o oala fierbinte in mana!), dupa care am reactionat si mi-am cerut scuze. raspunsul a venit prompt: “don’t be (sorry), you made me laugh. you really made my day!” 😀