Ai spus să dau un semn de viață, ceva. Să scriu măcar un punct, să știi că sunt ok. Uite:
. (punct)
🙂 Da, sunt ok, m-am pus pe umblat. Cea mai bună terapie e plimbarea, mai ales când e frig afară, umbli mai repede, vezi mai multe, auzi mai multe ți se mai estompează gălăgia de gânduri din cap. Terapie, tată! În ce zonă zici că stai?! Ca să știu, că sunt pusă pe umblat. Ghetele astea nu mai țin, dar îmi cumpăr altele, de dragul tău! Deci, unde zici că stai și e mișto?
În altă ordine de idei …o idee mai ordinară așa. Azi mai aveam puțin și dădeam lecții de lege polițiștilor, mulți habar n-au ce se face după un ordin de protecție.
Măh…acum nu zic că sunt ei de vină, poate e ca la ANAF, fiecare știe câte o literă dintr-un articol de lege. Păreau oricum paraleli. Dar, o zic așa, ca între noi: dintre toate instuțiile de stat cu care am avut treabă în ultima perioadă, poliția pare foaaarte în urmă. Gândește-te că eu îmi doresc ca agresorii să poarte brățări electronice și să fie monitorizați de poliție. Despre ce vorbim? Nu știau numere de telefon ale colegilor lor, cum s-o scoată la capăt. Asta nu e ok. Mă deprimă complet. Azi am pierdut 45 de minute să nu aflu nimic, ei să se sune ca disperații și -apoi să nu depun nici o plângere, în condițiile în care ei au un dosar în secție, iar portalul de justiție zice ca mine, adică el nu trebuie să mă contacteze.
Dar o face. A început timid cu câte un semn de punctuație. Apoi cu litere și semne în locul literelor, de parcă jucam spânzurătoarea sau ghicește cuvântul. A trecut ușor-ușor la mesaje mai lungi, de genul Baby, vă iubesc! Mi-e dor de voi, mesaje care încep să devină cearșafuri.
Asta se întâmplă acum, dar eu știu următoarele etape în timp: gelozie, amenințări, urmăriri.
Pfuai, e obositor…
Dar și mai mult m-a obosit polițistul de serviciu:
-Păi dacă aveți ordin, ce mai vreți doamnă de la noi?
Pe undeva m-a întristat. Sunt prea puține ordine de protecție, și mult prea puține plângeri pentru ordine încălcate. Asta e! Mai încerc și mâine cu hotărârea în original, ca să nu fie măsluită cică. Te doare mintea! Sper să n-am nevoie de dosar cu șină.
Tu ce mai faci?
Mai umblu pe la cate un doctor, o mai programez pe maica-mea pe la alt doctor, mi-e frica sa nu dau in alțaimăr de la atatea modificari legislative, din punct de vedere profesional sunt in acea perioada a anului in care ma tot intreb “cum mama henghii am putut-o asta?”, ma mai cert cu barbatu’, dau prin gropi si ma tot incapatanez sa cred ca o sa vina si vremuri mai bune. Si-astept si punctul de la tine.
Care uite, a venit, deci se poate!
Măi, asta cu modificările legislative mă omoară și pe mine. Îmi fierba capul când văd câte o știre nouă. Nici una din ce aștept eu (pe drept penal adică), Pe partea de finanțe, suntem top de legislație.
Chiar şi aşa, cu enervări şi probleme cu care n-ar trebui să te confrunţi nici tu, nici alte femei care sunt în situaţia ta, mă bucur că ai scris, ca să ştiu de tine că eşti bine. Şi eu cu probleme, ceva mai minore, de sănătate. Sper să reuşesc să îmi revin.
Alea de sănătate cam în urmă, Roxana! :))
Ar trebui să fac o revizie tehnică, dar nu am stare…
Citind despre ce ai trait si ce traiesti acum, deja mi se pare dovada de egoism sa ma vaiet ca trec printr-o perioada grea. Zic doar ca, la un moment dat, se vor termina toate… Va veni Soarele si la noi.
Te imbratisez cu drag!
PS. Legea 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie, republicata in anul 2014, ar trebui sa ii ajute pe politisti sa inteleaga ce au de facut…
Păi despre asta le vorbeam și eu. Perioadă grea, huh? E primăvară, mă….