cum scapi de vanzatori

By | 2018-04-12

Mă întâlnesc cu o tipă pe care n-am mai văzut-o de niște vreme. E o așchie de fată, dar ce trompetă are, te doare mintea ce iese din ea! Vorbește continuu. Are mereu zâmbetul pe chip și știu eu că nu are de ce să-l aibă. E însă genul de om optimist, bun de pus în ramă.

Pe fata asta de când o știu, vinde câte ceva. Are talent. Eu nu. Eu nu sunt în stare să dau nici pe degeaba ceva, ca să înțelegeți cât mă pricep.

De câte ori mă întâlnesc cu ea, vinde alte produse, toate extraordinare, bune pentru sufletul oricărui habarnist, pentru că, nu-i așa? Habar n-avem de câte chestii avem nevoie pentru sănătate, frumusețe sau naiba știe ce! De fiecare dată o ușuiesc, pentru că mie mi-e dragă ea, nu produsele pe care le vinde și nici n-am chef să mă înrolez în haita de vânzări cu care umblă ea pe moment.

Mă vede, mă salută toată numai zâmbet…

– Pfuaaa…ce bine arăți!

Arătam pe dracu bine, eram topită de căldură pentru că nici nu mai știu cu ce să mă mai îmbrac, dimineața fac piroane de frig, iar după amiază vin prăfuită și transpirată, cu toate astea mi-a plăcut vrăjeala ei. Știi cum e, sunt complimente care chiar dacă știi că nu-s adevărate, parcă e bine să le auzi.

Și ce mai zici și ce mai faci…

După ce ne punem la curent cu știrile, mă întreabă în treacăt:

– Fată, miroși bine, cu ce parfum te dai?

Presimțeam că urmează o pledoarie în materie de vânzări, că ăștia așa fac, stau de vorbă cu tine și până te dumirești,  nu știi niciodată ce ți-a băgat pe gât și cum a ajuns acolo.

Zic:

– Cu parfum de tramvaiul 32, poți să încerci, e neaoș, țeapăn, puturos, de cartier.

Izbucnește în râs pentru că nu sunt sănătoasă (n-am înțeles de ce, dar și expresia asta a devenit un compliment în timp pentru mine, ce vrei, aduni ce poți în viață!) și-mi propune o lume a parfumurilor muuuuult mai mișto decât cel de la mine din cartier, dacă merg în echipa ei.

Hotărâtă să scap rapid de oferta asta, scot din geantă ochelarii mei de soare stil mafiot și o mint în timp ce mi-i pun tacticos pe nas:

– Prea târziu, draga mea! Sunt deja lider la voi, așa că ai grijă cum vorbești cu concurența! Hai, te pup!

Văzând-o bine cu un ochi, m-am prins că nu e ok și am scotocit în geantă după una dintre lentilele de ochelari care cade mereu, am potrivit-o în ramă și mi-am văzut de drum cu ochelarii mafioți pe nas.

Acuma…n-am înțeles dacă stupefacția ei se referea la faptul că mă ocup de vânzări sau că am ochelari mafioți cu lentile care ies pe rând din geantă?!

 

 

One thought on “cum scapi de vanzatori

  1. ba_laura

    eu zic sa nu pui prea multe intrebari. bucura-te de stupefactia ei.
    un bun vanzator nu se stupefiaza de nimica, asa ca daca ai reusit inseamna ca ai fost tare!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *