casnice

De Florii m-a sunat mamaie cu noaptea-n cap, m-a enervat cu vreo 3 telefoane și când în sfârșit am deschis ochii și am răspuns m-a luat în primire cu clinchete și zurgălăi că e ziua mea.

– Săru-mâna!…Da’ nu mă sunai și matale mai târziu?

– Nu, fata mea, că e ziua ta și trebuie să te bucuri toată ziua.

– Bre, mamaie, puteam să mă bucur și mai pe seară…

– Nu fata mea, spală-te, apride candela, aprinde și o lumânare pentru suflețelul tău dacă nu ești în stare să te duci la biserică, fă-ți o cafea, mănâncă ceva și bucură-te că e ziua ta!

Mie mi-a rămas un semnul exclamării în cap:

– Să aprind o lumânare pentru mine?

– Da, fata mea, că tu ești cea mai importantă, mânca-ți-ar mamaia suflețelul tău!

– Ăhmmm…știi, n-am mai aprins de multă vreme o lumânare pentru mine…Nici nu-mi aduc aminte…

– Păi vezi? Așa faci tu mereu să te gândești numai la alții, dar la sufletul tău cine se gândește? Ia pune mâna și fă ceva și pentru tine!

– Bine, mamaie, hai, săru-mâna, mersi de urări…

– Stai așa, că n-am terminat!

– Ce-ai pățit?

– Nimic, maică!… Da’ să nu te puie Sfântu să închid ochii fără să te aud măcar o dată că ești fericită!

Haida! Poftim task de rezolvat.

Am citit o carte de ziua mea, cam când s-a oprit ploaia am terminat și eu cartea și ibricul imens de cafea. Frumos. Nici nu-mi doream altceva. În sfârșit am făcut ceva pentru mine! 😀

În restul vremii m-am bucurat că am fată mare, frumoasă și harnică, așa cum i se cuvine ca o  fata moșului ce e (eu sunt moșu în povestea asta, să nu avem discuții) și am lăsat-o să facă ea curățenia de Paști precum a promis, ignorând cu blândețe dârele de soluție de spălat de pe unul dintre geamuri.

Mă sună în una din zilele de curățenie :

– Băi, maaaamiiiiii!!!!

Draaace, a găsit vreun păianjen prin casă!

– Băi, mami!!!

– Câte picioare are?

– Ă?! Ah, nu, ghinion, n-are picioare! Are butoane!!

– ?!!

– Am găsit un telefon prin casă și mi s-au înmuiat picioarele. M-am gândit la toate scenariile că suntem urmărite, ascultate, cine a fost la noi, cine ar avea legătură cu el, dar prietenele mele nu au nici o treabă cu el și ce crezi?

– Ce? E scump telefonul? Facem rost de bani de Paști?

– Auzi, eu încă am picioarele moi, ție îți arde de poante?! E telefonul lui nepoată-ta, i l-a dat mă-sa să se joace cu el pentru că e bombă de-aia veche de telefon și fata l-a uitat la noi, așa de drag i-a fost! Era lângă patul meu.

– Pfuaaa! Păi asta-i veste, mă?

– Mda, bine, hai mai repede acasă, am cumpărat ceva mișto.

Când ajung acasă îmi arată:

– Ta-daaa!!! Pufuleți cu surprize!

M-a luat cu grețuri când i-am văzut, am început să mă lamentez că mie nu-mi plac ăștia, că sunt de-ăia ieftini cu gust de cârpe și îi mâncăm degeaba. A zis că-i mâncăm amândouă vizionând desene.

Ce crezi? A luat surpriza , s-a bucurat ca un copil mic de roboțelul din pungă, iar eu m-am uitat la desene mâncând  ca fraiera cârpele alea cu nume de pufuleți.