Mă întreabă cunoscuții dacă mai cred că e covid ținând cont că toată lumea a luat-o razna pe străzi. Da, cred. Cred cum cred în Dumnezeu, chiar dacă nu îl vedem nici eu nici tu, cred cum cred într-un râs de copil, ca într-o faptă omenească fără reproșuri sau așteptări , ca într-o vorbă bună spusă la vremea ei, ca într-un val de mare spart nebun la marginea plajei, ca într-un copac înălțat singur în mijlocul câmpului, ca într-o plantă ieșită fără sens într-un ghiveci uscat, ca într-un stres de luptă care nu se mai termină. Cred.
Recunosc, nu prea mai spăl cumpărături, în rest mă feresc. Mi-e silă de viruși, de virusuri, de insecte, de…. hopaaaaaa! Stai că am deschis cutia Pandorei cu grețurile și sila, nu e bine.
Au fost momente în care am vrut să scriu la motivul deplasării în declarația din starea de urgență: Coa’, vreau să fug. Vreau să fug, să uit de virus.. Vreau să fiu în celălalt capăt al lumii și dacă e ocean acolo, vreau să mă mănânce în liniște un rechin. Bă nene, ai auzit? Vreau să mă mănânce în liniște un rechin!
Dar nu puteam să scriu toată treaba asta într-o declarație, n-aveau decât un rând disponibil, iar eu nu pot să scriu cu un font atât de mic mai ales dacă am nervi, așadar am stat cuminte în casă și cu ocazia asta un rechin a murit vai mama lui de foame în ocean. Dumnezeu să-l ierte!
Am rămas defectă după starea de urgență, nu mai sunt în stare să merg la cumpărături decât aproape de casă. Vorbesc cu vecinii stând la distanță, azi o vecină 65+ mi se văita stând la distanță de mine ca dușmanii că fiică-sa nu și-a trecut copilul pe numele bărbatului cu care l-a făcut. I-am explicat că din punctul meu de vedere decizia fetei ei e corectă, atâta vreme cât n-a simțit că o să aibă un tată pentru fiul ei, eu aș fi făcut același lucru în locul ei, doar că la mine a fost mai amenințătoare treaba.
Am mai vorbit tot azi cu o tipă care se plângea că toată lumea se mărită numai ea nu. Soro, stai cuminte că e încă pandemie, nu e bine să te încurci de dragul de a ți se spune duamnă! Lasă-te cum ești, fără dureri de cap și încurcături, titulatura te bagă la apă!
În rest mi-e dor de mare, de munte, de prieteni, de bere, de dans, de oameni frumoși.
Mi-e dor de ai noștri, avem o țară frumoasă și parcă tot pe-asta aș vrea să o văd, pașaportul poate să stea liniștit dracu știe pe unde e prin casă, l-am ascuns să nu-i mai văd moaca dornică de deplasare!
Și ca final de alertă o să îți citez o cunoștință pe care am întrebat-o așa cum mă întreabă și pe mine alții dacă mai e virus pe drum.
Și-am primit răspuns:
– Mai e, soro, dar doar un pic pe fund, așa...