cu bunătate

By | 2018-03-06

Ce crezi? Azi m-am hotărât să nu mai văd altceva decât oameni. Bunăciunea din ei. Pardon, asta de corazon,  bunătatea. Ah, apropo de corazon, ascultam într-o zi pe youtube muzică pe autoplay, că așa mă mai pun și eu la curent cu ce mai naște lumea și-am dat de o ceva autohton cu iubire din corason. La comentarii întreba lumea ce e aia, corason? Îmi venea să le spun niște chestii profunde, probabil sunt căpșunari nemțești de nu știu ce-ai aia, dar am zis să fiu o doamnă în ziua aia și am trecut aproape cu eleganță peste prăpădenia de melodie și fanii ei.

Hotărârea cu bunătatea a durat până la a doua intersecție în care un cetățean a alunecat pe o spârcâială de gheață și m-a stropit cu noroi de-am șters 10 minute după aia. M-am gândit totuși că poate el e un om bun, chiar dacă nu și-a cerut scuze. Mai pe urmă am asistat la discuția a doi bărbați pietoni la semafor, care se aoleau de gripă și că domnule, ei cred că bărbații suferă la gripă cum suferă femeile la naștere!!! Hai, pe bune?!

I-am privit așa urât, dar urât! Cât să simtă durerile facerii, știi cum?!

N-au continuat discuția (cel puțin cât am fost eu prin preajmă).

Bărbații ăstia n-au învățat nimic din povestea băiețelului care strigă lupul până când nu-l mai crede nimeni, nici când e halit de lup. Aproape toatele femeile agresate povesteau de dureri și boli închipuite ale proștilor din dotare, ca să stârnească niște compasiune. Bestia asta cică a făcut vreo 2 infarcturi în ultimele săptămâni , dar înțeleg că trăiește încă, ce vrei? Se lasă greu.

Dacă tot mi-a trimis mesaje că măcar în ultimele lui zile de viață o să vrea să ne vadă (n-a specificat dacă moare înainte sau după expirarea ordinului de protecție care al dracului nici acum n-a venit!) pentru că ne iubește mult de tot, am zis să întreb și eu polițistul meu de caz ce părere are despre faptul că mă contactează muribundul. Aș, ți-ai găsit! N-am reușit să vorbesc cu meseriașul de caz, a intrat mesageria telefonului. Sunt curioasă dacă ascultă mesajul și dacă mă sună înapoi.

Am încercat să sun apoi direct la secție, poate mi-l găsește cineva. Am sunat de câteva ori, dar a intrat faxul. Inițial m-am enervat, dar pe urmă am râs cu poftă, că nici măcar anaful și primăriile nu mai folosesc faxul și eu vreau ca poliția română să implementeze treaba cu brățările electronice!

Mai caut și mâine oamenii buni.

 

2 thoughts on “cu bunătate

  1. ba_laura

    Când iadul a făcut parte din viața ta atâta amar vreme cam greu să mai vezi licărul de bun și bine dintr-un trai normal. N-are cum să-ți iasă din prima. Da’ merită să-ncerci.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *