Partea proastă care vine în același timp cu decesul unei persoane dragi, e că devii moștenitor. Eu când am auzit că sunt moștenitoarea lui tata m-a umflat râsul, pentru că pentru mine termenul de moștenitor avea ca semn de egalitate persoane cu bani, gen cei din top 100 cei mai bogați români.
După ce m-am obișnuit cu ideea, s-a dus mama la notar și a aflat că trebuie să acceptăm sau nu moștenirea până într-un an de zile de la deces, iar succesiunea trebuie făcută în termen de doi ani, ca să nu plătești în plus 1% impozit pe masa succesorală.
Buuuun.
– Și cât costă, mamă?
– 3600 lei. Asta fără partaj, doar ca să fie făcută succesiunea. O să dați jumate-jumate tu și soră-ta că din pensia mea n-am cum…Și zic să vă las cu actele în regulă dacă se întâmplă ceva cu mine…Că după mine dați alți bani, altă distracție.
Îi spun soră-mii. Mă întreabă:
– Și noi ce-avem la afacerea asta? Îngrășăm statul și notariatul numai pentru că avem ghinionul să fim moștenitoare fictive?
– Păi…potrivit împărțelii, cre’ că avem dreptul la câte un coteț de căciulă…Io-l vreau pe-ăla de găini, ție și-l las pe-ăla de la câine.
– Mwahahaaaa…Serios? Dau 1800 pentru un coteț?
– Stai așa, lasă-mă să mai calculez.
Mă bag în calculele averii în care mama e latifundiară pe două amărăciuni de case care-ți cad în cap și o sun pe soră-mea înapoi:
– Fata mea, să zici mersi dacă ne revin două brațe de lemne….
La mine a culminat imparteala cu majorarea impozitului pentru cladire. Pentru ca, in viziunea statului, deja detineam a doua casa la cumpararea propriei bojdeuce de 45 m2. Ca atare, ghici ce, majorare cu 60% a impozitului. Voi cu inca 2 case o sa intrati la impozitare de lux =))
Și uite cum lemnele se fac surcele…
Ii urez s-o suga-n chec… decat ca ne suge pe noi. De bani 🙁
Cum dracu s.o suga fata.n chec?
Am început să mă gândesc la asta pentru că, recent, în familia mea lărgită au fost ceva probleme de genul celor menţionate de tine. O bună prietenă, în vârstă şi-a pierdut soţul. Din păcate nu au avut împreună copii. Din prima căsnicie domnul a avut un băiat, iar acesta la rândul lui 2 copii. Au emigrat în Canada şi nimeni nu mai ştie nimic de ei de foarte mulţi ani. Domnul n-a avut testament, aşa că doamna a încercat să dea de băiatul omului şi apoi a trebuit să intenteze o acţiune în justiţie pentru a-l cita prin canalele oficiale şi aşteaptă ca pe urmă, indiferent dacă-l găsesc sau se hotăreşte că e dispărut, să facă această dezbatere succesorală a “averii” de un apartament cu două camere. Durere, bătăi de cap, bani de avocat şi timp. Ce ia statul impozit nici nu mai vorbesc. Noi nu prea avem ce împărţi, în mod normal, dar în alte ţări să faci un testament din vreme, când eşti încă sănătos, este un lucru obişnuit. Ştiu că în momentul când mama ne-a dat un exemplar din testamentul ei, la un moment dat, m-am simţit pierdută, de parcă ar fi urmat să o pierd a doua zi. Pe de altă parte ea era liniştită că orice s-ar întâmpla ceea ce doreşte va fi respectat şi noi nu vom avea cheltuieli… şi nici nu ne vom certa între noi. Nu ştiu, poate e mai bine aşa şi poate că aşa aş face şi eu pentru fiica mea, deşi pe moment, ca toată lumea, cred că am timp.
Da, Roxana, toată lumea se bazează că are timp. Mai interesează-te dacă poți rezolva cu un testament din vreme, părerea mea. Strict din auzite îți spun,în România nu are valoarea pe care o vedem în filme.
Pingback: De ce sa faci succesiune? | Mixy