Mă simt ca o flacără. Ard la propriu. N-am febră, doar că totul e pe repede înainte. Fac planuri, îmi propun chestii, iau marje de precauție. Rezolv chestii planificate ca să am timp să mă plictisesc gândindu-mă la altceva. Mănânc repede. Merg la baie și mai repede. Beau repede. Vorbesc repede. Gândesc …mmm…. repejor. Merg repede. Dorm repede.
Apropo de somn, la mare am mai avut șanse, nu scârțâia podeaua și ieșeam lin afară să mă plictisesc noaptea, nu prea m-a simțit fi-mea, dar la munte trosnea fiecare lemnișor de podea și lua fi-mea poziție de drepți indiferent de oră și mârâia la mine:
– Stai pe loc! Nu te mai mișca!
Înțepeneam ca un copil prins la bomboane.
– Of, măi mami, parcă ai fii copil mic…Chiar n-ai stare? Stai și tu locului puțin…Mă obosești…
De mila ei într-o noapte nici măcar n-am mai mâncat, pentru că nu mai aveam în rucsac decât eugenii și biscuiți și dacă foșneam, trezeam și mai bine copilul…
A doua dimineață am mâncat un mic dejun cât pentru ultimii 3 ani.
Acum am rămas cu o integramă din drumeții care n-are nici un har să fie rezolvată dacă nu ești în drumeție, dar trebuie rezolvată, pentru că totul trebuie rezolvat, da?
În disperare de cauză, am pus integrama cu pix cu tot la baie, s-o rezolv în timp ce…
Ce vorbești, măi nene?! …Tu știi ce repede mă scol de pe colacul de wc?!?