Zilele trecute a fost fost iarnă București. Ador liniștea ninsorii peste capitală în timpul nopții, dar dimineața îmi aduc aminte de trafic și mizerie și mă ia cu durerile facerii.
Deci, zloată. Măi, nu știu ce zicea horoscopul meu, dar am auzit unul din milioanele de previziuni zilnice existente pentru zodia lui– dacă mă întrebi pe mine, cred că nu sunt stele pe cer câte previziuni zodiacale sunt! – și m-a bușit râsul că cică va primi o cerere în căsătorie mai pe seară.
Serios?! De la cine nene, că dacă n-o fac eu, sunt curioasă cine are curaj să treacă peste mine și înaintea mea!
Mai nimic nu mi-a ieșit bine pe drum, a fost una din zilele alea când muncești ca boul și nu înțelegi de ce. Pornisem de dimineață așa, cam tot ce propuneam ieșea pe dos. S-a împotmolit tramvaiul ăla, hai la celălalt, celalalt abia plecase, hai la mașina aia prin zloată, înghionteală, bălți și mașini, alunecat pe câte o gheață, ajungeam unde trebuia, mașina nu venea și când venea nu se încăpea în ea, hai pe jos stația cutare că nu vine nimic, culmea! De data asta veneau mașini una după alta, mai goale, mai pline…
Respiram greu, mă durea o gleznă de-mi venea s-o dau deoparte…
Cum zic, nu-mi ieșea nimic, iar el, transpirat de nervi, se descheia la geacă și deja se uita ce căcat ar putea să mi se întâmple mie fără să îl afecteze pe el! ( ce e drept, ține aproape și cam tot ce i se întâmplă este prin sau datorită mie. Mmmm…sau cu gândul la mine. )
Băi, nu termină el de bombănit și simt o pocnitură în gluga de la geacă.
La ce viforeală era afară, am trecut pocnitura la ok, nu mă doare, deci nu mă afecteză.
El îmi cere un șervețel umed, îi dau, mă freacă pe glugă, apoi îl văd că-și freacă puloverul prin geaca descheiată bombănind în continuare:
– Păi se putea să nu se cace o pasăre pe tine fără să ricoșeze tot căcatul și pe mine???!!
Doamne, ce noroc are cu mine!
😀
:))) pai si? Ati mai gasit deschis la agentia loto ? Sper ca nu ati ratat aceasta sansa!!
Formidabila,ca de obicei