nu vrei un acvariu?

By | 2016-04-25

Mă văitam unei prietene că ce nașpa că vreau să scot mizeria din casă, cât o să dureze, cât o să mă coste, cum triez haine, cărți, casete, cd-uri și jucării și zice:

– Nu vrei un acvariu?

– Serios? Ai băut ceva? M-ai ascultat până acum?

– Fată, eu vorbesc serios. Știi cât am dat pe căcatul ăla de acvariu de pe hol, acvariul ăla rotund? 500 de lei. Și l-am populat cu fel de fel de lighioane și la primul concediu i-am dat vecinei tubul de mâncare și i-am zis că lipsesc o săptămână. Aia le-a pus tot tubul în prima seară ca să lipsească și ea vreo două-trei zile, proștii au mâncat de-au spart și după trei zile a găsit toți peștii cu burta-n sus. I-a pescuit frumos cu lingura și s-a dus în piață la oamenii care vând pești: “nene, d-ăștia-mi dai, că vine nebuna peste două zile și mă întreabă de pești și mă omoară dacă nu-i găsește”…

– Și-ai omorât pe cineva?

– Nu, fată! S-au mâncat unii pe alții de bună-voie și a vrut fi-miu nu știu ce căcat de pește de 200 lei…o bestie singură în tot acvariul.

– Și?

– Și-am găsit carasul mort, că a venit mama în vizită și s-a chinuit să-l spele cu șampon, dar de fapt ăla n-a murit de la șampon, ci de la efort. L-a alergat în tot acvariul să-l prindă ca să-l spele. L-a prins mort. Eşti sigură că nu vrei un acvariu?

 

 

0 thoughts on “nu vrei un acvariu?

  1. arakelian

    uite, astea probleme :)). Eu uitam instalatia de incalzire la pesti (era una supra dimensionata) asa ca seara dupa munca i-am gasit fierti. M-am dus in piata la Veterani, la Claudiu, si mi-a vandut altii 😀

    Cu ordinea in casa si triatul greeeeu :D. De 4 ani lupt cu declutter-ul. Am 2 sacose de dat, extrase din bucatarie, si nu ma indur sa scot sacosa din bucatarie :))))

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *