Mi s-a zbârlit sufletul când am ieșit din magazin și la prima pală de vânt mi-am strâns gluga de nici nu mai vedeam pe unde merg. Sau cel puțin așa credeam, pentru că mi s-a așezat o cerșetoare în față, dar așa, cocârjată,perpendicular cu privirea mea mohorâtă în mocirla de pe asfalt. Nu te rog, nu f***-te-n gură, m-a luat direct:
– Dă-mi un leu!
– N-am!
– Dă-mi că n-am ce mânca! și și-a dat suav bretonul deoparte, cu grația unui stilist.
În clipa aia am avut un déjà vu, cu un cerșetor tot așa, mai luxos. Mergeam în gașcă cu familia, și cerșetorul ăsta ne lua la rând cu dați-mi și mie, să vă dea Dumnezeu, iar noi îl ignoram ca la carte. Lui tata i s-a făcut însă milă și a băgat mâna în buzunarul de la pantaloni unde zdrăngăneau singurii bani pe care nu-i văzuse mama din salariul lui. A scos jumătate de pumn de monede și s-a apropiat de cerșetor cu gând să-și împartă cu el avutul, la care cerșetorul s-a îndepărtat de tata spunând:
– Fugi, nene, că nu iau de la tine! Păi tu ești mai amărât ca mine, ce dracu’!
Râs general, vai tată, până și cerșetorul are mai mulți bani, etc.
Cu lecția învățată, mi-am strâns în pumn cele câteva monede din buzunar și m-am îndepărtat de cerșetoarea grațioasă.
Mi-a urat de bine.
nu dau la cersetori. Daca ma ia darnicia am cazurile mele umanitare: caiete, ghiozdane sa nu abandoneze copii scoala.
Nici eu, dar devin foarte insistenți.
Eu m-am învăţat minte când, după ce am dat unor copii, i-am regăsit la terasă, la pizzerie comandând ce era mai scump în meniu că au avut o zi bună. Eu vroiam să zic că normal să sărbătorească săracii şi patronul, un prienten de-al nostru, ne-a zis că respectivii copii, dar şi alţi cerşetori mănâncă zilnic acolo la el (cel puţin de două ori). De atunci am privit altfel lucrurile şi trec indiferentă la glasurile celor care cerşesc.
Bună treabă, luau masa în oraș sărmanii!