eu cu mine

Mergeam singură, cum merg în majoritatea timpului înţelegi? Că alea 5 minute pe care se presupune că ar trebui sa le petrec cu sinele meu şi să fac o introspecţie ca să mă pun la curent cu starea mea sufletească, le petrec de fapt pe drum cu mine înspre diverse locuri cum ar fi în drum spre muncă, către o  posibilă altă muncă, în drum spre casă, către  o posibilă altă casă (mai ştii de unde răsare iepurele şi modific dracului statusul pe facebook?!?)

Pentru că eu încă muncesc…S-a terminat vara şi cu toate astea mă întreabă cunoscuţii când plec şi eu în concediu? De parcă n-ar şti că nu se poate să renovezi şi să te plimbi în câţiva ani consecutiv. Nişte nasoi… Care vine la mine acasă mă felicită că am schimbat în sfârşit linoleumul si covoarele cu gresie şi parchet şi că în sfârşit! e mizerie şi la mine în casă, în sensul că se văd firele de păr sau de praf foarte repede, dar în fine, nişte invidioşi nemâncători de zahăr domnule, la ăştia nu e niciodată frig pe muntele lor de morală!

M-am gândit să mă afiliez pe la o organizaţie de-asta de salvat crocodili, buburuze sau mai stiu eu ce orătănii, poate reuşesc să călătoresc gratis. Aiurea! În afară de câţiva şobolani leşinaţi de căldură la colţul străzii n-am găsit nimic de salvat, nici oameni ONG-işti dispuşi să mă adopte la aşa ceva.

Şi cum spuneam, în mersul meu cu mine  încerc să fac introspecţie, sunt momentele mele de singurătate prin Bucureşti şi după ce afund telefonul bine în geantă să nu-l aud şi după ce încerc să ignor toată gălăgia şi transpiraţia din capitală, mă apuc de treabă. Îmi iese foarte des chestia asta cu ignorarea şi chiar nu mă mai uit în jurul meu. De câte ori însă îmi caut sinele să ne lămurim cum stă treaba, ăsta lipseşte cu desăvâşire! Mă nene, ai văzut cum creşti cactuşii ăia care nu înfloresc decât o dată la 3 ani? Cam aşa e sinele meu, ca un cactus, numai că al meu nu înfloreşte niciodată, parcă sufăr de sindromul membrului lipsă, pentru că mie niciodată nu-mi apare!!!

După o astfel de suferinţă încep să observ lumea înconjurătoare şi după ce trec pe lângă o babă traficantă de leuştean cules în iunie anno domini dau să traversez parcul pe care se poate călca iarba.

Dau de trei bărbaţi nepizdificaţi, d-ăştia plini de păr care ţin la femei atâta timp cât stă în gura mă-sii la locul ei în umbră şi nu comentează cuvântul lor suprem. Doi din ei mai bătrâni stăteau sub un copac cu două cutii de bere în faţă şi îl antrenau pe al treilea care era mai puţin bătrân:

– Hai, Bătăuşule, cântă la pian!

Şi ăsta sărea pe o treaptă de alee, când pe un picior când pe celălalt. M-am aşezat niţel mai încolo sub copaci prefăcându-mă că studiez telefonul.

După vreo 20 de clape a obosit şi a ţipat la unul din bătrâni:

– Gata, Maimuţo, că am obosit!

– Dă-i bă drumu la treabă, lasă oboseala! Durerea scoate durerea! Dacă vrei să-l baţi pe-ăla mă asculţi, ne-am înţeles?

Al doilea bătrân a vrut să-şi ia berea, dar Maimuţa i-a dat peste mână:

– Nu asta, Maestre, astalaltă e a ta!

Maestrul a luat cutia de bere, a zdrăngănit-o apreciindu-i greutatea şi a izbucnit:

– Fir-ai al dracu’ de Maimuţă şmecheră, mi-ai dat cutia mai goală?

– Nu, Maestre, atâta ai băut! Ce să-ţi fac dacă ai gâtul larg? Alo, Bătăuşu’? De ce stai? Du-te şi prinde-l pe băiatul ăla de acolo!

Bătăuşul a apreciat distanţa până la băiat şi l-a uşuit pe Maimuţă:

– Să te duci tu să-l prinzi pe ăla băăă, urât bărbos ce eşti!

– Atunci dă-i drumul până la wc!

– Păi nu mă piş!

– Bă, nenorocitule, du-te şi aleargă până la wc-ul ăla din capătul aleii !

Ăsta a pornit încet, abia s-a mişcat în alergare uşoară până acolo şi înapoi. Maimuţa a început să gesticuleze:

– Aoleo, nenorocit mai eşti! Abia te mişti! Aşa faci şi când te trăzneşte pântecăraia?!?? Păi te caci pe tine până te ridici de jos!!

În timpul ăsta alt băiat trecea pe lângă ei şi Maimuţa l-a abordat rapid:

– Mă, nenicule, nu vrei să căştigi tu 5 lei? Alergă-l pe nenorocitul ăsta o tură de parc şi îşi dă nenicu’ 5 lei.

– Bine nene!

Şi au fugit. Maimuţa a ţipat după ei:

– Vezi că te cronometrez, panaramo! Iuţeşte pasul!

După vreo 5 minute Maimuţa l-a întrebat pe Maestru:

– Tu îi vezi pe-ăştia? Că eu nu-i văd nicăieri!

Maestrul a negat bălmăjind aproape beat. S-a ridicat Maimuţa şi a luat-o spre alee păşind în toiag. L-am auzit ţipând câteva zeci de metri mai încolo:

– Mă laşi să cronometrez ca prostu’ şi tu i-ai dat copilului 10 lei ca să vă ascundeţi de mine după chioşcul de îngheţată? Fir+ai al dracu’ de clapangiu!

După ce s-au mai drăcuit câteva ture s-au aşezat la umbră punând punct antrenamentului, iar bătrânii au scos tablele.

Mi-am luat introspecţia de azi şi am plecat acasă.