Am o prietenă care depăşeşte lejer suta de kilograme în viu şi cu un caracter care depăşeşte sarcina totală maximă autorizată de societatea mizerabilă în care trăim. M-a sunat dimineață că cică să merg cu ea să o ajut, în sensul că are mai multe drumuri de făcut și moare să meargă singură. Am acceptat să pierd timpul cu ea pentru că mi-e foarte dragă și pentru că a menționat că la final ne distrăm și noi conform dorințelor sufletelor noastre și mi s-au rotit ochii ca la păcănele.
Și ne-am întâlnit în parcare la ea. Ne-am pupat că nu ne-am văzut pe anul în curs, și-a aruncat o geantă de acte pe bancheta din spate și s-a urcat greu în mașina ei rablagită. Pe scaunul din dreapta. Am crezut că vrea să caute ceva în torpedo și am așteptat cuminte să termine. Zice:
– Ce faci, nu urci?
– Unde?
– În mașină. La volan.
– Ești nebună?!??
– Nu. Ah…am uitat să menționez, mi-au suspendat ăștia permisul și nu pot să conduc. Deci conduci tu.
– OK, ești nebună. Nici măcar șofer de duminică nu mai sunt, să zici că aș mai ști câte ceva. N-am mai condus de 6 ani de zile!
– E perfect, zice. E ca mersul pe bicicletă, ai să vezi! Hai, curaj, hai că te ajut. Eram sigură că dacă îți spun n-o să vii!
Eu încă mă uitam la ea de parcă descoperisem un criminal în serie. S-a zbârlit la mine:
– Ai de gând să faci rădăcini pe trotuarul ăla sau ne mișcăm și noi azi?
M-am urcat la volan de parcă dădeam examen. Conform amintirilor, mi-am reglat scaunul în sensul că l-am tras cât mai aproape de pedale. Când m-a văzut așa, cu genunchii în gură, s-a speriat:
– Ții morțiș să țopăi vertical pe pedalele alea?
– Să nu te aud! Dacă mă enervezi te las în mijlocul drumului și pleci acasă tractată, i-am retezat-o așezând nervoasă oglinzile.
Sau cel puțin așa speram, dar oglinzile nu se mișcau deloc. Le-a așezat ea, împingând cu degetul în ele.
Centura n-am reușit s-o cuplez, m-a ajutat tot ea, împingând cu nădejde ca “să facă click”.
– Bun. Acum, fii atentă, că mașina e un pic mai puturoasă. E diesel, dar are niște probleme și trebuie turată bine ca să intre într-o treaptă de viteză superioară. Vezi că are un buton de aprindere pentru bujie, nu, stai, luminile merg din butonul ăla de pe stânga….
– Doamne, la mașina asta nu e nimic în regulă? Sper să nu ne prindă vreo ploaie…am zis.
– Și eu sper, pentru că nu știu ce dracu are ștergătorul, se blochează la jumate. Hai, pornește…Bravo…
dă-i a doua…Perfect…A treia….Stai pe banda asta, vezi că intrăm în sensul giratoriu în capăt și ne întoarcem înapoi.
Ne-am întors. Mergeam încet, crispat, cu vreo 30-40 la oră. Zic:
– Cred că mi-au umplut ăștia din spate frigiderul de înjurături.
– Dă-i dracu, stai pe banda ta…. Fă stânga la prima.
– La care prima?
– Peste vreo 50 metri.
– E numai bordură, unde să fac stânga?
– Stânga am zis? Pardon, dreapta. Aici!
Am tras repede de volan și am hârjâit aripa dreaptă de mormanul de zăpadă. Pe stăpâna mașinii a durut-o instant:
– Aoleu….oi mai avea aripa întreagă? Sper că da…Hai, mergi…
Și-am mers. La un moment dat, venea unul pe contrasens iar mie mi s-a părut că nu ne ajunge lățimea drumului ca să trecem unul pe lângă altul.
– De ce vine ăsta așa hotărât spre mine?
– Pentru că ăla-i drumul lui, stai liniștită că nu intră în tine.
– Răspunzi dacă se întâmplă ceva, da?
– Da…la telefon. Parchează aici. Ia stânga mult…hop! Așa…marșarier…Cu două mâini bagi marșarier?!!
– Da, n-am forță să țin maneta sus…Crezi că a intrat?
– Da, hai dă-i!
Dau pedală și mașina o ia tot în față, cât pe ce să călăresc bmw-ul din față. M-am iritat instant:
– Ai zis că a intrat!!!
– Căcat! Tu n-ai simțul găurii?
– Nu și când gaura nu-mi aparține!!
Cu chiu cu vai, am parcat. Pe două locuri. A zis s-o las așa, că terminăm repede.
Când am oprit motorul mi-am lăsat picioarele să tremure în voie. Probabil că de la frig sau pentru că fusesem foarte concentrată sau naiba știe! Când am plecat din parcare deja mă simțeam mult mai bine, aproape că părea că sunt stăpână pe mine. Prietena mea a acoperit tăcerea din mașină vorbind de ale ei. Și tot vorbind…
– De acum patru luni de zile trebuia să iau niște bani de la tâmpita asta la care mergem …Am zis că are probleme, că o înțeleg că nu dă banii la timp, dar deja întrece orice răbdare…De-aia nu e bine să lași de la tine nimic, dar așa e când e inima proastă și crezi, își bat joc de tine toți parveniții…N-o să mă lecuiesc niciodată….Auzi, până când mai stai în viteza a treia? Mașina are 5 viteze, remember?
– Dacă mă ții de vorbă?!
– Bravo, mă! Ți-am distras atenția și nu simțeai că o turezi ca la nebuni?
– Am crezut că e iar zgomotul ăla de la roata din dreapta, unde ziceai că freacă. Ce știu eu câte chestii îți freacă?!
– Ce drăguță ești….Vezi, că peste vreo 200 de metri o să intrăm într-un gang pe dreapta, ține stânga lângă axul drumului și când îți spun eu faci imediat dreapta, dar de data asta din mers, că îmi nenorocești direcția dacă mai iei pe loc la maxim.
– Ai zis gang? Adică strâmt?
– Bă nene, ai început să ai probleme serioase cu băgatu, cu frecatu și cu lățimea!! Ține stânga! Dreapta în loc! Stai aproape de peretele din stânga! Am zis APROAPE!!!! Perfect….offff, Doamne….trage pe dreapta aici… Nu intra în gard, te rog…Stop.
Un bodyguard apare din senin:
– Doamnă, n-aveți voie să parcați aici!
Se dă greu jos din mașină, gâfâie și îi spune sfârșită:
– În 5 minute dispărem, ai milă și nu ne pune să facem alte manevre! Te implor!!
În fine, plecăm. Mă simțeam din ce în ce mai bine. La prima intersecție, se face verde, bag a-ntâia și turez ca prostul un brrrrrrrrrm!!!! de scos motorul de sub capotă, dar îmi dau seama de greșeală și adaug vorbe:
– Scuzeeeee!…Scuze!
– Omoară tu mașina, că merge cu scuze! bombăne ea.
– Mașina ta e pe moarte.
– Dar n-a murit încă, nu?
– Până azi, nu…
– Ești simpatică. Fă stânga.
– Stânga normală sau stânga ta? Am observat că sunt două chestii diferite.
– Ha, ha, ce haioasă ești. Deci prima la stânga. Uite-l pe dobitocul ăsta ce prost merge, ăsta e cu adevărat șofer de duminică!
M-am bucurat ca un copil mic:
– NU pot să cred! Există unul mai prost ca mine?
– Ie-te că da…of, n-ai deloc încredere în tine…scoate din viteză…las-o să curgă….gata, dă-i a doua. Bravo…vezi? Trebuie să te bucuri și când faci chestii perfect, nu să ți le vezi numai pe-alea proaste.
…..
La un moment dat a amorțit și s-a așezat mai bine în scaun foindu-se, iar mie mi-a fugit volanul în același sens cu mișcările ei. S-a speriat:
– Heeei! Ce naiba faci? Ține și tu volanul ăla drept.
– Îl țin, dar știi că n-am forță deloc în mâini. Ai văzut că și pe bicicletă merg ca pișatul boului în zig-zag, pentru că nu sunt în stare să țin ghidonul drept.
– Draaace! Asta înseamnă că nu pot să mai mișc deloc?
– Exact. Și te-aș sfatui să nu strănuți, pentru că dacă o faci, plonjăm direct în boscheții ăștia de pe marginea drumului.
A șoptit pierdută privind boscheții:
– Am belit-o…Fă dreapta, ne întoarcem pe centură.
– Mhm. OK. Ia zi, de unde ziceai că aprind luminile? Mașina asta e ca și casa surprizelor, nimic nu pare la locul lui.
– Butonul din stânga. Alea-s poziții. Mai dă-i o dată. Atât.
Pe mine mereu m-au chiorât luminile de pe contrasens noaptea. Și acum mi se părea că nu mai văd nimic și mă ridicasem bine în scaun să văd drumul, să nu dau nici în șanț, nici în ăia de pe contrasens, astfel că aproape dădeam cu capul de plafonul mașinii, cu mâinile crispate pe volan.
Prietena mea s-a minunat:
– Tiii! Habar n-aveam că ai o coloană vertebrală așa lungă și țeapănă.
– Da… sunt un om cu capul pe umeri.
– Daaaa, ești magnifică. La verticalitatea ta mă refeream, clar! Relaxează-te dracului, că la prima groapă îmi găurești plafonul mașinii cu tărtăcuța aia! Parcă ești suliță!
– Păi nu văd!
– Păi și dacă stai de parcă ai avea un par înfipt în cur vezi mai bine? Și apropo, mai simți degetele alea pe volan? Cred că te dor al naibii de tare! Sau vrei neapărat să-mi fărâmi volanul?
– Nu pot să te sufăr!
– Mda, merge și reciproca…
Și-am ajuns în parcarea ei.
– Hai sus, că fac cinste. Relax. Dau bere cât poți să duci.
Am oftat și-apoi am scheunat ca un câine bătut:
– Draga mea, am un început de tonă de febră musculară în toate membrele și la faza asta mă bucur că nu sunt bărbat și n-am mai multe membre. Crede-mă, mă îndoiesc că aș fi în stare să duc un pahar la gură. Și îmi tremură picioarele cum tremură cățeaua la injecții. M-aș bucura să ajung pe picioare acasă…
A râs și m-a luat în brațe:
– Ne vedem duminica viitoare?
– Lasă că te-am văzut destul azi…
– Hai, că ești bună! Pentru atâta pauză, te-ai descurcat perfect, jur!
– Te cred, dar mă duc acasă…Și nu știu dacă vreau să te mai văd duminică!!
Haha! Cre’ ca-i super tare prietena ta! Tre’ s-o vezi neaparat duminica!
Ai ceva cu mine?!??
Pai… n-am, da’ clar uiti de orice alte probleme cu mandra langa tine! Io am avut doua episoade d-astea mai recent… dupa intamplarile alea, tot n-am chef de viata, da’ asa ma bucur ca sunt intreaga si ca ma dor oasele, de nu-ti imaginezi. Ultima a fost acu’ o saptamana cu o soferita spaima zmeilor, da’ n-aveam cu ce sa plec de la scarbici mai devreme de sase (si programul meu se termina la patru), asa ca am acceptat bucuroasa invitatia aleia… Io + o colega pe care o iubesc de mor… In fine… soferita noastra de ocazie, e mai rigida decat eram io cand eram in ghips de la brau in sus (asta in zilele ai bune, altfel… daca face o gluma trebuie neaparat sa o privesti, altfel e greu sa-ti dai seama ca a glumit), in schimb, pe drum n-avea alta treaba decat sa explice cat se chinuie sa stapaneasca masina, cum fuge de cur, ca polei, ca zapada, ca a uitat sa schimbe uleiul samd. Nu dau io p-afara de curajoasa ce sunt, dar cand am coborat din masina, si io si colega izbirea vietii mele, tremuram ca piftiile inchegate, ne-am imbratisat si ne-am pupat & felicitat reciproc pentru curaj, inconstienta etc etc, da’ ne-am si promis ca daca mai vrem sa plecam cu aia mergem numa’ impreuna (asta era un fel de “chicken”, care pe care). Nici acu’ nu ne iubim, da’ suntem legate pe viata de spaima pe care-am trait-o cu aia la volan… Si n-o sa uitam in veci cum accelera ea pe autostrada si zicea ia uite ce fuge babuta mea, ia uite ca n-am frane, ia uite ca abeesul nu stiu ce dracu nu facea si alte d-astea… ia uite ca se baga ala… So happy to see you 🙂 Uite asa simti ca traiesti :))
=)))))))))))))))))))))))))))))))) Demențial! Trebuie să-mi iau mașină! Te plimb degeaba, că am antrenament la condus și tu la răbdat:))
Felicitari. Atat pentru tine, cat si pentru ceilalti participanti la trafic. Ati supravietuit 😀
Thanks! Ce naiba, n-ai încredere în mine? Doar că eram crispată rău 😀
Hai ca m-am distrat pe cinste! (eu nu am carnet, hahaha, de ce? -ca as face mai rau ca tine :)) )
O zi minunata!
P.S.
1. A recuperat banii?
2. Si data viitoare fa-i un bine prietenei si las-o maearga pe jos. Face mai mult timp dar mai multa miscare si mai putini nervi tie 🙂
I-a recuperat. Știi cum sunt ăștia care au mașini, nu-și mai dau târtița jos de pe scaun…
n am masina dar te cred :))
Felicitari ca ati supravietuit si multam muuult pentru zambetele provocate!
Mda cum de mai aveai carnetul la tine?
Îl port în permanență. Cu buletinul, cu alea…Râde fi-mea mereu când îl vede: “ce faci cu el, mami? Îți cer ăștia carnetul la metrou?”
:)) Ce frumos scrii. Mi-au lipsit poveştile tale amuzante şi lungi. Nu eşti tu de vină – eu n-am putut să fiu în stare să citesc pe calculator. Povestea ta îmi aminteşte de colegele mele (3 la număr) care au făcut şcoala de şoferi recent. Una din ele mai are să-şi dea examenul, dar celelalte l-au luat cu brio. Totuşi încă nu le-am văzut conducând. Dar am fost curajoasă când a fost cazul. Am mers cu fiica mea la volan, în primul său drum singură. M-a dus la Mall şi înapoi. Deşi mă încurajam singură că trebuie să fac asta ca să ii arăt că am încredere în ea, mă gândeam pozitiv şi mă vedeam deja ajnsă acasă. Poate că şi asta a contribuit la faptul că fost un drum pe care l-a parcus surprinzător de elegant şi uşor. De atunci promitea să fie o soferită bună. Acum chiar a ajuns să fie.
Mama a ținut-o numai în chiote după ce am luat carnetul. Să ne înțelegem, chiote de spaimă. La orice pas vedea un pericol pe care simțea nevoia să-l semnalizeze onomatopeic.
Ăhhh…m-am cam lăsat pe tânjeală la povestit. Viața…
Cim e turcu’, si pistolu”!
(Adica, la asa pasager, asa sofer. :D)
Iar berea aia… mai bine ti-o dadea inainte de cursa, sa prinzi curaj. 😀
M-am gândit, să știi! O duceam departe… 😀