Rup chei, stramb usi, sparg tablouri…

Daaa…sunt cel mai bun meșter! Când am băgat mobila în uscătorie ca să renovăm, pe la final a vrut fi-mea să iasă cu bicicleta și i-am scos-o eu din nebunia de mobilă și saci de rufe și cărți amestecate.

Nasol.

Am reușit să înfig un spătar de scaun în mijlocul unui tablou de 2×2 m care stătea la mama în dormitor. Așa de tare mi s-a răcorit șira spinării de groază (îți dai seama, tabloul mamei?!) încât am lăsat scaunul ăla fix înfipt în tablou ca să vadă și ea că a căzut de la gravitație. Au stat zugravii juma de zi să adune ciob cu ciob un sac din tabloul ăla, dar ce de chestii de bine am auzit de la mama, habar n-aveam că urează așa frumos!….

Ăla a fost începutul.

Anul ăsta m-am pus serios pe treabă.

Ușa de la ghena de gunoi avea mereu probleme cu încuietoarea, ba se închidea, ba nu. Hai lasă, că s-a dus subsemnata și când să întoarcă cheia în broască, a rămas cu restul cheii acolo. Râdeau ăștia care mă cunosc de leșinaseră: cum mă, tu , așa bleagă la forță în mâini ai rupt o cheie în ușă?!!

Bă, nici n-am apucat să-i conving pe toți, că la o săptămână distanță am rupt cheia de la poarta de la muncă. Ce șanse erau fraaate?!?!!

Ie-te că erau.

Iar râsete, alea…

Mi se luase de zâmbăreții ăștia și am încercat să-i ignor.

Mă jucam într-un week-end cu nepoții mei de-a inventatul de povești și a ieșit ceva de genul eu zic o propoziție, tu continui, apoi tu, apoi tu…când mi-a venit a treia oară rândul am explicat cum explic eu, cu tot corpul…

Și am spart alt tablou al mamei, cu moaca ei de când avea 18 ani. Evident, copiiii mureau de râs și mă amenințau că mă spun mamei… băi, deci era trist, nu vă imaginați despre ce vorbim, mama a zis atunci că am început să îi sparg tablouri  intenționat. Ă-hă! Habar n-are ea câte tablouri și bibelouri i-am salvat în ultima clipă sau câte sunt lipite! De calul ăla mare s-a prins, că prea avea un soi de colier în locul unde i-am rupt gâtul.

Dar nu m-am oprit la chestii de muzeu.  I-am spart o colecție de pahare de-a fie-mii, 5 pahare din 6 în 3 luni. Vrei, nu vrei, i-am dat voie să cumpere alt set de pahare. A cumpărat un set de pahare de cca juma de litru fiecare, grele, să fie sigură că le scap greu.

Păi staaaai…. După faza asta, se uita ea așa… în seturile noastre de farfurii din dulap și a zis  că avem prea multe farfurii cu floricele pe ele de la pomeni. Zice:

– Băi, mami, nu luăm și noi un set de farfurii?

– Nu fata mea, că încă avem de unde să primim.

Ea, supărată nevoie mare, că vrea un set de farfurii noi. Eu nu, că avem un vraf de de-alea de pomană.

Alaltăieri seară mă aude spăgând niște porțelan pe gresia din bucătărie și țipă s-o audă cartierul:

– Zi-mi te rog că e farfurie, nu pahar, și în curând cumpărăm un set de farfurii noi !!!

Ghinion, nu era.

A încercat să mă îmbrobodească să le spargem pe post de terapie antistres, dar i-am zis că n-avem unde să le spargem fără să ciobim gresia din casă. De parcă și-așa nu-s destule gropi prin ea!….

Recent, în aceeași zi, am reușit să îi dezmembrez soră-mii un ștergător de parbriz doar ridicându-l să șterg moaca mașinii și de nervi că s-a supărat pe mine, am intrat în prima budă din benzinărie și era aia de bărbați…am îngăimat rpierdută de rușine un: ups, scuzați! Am zbughit-o în toaleta feminină în care când am căutat hârtia în suport era să rămân cu răsucitorul hârtiei în mână, am vrut să mă spăl pe mâini, iar recipientul de săpun lichid de unde era țintuit în perete a simțit nevoia să mi se așeze direct în mână, apoi am dat drumul apei de la chiuvetă și cât pe ce să rămân și cu țâmburușul de oprit/pornit în mână.

Am crezut că am scăpat, dar seara am făcut un chec și am strâmbat lama blenderului în albuș de ou cred că??! Și am vrut să cos un subraț de geacă, iar când am întors mâneca pe dos a pârâit o gaură de vreo 20 de cm de subraț.

Așa… Acum că te-am obosit făcându-mi reclamă , ce voiam să îți spun de fapt: dacă ai nevoie de un meșter bun, notează numărul meu:

07……….