La noi e casă de ochelariști, unii câte o pereche, alții, două, trei –suntem mai ochioși decât soacra cu trei nurori – drept care ajung destul de des la magazinul de ochelari cu garanția în mână. Ba plesniți la toartă, ba rupți în două, ba rupți pe ramă, toți făcuți din materiale sau aliaje din care nu se mai poate face nimic și de fiecare dată mă întorc înapoi cu altă pereche de ochelari, cumpărați firește.
Așa și cu ăștia ultimii. Iau factura cu care i-am cumpărat și mă înființez în magazin cu jalba în proțap.
Aveau ruptă o amărăciune de-aia care susține pernița pe nas. Mă gândeam eu că pentru atâta lucru se pot repara, ce dracu!
Aș, ți-ai găsit!
– Nu vedeți că e ruptă? N-avem ce să-i facem! zice don’șoara încovoind deștele cu gheare de uliu mai departe de tastatură.
– Ba văd și eu că e ruptă, dar ochelarii sunt în garanție. Au trecut 8 luni de când i-am cumpărat.
– Mhm. Aveți factura la dvs?
– Firește.
– Și ce scrie pe spatele ei?
Pe spate scrie asta:
Zic:
– Păi asta înseamnă că niciodată nu reparați ceva.
– Ba reparăm. Dar ăștia chiar nu se pot repara. Acolo nu merge lipitură.
Plec cu coada între vine. Mama dacă vede așa, se oferă ea să meargă la nu știu ce babalâc pensionar din nu știu ce cartier, care cică repară ochelari pe bani puțini. O las să meargă, mai ales că avea și ea o pereche de dus și eram supărată că cea mai proastă pereche de ochelari sare de 100 ron cu toate ofertele lor aburitoare care sar de 300% adaos peste prețul de depozit.
Și merge. Și-n două zile ia ochelarii. Culmea, lipiți!
Curios, ori nenea ăla știe mai multă chimie decât toți proștii din magazine, ori ăștia profită la greu de naivitatea noastră.
M-am întors la magazin cu ochelarii și i-am arătat don ‘șoarei peste tejghea, nereușind să-mi aduc aminte ce mă deranjase la ea :
– Uite dragăăă…dragăăă….dragă coțofană! Materialul ăla se poate lipi!!
Și-n clipa aia mi-am adus aminte. Mă deranjaseră ghearele de uliu.
Deci… nu era cotofana..Sau era cotofana undercover?
Mai degrabă undercover, că la cât de des le schimbă pe pipițele astea, parcă nici n-au existat! Chiar i-am spus o dată uneia că le schimbă des (nu mai știu de ce trebuia să revin și să-i trag un cap în gură) și s-a burzuluit că nu e adevărat, că ea lucrează de mult acolo. “Unde ființă că nu te-eam văzut niciodată. Făceai curat în spate?!”
Imi permit sa iti corectez ultima propozitie interogativa: fara “curat in”. Restul e corect.
hahah, nu era cotofana, era barza :))
se prea poate, că arăta destul de lungă, dă-o-n!…
pai locuiesti in Bucuresti , ” ghinion” . tocmai am fost in Cluj cu ochelarii matusii mele care s-au rupt dupa aproximativ 3 luni.s-a desprins ceva metalic la rama si stiu sigur ca se puteau lipi dar complicat , scoti lentila , sudezi cu fir de argint si se poate schimba culoarea ramei in locul ala. asa ca spre marea mea uimire i-au gasit o rama la fel si i-au schimbat-o o_O. poate ca noi stam in orasele in care nu trebuie 😀
Aha. Deci al doilea meșter de ochelari e la Cluj! 😀
“Suprafata lentilei cu fata in jos”? Iar 8… Intotdeauna am crezut ca nu exista persoana care sa vrea sa se aseze cu curu’ pe ochelari ori sa-i scape pe jos. Or fi si unii care gasesc vreo placere in treburile astea…
Ba să știi că eu m-am așezat o dată pe-ai mei. Voluntar. Ca să îi sparg și să scap de ei. Prima pereche i-am dat la schimb pe o coardă (de sărit, nu de femeie!), a doua n-am reușit s-o mai mărit.
Clar nu imi iau ochelari… ma bate nevasta daca afla ca-i pot schimba pe-o coarda… nu mai sta ea sa vada ce fel de coarda 😀
Duoamna, ai tupeu sa pui pe usa lor un anunt:
Pensionar, nu cersesc, dar mai fac bani de un kil de capsuni lipindu-va ochelarii ce nu vrea cotzofana sa ii schimbe in garantie :)))
Și pun numărul meu de telefon eventual, că pe-al moșului nu-l știu!…
Pune-l pe-al meu 😀
eu cu ochelarii ma port ca si cu sfintele moaste, ca n-am decat o pereche si fara ei sunt atat de chioara, ca nu mi-as recunoaste copiii la locul de joaca.
am avut cand am venit in DE, o pereche de ochelari facuti in Ro. rame Gucci, spargeri in figuri etc.. dupa niste ani, s-a rupt o balama, deci m-am prezentat la ochelarie sa mi-i repare. nenea de acolo mi-a zis ca trebuie comandat un brat nou, dupa care s-a apucat sa butoneze nush’ ce pe net, dupa care m-a anuntat ca din pacate nu poate schimba bratul fiindca ochelarii mei nu sunt originali. n-a fost de acord sa puna brat original pe rame ne-originale, oricat am incercat eu sa-l conving.
si uite-asa am umblat un an cu ochelarii lipiti cu leucoplast, ca n-aveam bani de altii noi si nici peste nenea mosu’ reparator de orice nu am dat pe aici.
ma bucur ca nu am nevoie de ochelari 🙂
Citind tocmai imi amintisem că şi mie mi se întâmplase acum vreo câţiva ani tot la picioruşul acela să se rupă şi să fie lipit şi până să ajung la finalul cu happy end, mă gândeam că la noi personalul e mai calificat sau eu am avut noroc că mi i-au făcut extrem de rapid şi cu costuri minime. Se pare că ţine de omul care sfinţeşte locul, ca peste tot.
Si uite-asa incep sa-l invidiez pe Bugs Bunny: la cati morcovi roade asta (si ce lipsa de stres are), precis nu se loveste de probleme ochelaristice 🙂
sau e pt ca nu sta cu ochii bolditi in carti si calculatoare :))) – asa ca mai bine de analfabeti, nu au asemenea griji.
mixy, mai exista posibilitatea de a gasi coordonatele domnului care a performat acum 3 ani ? As ramane profund indatorat !
Regret, am pierdut legătura.