aripi de înger

Ai pățit vreodată să primești ajutor de la cineva care să producă un declic în tine? Vorbesc de un sfat, un șut în cur (acum, dacă l-ai luat și fizic, nu e treaba mea, să-ți fie de bine!  🙂 ), o faptă bună, un ajutor material, o amiciție curată ca o binecuvântare sau pur și simplu să primești o haină de care aveai nevoie în momentul ăla?

Ei bine, îți număr pe degete ajutor de-ăsta pe care l-am primit și mă face să zâmbesc și să-mi aduc aminte de oamenii ăștia cu drag. Pentru mine sunt oameni care parcă au pus aripi de înger, mi-au dat avans să mă eliberez, să zbor mai departe. De dragul lor și al binelui pe care l-am simțit în acele momente, simt nevoia să fac același lucru. Încă nu e o nevoie constantă, să ne înțelegem, mai am rețineri ca de donșoară, mai nu vrea, mai se lasă… Treaba contemporană e că încă fac lucruri de care să nu-mi pară rău. Am învățat de nevoie principiul ăsta, în timp, ca să nu aștept recunoștinta care nu vine niciodată și încă mă agăț cu febră de principiul meu, ca nah! Greu cu învățul, dar mai greu cu dezvățul! Mai e vreme până cînd o să fac ce cred că e bine cu ochii închiși, dar lucrez la asta.

Mai încoace primesc aripi fără măcar să le cer. Sunt oameni care mă fac să-mi fie rușine că nush ce naiba au văzut important la mine. Sunt oameni care mă iubesc și mă învață să zbor necondiționat. Mă învață să mă las să fiu eu. Și pun oamenii ăștia pană după pană pe umerii mei, cu răbdare, clădesc benevol eliberarea fără să le-o fi cerut eu. Mie-mi pun aripi, dar ei sunt oameni-îngeri.

Ce voiam să spun?…

Ai grijă de ceilalți, te rog!

Dar mai ales…ai mare grijă de tine!