Mi-a plăcut tare mult melodia asta. Versurile le-am înțeles mai târziu. E greu să începi cu tine, să dai și să fii un exemplu.
Mi-am adus aminte pentru că sâmbăta trecută nu erau în stația de autobuz decât fumători. Eram vreo douăjde inși așteptând autobuzul ăla care teoretic vine la 30 de minute, iar acum întârzia și toți fumam.
Și aici, ca în toate stațiile în care se circulă greu, era mozaic de chiștoace pe jos.
Știi cum e să te urmărească perplecși muncitori în construcții, oameni care duc flori să le vândă la cimitire – pentru că în general țapinarii fumează, plus eu – cum te duci 8 metri mai încolo să stingi țigarea pe marginea coșului de gunoi și să arunci chiștocul în gunoi? M-am simțit vedetă. Evident, eu eram sonatul în ecuația asta.
Sau știi cum e să-i spui unei ființe văicăricioase cu care n-ai mai vorbit de niște vreme măsurabilă în ani și care m-a sunat săptămâna trecută:
– Sunt bine, fată, sunt chiar ok. M-ar bate cerul să mă plâng, așa cum merg toate, merg binișor.
– Eh! Nu cred!
– Serios, încerc să fiu fericită, mulțumită. Mă bucur de orice clipă și încerc să fac din orice clipă o bucurie.
– Hai, termină! Numai tu știi ce e în sufletul tău!
M-am înfuriat:
– Fată, chiar trebuie să ne axăm pe chestii nasoale, ca să avem ce vorbi? N-am mai vorbit cu tine de o veșnicie, n-am voie să fiu ok? Ce naiba? Ia vino să ne vedem, să-ți povestesc cum e să fii vesel.
A trecut o săptămână.
E greu să stai man in the mirror, dar insist.