My Brad

Am un soi de brăduț racolat pe o ploaie mocănească dintr-o râpă în care stătea ascuns în ditamai iarba și călcat în picioare de oi, are vreo 2 ani de când stă în ghiveciul meu și nu face absolut nicio mișcare. Zici că e ornamental. N-a crescut nici un pic, tot 10 cm are cu tot cu tulpină. Mă lamentam la fiică-mea că nu crește ăsta deloc, iar ea râdea de mine:

– Și ce ai vrea mă, brad natural de Crăciun 2 metri?

– Vreau să fie brad!

– N-ai auzit că un brad trebuie să crească 25 de ani să ajungă la maturitate, ce vrei ? Să fie Prâslea- brăduț? Brăduț frumos din lacrimă? Creștea o zi câți alți brazi în 3 ani?

– Mrrr… Bine măcar că i-au dat muguri anul ăsta, așa mi se pare și mie că trăiește.

– Măi mami, când o să am eu copii, dar să fie mai mari așa… le dai cadou de Crăciun bradul tău și o să le spui: ia uite maică, jde ani am crescut la ăsta, țineți-l și voi 3 săptămâni și aruncați-l.

Am băgat-o înspre origini mârâind, nu mi se pare corect ca fiica să fie mai nașparlie decât mă-sa!

– Da, măi mami! Și preconizez că undeva prin anul 2042 o să le arăți râpa de pe care ai luat bradul, la munte. Evident, acolo o să fie o clădire de birouri. Copiii mei poate nici nu vor ști ce e ăla brad natural, că poate o să iasă altceva, brazi de fier, de mămăligă, ce știu eu? Și or să vină la tine ca la muzeul de antichități, la muzeul Pe vreme mea, să vadă bradul. Vezi, business idea. Faci muzeu. Și la achiziția biletelor faci o reducere pentru fitness-ul de 4 etaje pe care îl practică vizitatorii peregrinând pe scări  până în casă.

După ce am dat ochii peste cap la fanteziile ei, am căutat pe Sf Google în cât timp crește un brad.

Mi-au apărut o puzderie de brazi.

Toate soiurile de Brad Pitt, abia-abia am dat de Brad al meu.