La fiecare pomană de până acum, a fost mâncare în casă cât n-a fost adunată în toate șaormăriile și patiseriile din Big Berceni. N-am simțit până acum la nici una dintre pomeni că mortul e ghiftuit, se simte bine, că e ok că dăm. Și dacă până acum aveam vreo umbră de îndoială și spuneam că sper că poate pomenile se duc unde trebuie….trece vremea și încep să cred că nu mai cred nimic. Că ne îmbătăm cu apă rece. Și e păcat. E atâta alcool rafinat pe drum și noi ne prostim cu apă rece…
Glumeam.
Frate, sper că nu citește oricine blogul meu, adică n-ar trebui să-mi fac procese de conștiință că n-a înțeles Icsulică ce am spus și că nu ști că aloolul rafinat e nociv! La câți vizitatori am, Icsulică ar trebui să priceapă printre cuvinte, ar trebui să fie un Icsulică aparte!
În fine… La toate astea, mamaia mea zice că nu-i de-ajuns. Cum să fie de-ajuns când ea vrea pomană pentru toate babele din sat?? A trebuit să-i promit că la pomana ei voi da 48 de vase care să mulțumească toate babele din sat.
Nici așa n-a tăcut cum trebuie. Nu știu ce nu-i convine. Nu-mi rămâne decât să-i promit că toată lumea va avea proprii bărbați în pat o noapte, așa cum visează ea să fie. Sau că 48 de babe vor avea 48 de bărbați în pat (fie cine-o fi!) Chiar nu înțeleg ce vrea mamaia asta! Alte babe nu-s așa deraiate. O mătușă de-a lui Mixu ne spunea că l-a visat pe bărbatul ei mort și că omul a spus că nu mai vrea nici o pomană, și femeia n-a mai dat. Mamaie i-a dat lui tataie și ce n-a vrut! I-ar mai fi dat, dar culmea, n-a putut!!!
…
Din punctul meu de vedere, morții ne privesc ca pe niște fraieri (mai mult fraiere, dacă privim în copacii noștri genealogici) care încercăm să ne păcălim durerile și amintirile.
Mai mereu în SF-uri se începe cu INIȚIEREA unei noi societăți. Aș vrea o societate nouă în care morții să fie morți, viii vii, iar amintirile să nu existe. DELOC.
Vreo pilă la hollywood? Anyone?
Hmmm… Nu cred ca ne mai privesc mortii in vreun fel, ca daca ne-ar privi (ori daca ar putea), ar da ei un semn ca se distreaza. Stiu eu vreo doi pe care nu i-ar rabda inima… Amintirile… dupa o vreme se cern. Citeam pe undeva ca primul lucru pe care-l uiti e vocea. Eu n-am prea uitat, si ma bucur acum.
Asta zic și eu: mi-ar da un brânci, m-ar împiedica, mi-ar face ceva să simt că e ok. De împiedicat nu m-am mai împiedicat nici singură…
Eu cred ca pomenile sunt pentru cei care raman in viata mai mult. Cunosc un caz in care o femeie traieste doar pentru a-i face pomeniile fiicei ei moarte de curand. Rudelor le e teama ca dupa ce o sa se termine pomenile astea, o sa-si ia viata. Momentan se agata de pomeni… singura legatura ramasa cu copilul ei.
Trist
La catolici, care sunt tot crestini-deci nu ma leg de culte indepartate, nu se da pomana, nu se fac pomenile de la noi. Parerea mea e ca tine mai mult de credinta noastra interioara. Cred ca mai importanta decat ghiftuiala pomanagioasa e aprinderea unei lumanari si, eventual, o rugaciune pentru sufletul celui trecut de partea cealalta.
Aia da. De ce nu m-am botezat catolic?
Despre pomeni nu vreau să aud. Dau cred pomeni de destul de multă vreme încât să n-am nici o treabă pe lumea cealaltă, asta în caz că acolo unde ajung este nevoie de mâncare :)). Tocmai citesc Divergent şi aici se vorbeşte despre tot felul de seruri, unele mai nocive decât altele, fiecare un fel de armă asupra altora. Cel mai inofensiv este Serul Abnegaţiei care şterge amintiri, reconstruieşte adevărul. Eu una de asta m-aş teme cel mai mult. Nu mai eşti tu dacă nu mai ai amintiri. Pe de altă parte, cred că la indigeni australiei (vezi filmul Australia) era obiceiul de-a nu mai pomeni vreodată (absolut deloc) pe cineva mort. Nu mai ţin minte care era explicaţia. Cred că ajută la resemnare, la uitare. Exact inversul decât obiceiul creştin ortodox de-a pune pomeni.
Indigenii ăia sunt niște deltepți.
După ce am văzut Divergent și Insurgent, am rămas cu senzația că o astfel de lume nu e prea departe de ce trăim acum.
Am auzit că a apărut şi Insurgent, dar eu în Deva, până nu este gata noul cinematograf, nu am unde să-l văd, cel puţin nu atât de rapid după apariţia pe marile ecrane. De asta poate n-am zis nimic despre filmul recent apărut când tocmai am terminat de scris un articol despre cărţile scrise de Veronica Roth. Cât timp am citit cărţile mereu m-am întrebat oare eu ce-aş fi fost, adică ce aş fi ales (sigur nu Neînfricarea), nici Prietenia (că aştia consumau ceva substanţe halucinogene şi lucrau în agricultură :)) pentru Erudiţie cred că aveam prea multă compasiune. Poate că aş fi fost Divergentă !?! :)) M-ar fi urmărit ăia răii şi “m-ar fi găsit acasă să mă sinucidă”. Că suntem aproape acolo – pentru violenţă, pentru prostiile făcute de oamenii de la conducere – mă întreb şi eu dacă nu suntem aproape acolo. Mie mi-e frică să nu ajungem ca în Idiocracy o presupusă comedie, a cărei putere de predicţie mi s-a părut incredibilă. Când toţi vom fi atât de proşti, atât de limitaţi încât nu vom ştii să facem nimic. Se merge deja pe acest drum de când ne asasinează cu show-urile din ce în ce mai slabe, vulgare şi enervat de neinteresante. Recomand filmul pentru cine nu l-a văzut – Science fiction, comedie?, romance şi din punctul meu de vedere drama societăţii (lumea extrem de aproape de distopie).
Am auzit de un om de pe aici care si-a facut parastasul/pomana inainte de a muri, cum adica , sa fie atata mancare si bautura data pentru el, si el mort si rece? A chemat pe cine a vrut, a inchinat cu toti…
Bunica mea, intr-o seara acum multi ani, un pic exaltata de povesti cu pomeni, ne zicela mine sa dacozonac la oameni, si de-i post. La care o cumnata de-a mea ii spune: sa lasi facut!
Da, un pic sf
Așa cred că am să-i spun eu mamei, că nu mă văd frământând cozonaci :))
Mixi, poti sa nu publici comentariul – probabil ca ti-a scapat, dar in caz ca nu:
(ochiul) propriu – (ochii) proprii – propriii (ochi)
cainele viu – cainii vii – viii caini
copil – copii – copiii
spahiu – spahii – spahiii
Gogu a gresit la BAC la “viii” si isi aduce aminte…
Despre pomeni, cred ca multi morti ne-ar zice sa ne vedem de vieti, ca si asa sunt scurte! in rest si din punctul meu de vedere, mortii cu mortii si viii cu viii! (sic!)
Mulțumiri de lecție!
eu las in mostenire: nu cumva sa imi faca pomeni!!! mi le fac singura, de ceva ani.
Interesant subiect – am avut si noi un deces in familie si am vazut cata mancare au facut si cand mi-a spus verisoare mea cat au cheltuit … eu i-am spus mamei ‘eu n-o sa-ti fac atata’, nici nu stiu toate obiceiurile si am sfatuit-o sa se puna bine cu cumnata, ea se pricepe.
Cat despre rostul pomenirilor – exista explicatia crestina pentru pomenirea timp de 40 de zile – rugaciune, lumanare, paine, paharul de vin. Efectiv se poate plati la o manastire sa faca pomenirile (acolo se face slujba in fiecare zi). Pomenirea de la 40 de zile e un fel de send-off, dar cele de 6 luni, 1 an, 7 ani …
Ceea ce am vazut eu este mai mult o chestie sociala si de traditie – ‘c-asa-i bine si-asa trebe’ si de gura lumii (la tara cel putin, babele stiu tot).
Dumnnezeu sa-i odihneasca pe morti si sa-i ajute pe cei vii!