Am ales să nu mai fug, am ales să stau cu el. Să stau la el. Mi-e drag de-mi vine să-l îngrop în grădină, dar e spre binele tuturor, chiar şi al meu. Decât să fiu urmărită pe străzi, decât să ne certăm în faţa blocului sau în faţa oricui altcuiva, mai bine să stau la el, unde se poartă de parcă am fi în luna de miere. Un urmăritor care şi-a atins scopul, se plictiseşte. Cât timp e pe contre, e ca la vânătoare. Iar eu nu am pe nimeni de partea mea, pe termen lung.
Justiţia nu e bună de nimic la aşa ceva, pentru că dacă m-ar bătea până la moarte, poate-poate aş reuşi ceva. Dar la o teroare psihică, tot ce poate justiţia să facă e să te asculte şi să-i dea un termen de maximum 6 luni în care să nu se apropie de tine. Iar după astea 6 luni să o iei de la capăt cu altă plângere. Şi apoi alta, şi apoi alta. Adică să stai toată viaţa în stresul ăsta.
Dacă încalcă ordinul ăsta de protecţie, pedeapsa e amendă sau închisoare de la o lună la un an. Ca să-l încalce, trebuie să stai cu telefonul în mână dacă se apropie la mai puţin de 50-200 metri de tine şi să suni 112. Dacă apuci. Numai că el nu se apropie, trimite pe alţii: prieteni, familie, sportivi, urmăreşte de la distanţă…
De la închisoare nu prea ies oamenii mai potoliţi, şi cu capul pe umeri.
Să stai o viaţă întreagă să te uiţi peste umăr, e cam…ca dracu.
Pe lângă asta, familia, ăştia puţini cât suntem, ar avea parte de acelaşi tratament, mai în glumă, mai în serios, de hărţuire psihologică. E cea mai bună hărţuire.
Adică dacă aş folosi un ordin d-ăsta de protecţie, ar trebui să dispar din ţară şi să nu ştie nimeni de mine. Să-i las, să uit de ei şi să încep altă viaţă în altă parte, cu căutări de cămin, de muncă, de…de tot.
La faza asta, fata mea mi-a spus:
– Adică mi-am dorit doi ani de zile să intru la liceul ăsta, am muncit să fiu aici, am ajuns, şi-acum să renunţ la tot şi la liceu şi la prietenii mei şi la familia noastră, numai pentru că e el nebun şi vrea să fie cu tine?
Nu mă înţelegeţi greşit…aprob faptul că există ordine de restricţie. Poate pe unii îi intimidează. Din partea mea, dacă ar fi unul mai subţirel, mai leşinat, m-aş bate cu el parte-n parte şi n-aş ajunge la ordin de restricţie. L-aş alinia singură. Am sărit eu să-l bat pe el, care e recunoscut ca animal care bate bine, darămite să fi fost mai mic! El ştie că sunt în stare să mă împiedic singură şi să-mi fac rău, de-aia mă fereşte şi nu mă atinge…Ştie ce poate face dintr-un pumn.
Ştie să urmărească fără să dea de bănuit. E de un teatru infernal…
Şi după ce minte, are o memorie RAM care nu ţine mai mult de 3 zile şi uită, de parcă n-ar fi zis nimic…
Iar eu trăiesc un dulce chin, ca zilele trecute la munca:
– Te rog să faci plata asta luni.
– OK
Şi-n gând: Dacă mai trăiesc până atunci…
La un moment dat, în plină furie şi-n pline crize, am stabilit un cod de urgenţă cu fata mea. Dacă vreuna din noi e în pericol, codul pentru urgenţe e : „vlad e sexi”
Şi când m-a auzit mai abătută la telefon, fata m-a întrebat:
– Mami, vlad e sexi?
– Poftim?! De unde dracu să ştiu?
– Maaaamiii, Vlad e sexi ???
– Termină, fată, mie îmi arde de prostii d-astea?
– Aoleu, Doamne, măi mami, eşti bine?
Abia atunci mi-am amintit:
– Aaaaa…da fată, sunt bine. Un pic dusă cu pluta la momentul ăsta, scuze, dar da, sunt tristă şi sunt bine. Şi te iubesc.
Oi, Doamne… 🙁
Aaaa…dacă și tu te vaiți…
wtf! pe bune?!
Da. Tine.ti prietenii aproape si dușmanii și mai aproape
Eu tot sper ca ceea ce scrii e fantezie si nicidecum realitate…. Stiu ca tie greu, dar parca in ultima vreme iti este din ce in ce mai greu, si toate necazurile trag la tine. Spune-ne ca esti ok, ca fata si mama ta sunt ok si ele….
Păi când am luat hotarârea asta, nu m-am gândit la mine, ci la ele. La fi-mea, la mama, la mamaie, la nepoți.
Mi-ar plăcea să scriu fantezie, dar mi-a murit simțul de povești. Viața bate filmul 😉
eu nu imi dau seama cum s-a ajuns aici, parca ieri-alataieri citeam postari in care aparea un “mixu” si totul era bine, frumos si amuzant.
Cu un nebun viața e mișto, frumoasă și amuzantă. Sau viceversa.
Imi pare sincer rau de toate ce ti se intampla. M-am tot gandit daca sa ma abtin sa dau o sugestie sau nu, in ideea ca pana nu traiesti pe propria piele nu ai cum sa intelegi pe de-a intregul in vecii vecilor. Poti sa intelegi la modul abstract, mda sa spui ca eu as face x si y este nesimtire cruda. Insa nu pot sa ma abtin sa spun totusi ceva. Iti inteleg sacrificiul insa nu cred ca poate sa tina mult “pacea” asta. De aceea prefer sa-mi dau cu parerea. Pana la urma situatia tot va lua o turnura, poate si mai cruda dacat pana acum (dupa ce savureaza victoria asta o sa inceapa alt razboi). Fiind din afara, mai ca as zice sa “angajezi” un psihopat care sa-i toace nervii, musai la foc mic si continuu. Vorba aceea, cui pe cui se scoate! Mda de la teorie pana la practica …. Ceva mai practic, as zice, ar fi sa-i conditionezi sederea la el de sedinte de terapie de cuplu platite de el. Asta daca ii poti conditiona ceva. Ideea de baza e ca opinia unui psiholog poate fi folosita ca proba intr-un proces de divort. Deci, ideea sedintelor de terapie nu ar fi sa-l schimbe pe pship _ _ (la calendele grecesti s-ar intampla asta si cu bani grei) sau sa te ajute pe tine sa-ti faci calvarul mai usor. Ideea este sa fie un mijloc de a scapa definitiv de el prin raportul psihologului . Problema e ca habar n-am ce s-ar intampla daca si dupa divort va face la fel (hartuire psihologica), este legea mai puternica in cazul divortului?
Iti doresc sa ai multa putere si sa treci cu vederea daca am batut campii. Parerea mea nu ar trebui sa conteze deloc, cu exceptia cazului in care poti lua ceva util din ea.
Mersi, Michisor.
Ceva de genul ăsta caut și eu, numai că mă gândeam la o internare nevoluntară. E complicat și așa, pentru că omul nu lasă urme, nu lasă probe, și mă duc și eu la un psihiatru: bă nene, închide-l, crede-mă, m-a disperat. Mă mai gândesc.
Cât despre consiliere psihologică, e destul de scumpă, chiar dacă l-aș convinge să meargă, ar trebui să meargă niște ședințe bune, că nu e ca la preot, te închină și te-a spălat de păcate. În plus, mi-e tare teamă că l-ar convinge el pe psiholog, că el are dreptate…
Mulțumesc, pentru că mai ești cu sufletul pe aici 🙂
nici eu nu stiu cum ai ajuns aici.
Dar ca eu nu as fi ales la fel.
Cu ani in urma am plecat de la bine. Lucram si aveam jumatate de salariu pe economie, la negru, pt 12 ore pe zi. Ce mancam – nu stiu. Dar nu m-as fi intors sa stau cu frica niciodata.
Partea proastă e că nu bea, să zici că are un tipar după care o ia razna. Nu. E din senin, de la o vorbă, de la o glumă, de la o privire, care nu știi pe ce fond vine,și-atunci poate să fie super-ok sau super-javră.
uof. citesc povestea matusii mele de la 0. la ea dupa mai multe exituri unele cand inca avea doi copii acasa, a divortat, unele chiar de aproape un an sau pe acolo s-o tot intors acasa la el. acum e plecata iar – in chirie si garantat tot se invarte in tzol ca apartamentul – singurul lucru important din viata – care ramas la el. un el care nu poate fara ea, dar isi bea mintile si ii promite ca pe ale ei le insira pe perete. eu ma intreb pana unde mai poate intinde povestea, iar tie iti doresc putere, ca altceva nu stiu…
Am făcut în așa fel încât să nu ne lege nimic de genul bunurilor materiale. Nu stau de dragul casei, al copilului, al mașinii, etc.
Acum stau de dragul liniștii.
mai mixy, suntem mai multi alaturi de tine. doar ca nu stim cum sa cuvantam. nu vrei sa te muti cate o saptamana la fiecare din noi, poate macar il obosim? te pup dulce fata si suntem tot alaturi
:)))))))))))))))))) câti sunteti? tineti o viata?
Recunosc,cealaltă postare a ta,in care povesteai cum te-a urmarit, mi-a dat fiori si ti-am purtat grija până ai reînceput să scrii.
Din afară este ușor să dai sfaturi dar nu cred că soluția este viabilă pe termen lung.
Sora mea a trecut prin asta.Ai mei (traia tata pe atunci)l-au scos pe individ,făcea urât de tot,urmăriri, amenințări,terorizat pe ea și copilul.Guess what? Sora-mea l-a primit inapoi.In final a scos-o maica-mea de acolo cu politia,o ținea închisă in casa și amenința ca daca il paraseste ne face felul tuturor in frunte cu mine.
Concluzia: au trecut ceva ani de atunci,sora-mea si nepotul NU si-au vindecat ranile emotionale si da,le-a f…racturat viata amandurora.El este mort,si-a luat zilele.
Crede-ma,nu va ține.Gandeste-te SI la tine,cât crezi că reziști?
două săptămâni
mai, eu ca ardeleanu’, bag de seama mai greu si-mi pica fisa in relanti. abia acuma am vazut ce-ai scris tu aicea.
bag de seama ca lumea a tot pomenit de psihologi, care, stiu, is scumpi ca naiba, tu n-ai respins chiar de tot ideea, da’ singurul tau gand a fost ca l-ar ajuta si nu prea pe ipochimenul in cauza.
intreb ( nu dau cu paru ): te-ai gandit ca pe tine te-ar putea ajuta niste consiliere psihologica ? (repet, stiu ca-i scumpa de-ti dau lacrimile)
pentru ca exista niste niste capcane psihice in care ramai blocata fara ca macar sa bagi de seama. citindu-te primul meu gand a fost la perfecta si paradoxala colaborare calau-victima. e clar ca sunteti un tandem, pentru a fi calaul tau el are nevoie de participarea ta. si tu, oricat de mult ai urî situatia intri in joc, facand ceea ce-ti cere.
cred ca cineva mai de specialitate te-ar putea invata ce sa nu mai faci, sau sa faci pentru a te retrage din tangoul asta letal.
hmmm…interesanta ideea asta cu tandemul, merită aprofundat.