vă place carnea de vânat ?

De ce carne de vânat ? Pentru că vietățile sălbatice cresc libere, nestresate, aleargă mult în aer liber de frica prădătorilor, deci au carnea fragedă și suculentă.

Când eram copil, auzeam cum pun oamenii capcane în păduri pentru animale gen căprioare, mistreț, iepuri… Nu măh ! … Nu în preistorie! Acum, în epoca modernă. Și… rar ce-i drept, ne mai pricopseam și noi cu carne d-asta cadou. Pe care eu și soră-mea n-o puteam suferi. Putea să ne vrăjească mama cât vroia că e porc, pentru noi era clar că nu e !

Plus că o spionam să vedem pe unde o ascunde în congelator și în care zi o face mâncare…

Ultima dată făcuse o tocăniță de căprioară. Aveam vreo 14 ani și după ce că eram contra carne de vânat auzisem și de “Moartea Căprioarei” lui Labiș. Ei, ia și mănâncă dacă poți ! Refuza fiecare fibră din corpul meu, sufeream ca un câine gonit, îmi venea să plâng și să mănânc pâine goală numai să nu pun gura pe tocana aia! Vedeam numai ochii căprioarei în zeama din cuptor !

Înainte să plece ai mei de-acasă, ne-au avertizat că or să controleze dacă am mâncat.
De soră-mea nu-mi făceam probleme, cu un pachet de biscuiți și două poale de mere putea să stea liniștit afară la joacă toată ziua !
Și-atunci, mi-am invitat două prietene la mine și printre altele, le-am pus la masă.

Bineînțeles că le-am umplut farfuriile ca și cum ele ar fi fost de gabaritul luptătorilor de sumo, să fiu sigură că mă scapă de necaz. Ele se uitau neîncrezătoare la mine, parcă prea eram disperată să mănânce:

– Are ceva mâncarea asta?
– Nimic, nu sunteți zdravene, ce să aibă ! Nu-i așa că-i bună?…

Și schimbam repede subiectul, mă omora mirosul mâncării și-apoi mi-era teamă să nu izbucnesc în plâns de-a dreptul că nu mai terminau odată!
La final arătau ca niște șerpi îmbuibați. Slavă cerului că n-au pățit nimic! Le-am urmărit câteva zile să văd dacă au ceva simptome după gestul meu de mărinimozitate , dar au fost OK.

Deci vouă vă place carnea de vânat?
Că mie nu…
🙁