cu povesti trasnite

Cele mai frumoase momente din viață sunt cele pe care le poți povesti nepoților când ești bătrân. Firește că le povestești în limitele decenței, ca să nu pari vreun super-fraier sau vreo super-stricată. Cu înflorituri de poveste, cu mușchi sau minijupuri, cu alea…

Până atunci tâmpeniile se povestesc în caz de jocuri gen „adevăr sau provocare”, cum a fost cazul fie-mii:

– Care e cel mai stupid lucru pe care l-ai făcut vreodată?

– Am căzut în lac astă-iarnă.

– Aiurea! Trombon! N-aveai cum!

– Serios. Am călcat ușor gheața de la marginea lacului ca să văd cât e pojghița de groasă, m-am dezechilibrat, piciorul mi s-a dus 1 metru mai încolo și dintr-un șpagat aproape perfect am căzut în lac până la piept. Geaca a început să se umfle de apă împreună cu ghiozdanul plin de 10 kg de cărți și caiete, timp în care eu dădeam din aripi să ies, ca pinguinii care încearcă să zboare.

– Și?!?

– Și a încercat un coleg să mă tragă, dar n-a reușit decât să intre jumate în apă după mine și abia s-a salvat cu celălalt picior. Alt coleg m-a tras de mâini jumulindu-mi geaca până la subțiori – a cusut mamaie la ea cât a zis că n-a cusut în ultimii 10 ani adunat , poate da lejer probă de croitorie, iar o colegă i-a închis subit telefonul în nas mamei ei în timp ce-i spunea: Suntem în parc, mami…acum închid, prietena mea tocmai a căzut în lac. Zdrang!

– Ești nebună?! Deci chiar e adevărat!

– Normal. Pe urmă m-au dezbrăcat de geacă, mi-au stors cărțile,  geaca, telefoanele, portofelele….A fost interesant. M-a dus mama unui coleg acasă cu mașina, acasă m-a întrebat mamaie ce dracu baltă a fost aia în care am căzut de m-am înmuiat până-n gaura curului, și abia a doua zi a înțeles că de fapt balta era un ditai lacul. Am sunat-o mai târziu pe mami și i-am spus: Mami, probabil o să râdem mai târziu de faza asta, dar acum o oră am căzut în lac. Și n-am mai auzit-o pe mami câteva zeci de secunde, am crezut că a murit de partea cealaltă a telefonului, îmi făceam deja probleme că a făcut infarct și o să o am pe conștiință o viață întreagă pentru că a murit din cauza lacului meu. După câteva zeci de secunde mi-a promis că de acum înainte nu mai am voie să mă uit pe Discovery ID la Femei Criminale de la care nu înveți dracului nimic, că doar n-o să te apuci să omori bărbații, ci numai la documentare care explică la câte grade plus se înmoaie gheața la marginea lacului. Și că îmi propune ca în timpul liber să încerc și celelalte lacuri din București, că mai sunt câteva și-ar fi păcat să le ratez. Dap, mami nu murise.