Și după cum se vede, o spun de parcă am stat luni de zile în comă, iar azi am deschis ochii și am văzut o rază de soare. Aiurea! Viața e aceeași numai că mici amănunte și o stare de spirit bunicică fac un tot cât o rază de soare.
Starea de spirit provenea de la faptul că scoteam gipsul, dar când am ajuns la cabinetul de consultații, m-am înmuiat nițel. Medicul de acolo mi-a spus o poveste cum că trebuie să merg la etajul 3/ să caut medicul curant/ care să-mi facă trimitere către registratură unde să am trimiterea de la medicul de familie, cartea de identitate, cardul de sănătate, adeverința de salariat/ iar aici să fac o foaie de internare/ cu recomandarea să merg la parter/ unde să fac radiografia/ apoi să revin la cabinetul de la parter să anunț că am radiografia/ să fie anunțat medicul curant că e gata și să mă aștepte sus la etajul 3 / să decidă dacă scot gipsul / să cobor la sala de gips de la parter să mi se taie gipsul / să revin la etajul 3 la consultație și ca să mi se spună ce e de făcut în continuare.
Mi-au trebuit secunde bune ca să înțeleg că nu, medicul din fața mea nu făcea mișto de mine, asta era procedura.
Și-am pornit.
Când am întrebat a treia oară de medicul meu pe etaj, acesta a fost strigat mieros de un coleg:
– Aleeex, te caută o domnișoară!
Eh, când am auzit așa, mi s-au șters toate amănuntele procedurii spitalicești, m-am fâstâcit ca o școlăriță și m-am simțit ca atunci când i-am cumpărat mamei un buchet de flori maaare, monstruos de mare și de frumos, și toată lumea emoționată din jur mi-a făcut loc regește în tramvai rugându-mă care mai de care să iau un loc, să nu cumva să stric florile.
Când m-a văzut, medicul m-a întrebat:
– Da, spuneți, ce-ați făcut?
– M-am dezbrăcat!
– Poftim?!?
– Ăhmmm…pardon, adică am dat gipsul jos.
– Și cum vă simțiți?
– Plină.
– Poftim??!
– Ăhmmm…pardon, adică de parcă aș avea ceva în plus.
– Nu înțeleg. Parcă spuneați că v-ați dezbrăcat, ar fi trebuit să aveți ceva în minus, nu?
– E drept, dar așa mă simt… de parcă mi-a crescut brusc ceva.
Înainte să mă întrebe iar “poftim?”, i-am explicat:
– Momentan mi se pare absurd să am două mâini.
Și-n gând: Și să fiu domnișoară, fir-ar a dracului de treabă!
Bine asa, domnisoara 😀
😀
sa-ti fie de bine domnisoara draga si ai grija de amandoua maiinile :D. si din pacate da , aia e procedura si probabil ai fost unul din cazurile rare in care omul a avut tot ce trebuie la el si tot mai exista un risc ca sa nu plateasca aia de la inalta poarta ceva pentru manevrele alea
Da, în cazul de față am fost un om fericit.
🙂 pai e bine daca erai dezbracata si ceva a crescut :)) mult mai bine decat sa fii dezbracata si sa se dezumfle. parerea mea ;))
:)) omg, să leșine așa, pur și simplu?
Bravo! La început aşa e, parcă ţi-ar mai fi crescut o mână, pentru că eşti încă obişnuit să-ţi foloseşti stânga mai mult, pe urmă îţi trece 🙂 şi din amidextru rămâi cu folosirea excesivă a mâinii dominante.
momentan sunt dominant stangace, dar am apucaturi cu dreapta 🙂
Sa le stapanesti sanatoase de-acum incolo! :))
Phuaiii, nu mai ai nici scut de protectie, nici arma de autoaparare! Chiar ca esti cam dezbracata, domnisoara. 🙂
ia zi, cate kg ai slabit? de la alergat pe scari + dat gipsul jos
=)) Vai