Femeia primordială care îmi vine în minte nu are nici o legatură cu ispititoarea din Big-Bangul mitologic.
Nu. Pentru mine femeia asta a născut și a îngrijit copii, i-a alintat și i-a încurajat fără să precupețească nimic din iubirea ei, a dăruit în pemanență și e motivul pentru care se spune că un copil vede un ochi sau o stea în fruntea mamei, acolo unde e lumea liniștii profunde.
Pe femeia asta primordială o cheamă “mama”.
Și oricât de mult ai iubi-o pe femeia asta, ochiul ăla cu “liniștea profundă” scapă de miopie când te faci mai mare (așa ca mine !) și începi să vezi că datorită greutăților și a una-alta liniștea profundă devine o furtună permanentă. Și-atunci încerci să ocolești furtuna, să-i ții piept, să… ceva! Ei bine… treaba asta obosește.
Și brusc așa și din senin furtuna dintr-o dată încetează….
E-te că nu mai e o problemă cine a lăsat lumina deschisă, cine și-a lăsat rufele nu știu cum de n-au nici o linie organizatorică, cine n-a spălat farfuria în secunda doi și cu dumicatul în gură sau… nu știu! Nimicurile alea pentru care ieri se înfuria de parcă 3 grame de firimituri erau sfârșitul lumii. Băi, e suspect ! Și-atunci întrebi îngrijorat(ă):
– Mamă…. ești bolnavă?
Mama răspunde cald…aproape cu blândețe:
– Nu….
– Atunci ce ai ? De ce ești așa… calmă ?!
– Păi cred că nu mai iau niciodată tratament pentru nervi… uite în ce hal mă prostește….
– Hahahaha….ba nu … acum ești pe “normal”. Mamă, crede-mă, așa e bine!
– Tu nu vezi mă în ce hal sunt?!
– Mamă… cât costă un tratament d-ăsta? Îți promit că ți-l cumpăr în fiecare lună, tu doar să faci bine să-l iei…
Dar oricum… mama mea are o vârstă în care a adunat…
Se întâmplă însă uneori să ajungă în situații de genul ăsta mame de vârste mai fragede, ca o vecină de-a mea care are doi copii, ultimul n-a împlinit doi ani. Mai tot timpul are o privire rătăcită (mama, nu copilul ! )… sau de-a dreptul hăituită. Sunt momente când este apelată de copii cu “mamiiii!….”, iar ea le răspunde dezvelindu-și ușor colții.
În disperare de cauză și lipsă de idei, vecina mea a intrat în prima farmacie:
– Dați-mi ceva de calmare!
Farmacista a început:
– Distonocalm, calmoplant…
– Doamnă ! Îi vedeți pe copiii ăștia doi ? Sunt ai mei !! Amândoi ! Am spus că vreau ceva de calmare, nu de sedare, că nu pot să mă culc să se omoare ăștia între ei și eu să dorm ca valiza-n gară, înțelegi ?!?!?
A luat ceva de plante…De atunci răspunde și ea copiilor zâmbind calm….
Vai de noi…pai mai bine asa isterice decat moarte,lesinate,fara vlaga! Eu prefer de departe persoanele asa …active.Daca vrei sa ma vezi ca pe doamna mami vecina ta da-mi pe mana o persoana foarte calma,inceata,calculata si cu zambet tamp,zen asa pe fata…in secunda doi devin dementa,imi vine sa o iau si o scutur asa bine,trezeste-te,misca-te,fa ceva mai repede:-) eu nu am rabdare nici cand unii isi iau prea mult timp sa zica 2 vorbe…tipul aia cumpatati asa,filozofi care incep fraza si o lasa acolo sa lancezeasca ” Mai…pauza de 17 sec…sa vedem…pauza 40 sec…imi trebuie mai multe….pauza 33 sec…informatii….pauza…………5 minute!!!! Dar tu, Mixy,cred ca voiai sa zici altceva…Eu batea iar campii cu gratie…:-) ca mami astea sunt stresate rau si nu mai vad (sau nu mai pot vedea bietele)partea frumoasa a rolului de mami. Fetelor,eu nu am puradei…si inca nu ma lovi latura asta materna,imi sunt dragi de numa’,sunt dragalasi,frumosi,fiinte asa mici si neajutorate care cer numai si numai dragoste si afectiune…dar va zic(puteti sa-mi dati un sut in popou pt asta dar tot o zic)ca sunt copii pe lume care pur si simplu par dracusori,par posedati soro,ochiul meu a intalnit copii insuportabili,rasfatati,urati si stresanti…eram in stare sa dau cu ei de pamant in urmatoarele 5 minute…si fara regrete. Cred,imi inchipui si zic ca nu-i usor 24/24 sa cresti,educi,rasfeti copiii…poate ca mai pierzi si rabdarea,poate mai sunt si alti factori de stres(vezi saracie,barbat not ok,soacra,probleme existentiale varii) care afecteaza dispozitia asta asa de poveste ca mami trebe’ sa fie numa’ zambet,dragastoasa si protectoare…
Va zic ca a mea mami,pe care o iubesc si respect din tot sufletul meu desi traim tare departe una de alta,era tipul maresal.Nu se misca in front,soro…era de-ajuns o privire ca intepeneam si intelegeam si ce voia:-) era asa un fel de telepatie terorista in aer:-)nu ma pupa,nici lua in brate si mangaia pe cap..Ea ma iubea saraca,dar mai erau si altele…:-( Mai tarziu a inteles si ea, si eu…ne-am inteles mai apoi sa dam uitarii si sa construim o relatie mai afectuoasa asa…Iar am batut campii…sorry:-(
buuuun ! tragem linie și scădem = n-ai nevoie de calmante. Dacă n-ai pulsul de cel puțin 120 bătăi/minut, înseamnă că dormi 😀 .
P.S. Ce ai scris tu mai sus merită mai multe dezbateri, dar acum n-am timp că sunt cam nervozați bărbații din topul locului de muncă, se poartă de parcă au intrat la menopauză
Vrei sa facem schimb de top manageri? 🙂
ai tăi au andropauză ?!
nu draga mea,cred ca o vad prea rar… 🙂
=))
scuza-mi vulgaritatea,dar este cat se poate de adevarat 🙂