părinţi perfecţi

Cine mai e în afară de mine?

Hai, că glumeam, că ştiu că sunt singurul părinte perfect ! …

O dată cu statutul de părinte, fiecare ţesem în jurul nostru un portofoliu de prieteni / cunoscuţi părinţi. Marea majoritate au copii grozavi şi atitudinea potrivită vizavi de diversele reacţii ale odraslei.

 Suntem câţiva însă care nu suntem aşa grozavi.

Mă întâlnesc recent cu o fostă colegă însoţită de fetiţa ei care abia merge în picioare.

– Wowww! Ce fată mare ai făcut !

– Uf, lasă-mă, nu vezi ce-i pe faţa ei?

Era un cucui cam de jumătate de frunte lungime, iar lăţimea undeva sub căciulă. Ca un atoatecunoscător, zic:

– Hai, fată, că aşa-s ăştia la vârsta asta! Nepotul meu arată ca tocmai întors de pe front, numai el ştie în câte se mai loveşte ! Nici acum nu ştiu dacă gura lui seamănă cu a cuiva sau e încă transformată de buşeli…

Fosta mea colegă zâmbeşte amar… mă duce cu gândul că şi-o fi trosnit copilul la nervi şi nici nu ştiu cum s-o iau:

– Hai, mă, că se mai întâmplă…

– Se întâmplă o laie ! Am ţinut-o de dres şi-am legănat-o înainte şi-napoi, ea se distra nevoie mare, eu râdeam de râsul ei… s-a smucit la un moment dat şi-a dat cu faţa de parchet ! Ca să vezi ce mamă bună sunt ! Nu-mi dădea prin cap că e copil şi nu stă locului, trebuia s-o legăn ! De mâini nu eram în stare s-o ţin, trebuia s-o legăn în dres  !…

Biata de ea îşi făcea atâtea procese de conştiinţă!

Şi eu , din păcate, râdeam într-un hal, de-am reuşit s-o scot din starea aia de tristeţe şi s-o înfurii de-a binelea!

Mai apoi i-am explicat că din punctul meu de vedere e o mamă super OK.

Pentru că s-a jucat cu fie-sa, pentru că regretă amarnic accidentul, pentru că nu e singura care involuntar îi face un rău copilului.

Mai pe urmă i-am povestit din isprăvile altora:

– aruncat copilul înspre tavan o datăăă, de douăăăăă….priponit copilul în lustră.

– închis sertarul când copilul tocmai băgase degetele în el, sărit repede să-l deschizi…too late!

– jucat cu mingea: aruncă la mine…prinde repede….iar aruncă….prinde (deja se uită în altă parte şi:) pleosc, una-n faţă! ups!

Uşor-uşor am reuşit s-o conving că nu e o mamă denaturată, e doar umană, şi sunt chestii care se întâmplă.

Mai greu e să-i conving pe cei care se văd modelul de părinţi perfecţi că nu sunt perfecţi. Ăştia au un self – esteeme aşa de bine pus la punct, încât nu te poţi pune contra cu nici un chip !