fără prieteni

Măi, nu e multă vreme de când am trâmbițat sus și tare că nu mă simt întreagă la cap și că vreau să schimb lucrurile, să mă simt mai așa… mai în regulă.

Treaba asta cu schimbatul lucrurilor eu am luat-o ad litteram,  adică am schimbat niște rufe cu alte rufe, mi s-a părut mai ușor decât să mă tratez strict la mansarda fizicului. Schimbând rufe, am experimentat șoc, admirație sau invidie din partea cunoscuților și m-am distrat teribil să le văd reacțiile. Au fost mai grele momentele când am făcut niște combinații de haine nepotrivite caracterului meu și m-am simțit expusă ca o găină fără fulgi pe târtiță. N-am reușit să port încă tocuri sau rochii mulate, încă am senzația că nepurtarea lor e o metodă bună de prevenție în caz de fugă din calea unei posibile apocalipse.

Am mai vrut să schimb lucrurile în materie de feminitate, dar am obosit numai la gândul că aș putea să încep să mănânc iar rujuri până în stația de tramvai în loc să le țin pe cioc. Mi-am adus aminte de zilele petrecute pe la mamaie în copilărie, când mi se părea în fiecare zi că sunt un copil din cale-afară de urât, asta până într-o zi, cred că aveam vreo 10 ani când mi s-a năzărit mie să șterg singura oglindă din casă acoperită de stropi, mucegai și urme de degete și după ce am șters-o și m-am privit, eram frumoasă de picaaaammmm, băăăi!!! Așa și acum, am șters nițel oglinzile.

Pe urmă am ferit cu grație să mă uit în ele.

Mi-a ieșit și asta.

Cunoscuții mei deja m-au pus pe hold, nu le mai place de mine. Le plăceam neschimbată. Mă feresc fetele mele în ultima lună cu o deosebită grație. Nu mai sunt căutată ca odinioară, nu mai sunt jurnal de bord, nu-i mai e nimănui sete, pa concerte, pa cinema, pa teatru. Schimbarea și căutarea de sine par lepra zilelor actuale pentru cunoscuți. Poate se ia schimbarea, naiba știe??!

Astăzi o tipă care nu m-a mai văzut de ceva hăt vreme, mă privește entuziasmată, mă întreabă ce mai fac, îi povestesc pe unde am fost prin concediu, dar mai pe scurt, așa. La care ea, mă întreabă cu un zâmbet sincer vesel:

– Faaatăăă!!! Ai dat de cuc??

M-am gândit ce legătură au turnurile din Transilvania cu ceasurile cu cuc, zic asta a căzut în cap, nu i-am zis că aș fi fost la Muzeul Ceasurilor din Ploiești.

Ea insista:

– Deci? Ai dat de cuc?!?

M-am gândit la toate păsările și la toate clopotele din lume până mi-am dat seama că se referea la p##lă.