E târziu, se schimbă ora mâine dimineață. O oră în minus de #statacasă. În capitala mea zgomotoasă se aud câțiva pescăruși țipând în beznă și sirenele mașinilor de poliție. Stând pe geam, am văzut un taxi pe geam, n-am mai văzut de mult taxi-uri, din epoca trecută. Ce-o fi cu el?!
În rest nu mișcă nimic. Oamenii își culcă copiii în liniște, au grijă de ai lor. Poate că sunt și sonați care își bat aproapele pe înfundate, dar nu se aude nimic. Păsări și poliție. Atât.
Cerul e limpede, nu are norii ăia grei, cenușii cu care eram obișnuită.
M-a întrebat ce-mi doresc pentru următoarea perioadă și i-am spus într-un suflet:
– Să mă adaptez!
Pentru că asta simt că am nevoie prin toți porii, am nevoie de adaptare, am nevoie să îmi fie drag de timpurile trecute și să găsesc minunea în cele de acum. Nu contează că va fi rău sau bine, că făina și drojdia se vor vinde la colț de drum sau nu. Vreau să mă adaptez. Atât. Asta simt că e prioritatea mea numărul 1.
A doua ar fi că îi crește părul, iar eu nu știu să tund. Mă și văd luându-i fir cu fir părul cu forfecuța de unghii, dar dacă mă plictisesc, cine știe ce stuf deprimat iese! Mă gândeam să cumpărăm un aparat de tuns sau o placă de întins părul. Moațe de păr n-am și pentru el.
Cred că votez pentru placa de întins părul (Măcar cu aia pot să dezinfectez și banii:)) ).
Cam atât de la mine din front.
#statiacasă