sa mai crezi?

Nu știu alții cum sunt, dar eu nu pot pricepe un limbaj din care reiese la fiecare virgulă disperarea de a nu fi crezut de interlocutor. După faptele unui om, teoretic îți dai seama cam în ce ape se scaldă și îl poți categorisi ca om drept, mincinos sau uneori un pic vrăjitor și alegi dacă îl mai asculți sau nu.

Pe lângă asta, să asculți jurăminte în lanț mie una îmi provoacă grețuri serioase, se vede treaba însă că alții stau bine cu stomacul și se înțeleg foarte bine vorbind cu virgule-jurăminte:

A: Ce faci, coa’! Mânca-ți-aș (insert bijoux) tale, de când nu mai te-am văzut!

B: Ce să fac? Am fost la Bășinică și avea un lanț mare de vănzare, să moară familia mea!

A: Adevărat? De aur?

B: De aur, să moară copiii mei! Am vrut să-l cumpăr, și-l cumpăram, să mor unde-o fi mai rău, da’ nu mai am bani, sunt dator vândut, pă ochii mei din cap, s-a adunat la întreținere de mă dă ăștia afară din bloc până la urmă !

A: Nici eu n-am ,să moară băieții mei, că te ajutam! Am băgat alaltăieri la aparate douăjde milioane, face aia spume acasă!

B: Trimite-o, bă nene, la muncă! Asta a mea s-a angajat de 3 zile și azi dimineață deja am întrebat-o când ia salariu,e foame mare mânca-ți-aș (insert organ) ta!

A: Caută și ea, dar n-a găsit, să fac spume dacă te mint. Azi dimineață cică nu mai are șampon. Să nu mă mai mișc de-aici dacă nu i-am zis, da’ ia fă și freacă-te cu ou pe păr, e natural, dar ea cică și de mâncat ce mâncăm?! Reciclăm oul, dă-l dreacu’!