Am un vecin care de câte ori plouă își ia umbreluța și măturica și curăță mașina. Dacă nu e ploaie torențială, invariabil ăsta e în parcare ca o fantomă. Când intră în scară se șterge la ușa de la intrarea scării târșâind de multe ori tălpile meticulos pe grătarul de la intrare. Mi-am adus aminte de el pentru că vremea noroasă, ploaia, îmi produc chef de treabă în 90% din cazuri. În restul de 10% sunt o putoare infernală.
Iar azi dimineață pe ploaia aia mi-am adus aminte că n-am șters de multă vreme geamurile, noroc că trebuia să plec la muncă. Și-am plecat cu chef de treabă.
Urăsc umbrelele. Îți acoperă numai capul, genunchii rămân fleașcă. Inclusiv ghetele care trebuie să fie d-astea șic mami, cu crăpături așa, păi ce naiba? Ești încă tânără, nu-ți mai lua încălțăminte ca de ultimul drum. Așa că m-am fleșcăit în tinerețea ghetelor, mulțumindu-i copilei pentru sfatul bun.
În tramvai m-au căpiat două tinere n-aveau loc una de alta, că ia-ți dracu taxiu dacă n-ai loc de geaca mea, auzi, tu vrei să fii bătută la prima oră, poate te lipesc să-ți treacă de smardoială… Le-a calmat un bătrânel spunându-le:
– Măi tată, trebuie să ajung până la mama dracu’ în Otopeni. Dacă dau de încă două ca voi, s-a dus dracu’ ziua…Luați ceai de sunătoare dimineața, face bine la nervi…
Au tăcut și am reușit să mai respir în ghetele mele tinere.
În stația de mașină unul de vreo 60 de ani tropăia nebun prin bălțile din stație, aruncând stropi pe ciorchinele de oameni adunați sub cupola stației. S-a oprit lângă unii de vreo 30 de ani, ascultându-i ce vorbesc de parcă era parte din grupul lor. Și-apoi tam-nesam le-a spus:
– Bă băieți, uitați-vă la mine, am treijnouă de ani, merg pă patruzeci!… Ăhă! Nu mai apucați voi vârsta mea…
M-am zbârlit. Ori de la prevestirea nebunului, ori de la ploaie…Am aruncat umbrela ruptă în primul coș din cale și am ajuns la muncă.
Și-am zis că-mi fac o cafea și să mă apuc de treabă.
Numai că filtrul de cafea era ars, astfel că am trecut pe partea de 10% a vremii noroase, aia plină de putoare…
Trebuie să ai o anumită doză de hărnicie ca să stai și putoare, nu?
unde-i poza cu ghetele tinere? 😛 .
E-teeee….Vrei să fim la fel?
Atunci te invit in Belgistan: ploua 178 zile pe an, vantul de 30-40km-50km/h ar fi de cateva ori pe luna :), umbrelele stricate zac in tomberoane, asa ca am jeaca si gluga (Dechatlon), si bocanci de munte. Ma doare fix in pix de moda si de ultimul drum, eu vrau sa am cald si uscat la chisioari ca amintirile din liceu si facultate cu picioare ude toata ziua ….
In rest, cand e a ploaie eu trag la somn. Si miros cafeaua facuta de colegi ca nu beau.
Picioarele ude mă duc cu gândul la trai sărac. Of…
Nu vreau în Belgistan, nu cred că aș rezista la atâta ploaie
Nu ştiu cum sunt când e vreme bună, nu ştiu dacă am măcar 10% hărnicie pentru uzul casnic în ultimul an, dar cert e că pe vremea ploioasă sunt doar 1% şanse să mă apuce hărnicia, dar a fost chiar azi dimineaţa aceea miraculoasă şansă – am trebăluit vreo oră înainte să plec la serviciu, chestii pe care le-am amânat de multă vreme şi care nu dura mult să le fac. Dar acum mi s-au gătat toate intenţiile, tot restul de baterie şi mă uit la celelalte multe lucruri ce stau nefăcute … şi m-am decis că dacă ele pot să stea, pot şi eu 🙂 să stau, să cuget şi să te citesc ca să-mi descreţesc fruntea.
Deșteaptă mișcare! :*
nu are nicio treaba cu norul. Tocmai am descoperit ca e luna plina 😀
:))))