Sâmbătă seara (asta trecută) s-a lăsat cu dezmăț, cu dormit în sat din cauză de lipsă bani de taxi și prea mult alcool. Aiurea! Îmi era rușine să spun că Guiness aia brună e de fapt pișatul boului, nu cred că beau irlandezii așa poșircă până când nu vine unul neaoș să jure că așa e gustul și la ei acasă.
În fine, ieșisem să mai iau de-ale gurii, unii voiau alcool peste 40, alții semințe, alții țigări… am zis că e ok să fac pe curierul, mai ales că mă seacă aglomerările de oameni care nu au aceleași țeluri și discuții.
Și un prâslea de cățel a început să latre leșinat și gudurat pe la picioarele mele.
După ce m-am jucat nițel cu el a trebuit să-mi sun prietenii să îi întreb după ce m-au trimis, pentru că uitasem, jur.
Mi-am adus aminte de Codiță, fata lui Blackie, cățeaua familiei mele. Nu v-am povestit de ele ?! Pfaaa…sunt un animal. În fine, Codiță era genul de cățea talie pitică, jucăușă cu oamenii, dar care mânca orice câine se apropia de noi. Venea sonata cu păr de câine în gură de la zeci de metri distanță de noi.
Cam așa și Prâslea ăsta. Țopăia pe lângă mine de parcă îi luasem baterii noi.
I-am dat sendvișul rămas în geantă de vineri (că oricum puțea).
Doaaamne, ce s-a bucurat!
I-am dat niște tâmpenii cumpărate acum de la chioșc. Frate, se ținea ăsta după mine, ca după ultimul și cel mai tare legământ.
Cu o mână mă jucam cu el, cu alta îmi plângea sufletul. Am avut papagali, găini, vrăbii, rândunele și fel de fel de alte arătări pripășite accidental la ultimul etaj din bloc. Și câini. Pe care îi iubesc și știu ce înseamnă să îi crești și să îi ai la ultimul etaj din casă.
M-am smuls de lângă el lăsându-l lângă niște zugravi băutori, și-am sperat ca măcar unul din ei să nu fie așa de rațional ca mine.
Dacă n-aș ști cum e aici, aș înfia.