La mulți ani, mamă!

De când a apărut vaccinul, mi-e teamă să mai port o discuție despre subiectul ăsta pentru că nu știi niciodată cu ce fanatic stai de vorbă, o fi pro-vaccin, o fi anti-vaccin, mai rar să fie unul cu curul în două luntre, nehotărât.

Așa aveam acum o dilemă, să spun că am făcut prima doză sau să nu spun? Că pe de-o parte îmi iau huiduieli că ne înfige antene/cipuri oculta mondială, pe de alta am parte de  invidie că am făcut-o înaintea altora care își doreau și încă nu au reușit, dar… așa de tare m-a enervat mama, de nu pot să mă mai țin.

În principiu, pe mine m-a cucerit tehnologia ARN folosită la vaccinul ăsta și am zis DA de la capul locului- foarte rar fac asta. Îmi doresc însă foarte mult să scăpăm de covid și de multe alte boli la care poate folosită această tehnologie. Că dacă tot murim, măcar să nu murim în chinuri. Să nu fim o povară nici nouă, nici celorlalți.

Am făcut scurtă la mână cât am click-uit platforma de rovaccinare, pentru că aveam mult mai multe șanse să mă programez decât prin medicul de familie care îmi spunea că nu merge plaforma. I-am sunat eu de vreo două ori la cabinet să le spun că merge, să se apuce de treabă.

În fine, programarea s-a făcut la vreo o lună și jumătate de la data inițierii ei. Nu-ți spun că jumătatea mea bună m-ar fi trimis și prin țară, pe unde erau locuri libere de vaccinat, dar am zis să merg totuși mai aproape. Cu cine să merg acolo? Cu mama ( că boli, că vârstă), cu fiică-mea (că boli). Și-atunci am sunat-o pe mama la telefon și uite cum a început noaptea minții:

– Mamă vezi că suntem programate în data D, vin și te iau, o iau și pe fii-mea, mergem, facem dregem…

– Aoleu, m-ai programat? De ce m-ai programat? Mie mi-e frică, știi că n-am încredere în vaccinuri….

– Nici eu n-am încredere în orice antigripal, dar vaccinul ăsta e necesar.

– Păi n-am încredere nici în tine, știm foarte bine cu cine ai votat!

Hopaa! Lockdown la creieraș. În mintea mamei faptul că am avut opțiuni de vot diferite la un moment dat, înseamnă că eu gândesc prost. Am rămas la telefon secunde bune vorbind ca un pește la soare, pe uscat. După ce mi-am ventilat vertiginos buzele fără să scot vreun sunet, am încercat s-o înmoi:

– Mamă, gândește-te că îmi duc și copilul ăsta major la vaccin.

Am crezut că s-a mai înmuiat, știu că măcar are încredere că Oanei nu i-aș face nimic rău, că măcar atâta lucru am încercat pe lumea asta, să fie fata mea bine. Și mama mi-a demonstrat că are încredere în mine când mi-a răspuns prompt:

– O să mă ai pe conștiință!

Vreo 3 zile după discuția asta cred că am mârâit la toată suflarea care a avut contact cu mine via internet, telefon sau față în față. Îmi venea s-o dau dea dura pe mama, nu-mi venea să cred nu numai că nu are încredere în vaccin, dar nici în mine! N-am mai dat-o de-a dura pentru că nu rezistă, e destul de beteagă.

Am rărit discuțiile cu ea, ca să evit certurile.

Vine ziua vaccinului, o iau și pe fată și pe mamă, ajungem unde trebuie în timp util.

Chestionare de completat. Aveți simptome, aveți boli?…

Mamei i se abureau ochelarii și tot încerca să își lase masca mai jos ca să citească bine. Eu mârâiam la ea și i-o puneam la loc. M-am simțit ca la începutul pandemiei, când îi lăsam cumpărăturile în ușă fără s-o iau în brațe și se supăra pe mine că parcă suntem dușmani. Sau ca de atâta ori când ne-am văzut și am mârâit la ea să nu mai țină masca pe post de papion, măcar din respect pentru ceilalți. Răspunsul ei păi dacă nu pot să respir!, mă scoate din minți de fiecare dată. Eu mă chinui să pot. Ore întregi. Am adeverința în portofel care spune că e ok să nu o port, dar o port.

Ea nu poate. Bine că n-are pe unde să umble creanga și cu cine să se vadă!

Și când a început să își înșire bolile pe chestionar, a zis că ei nu-i ajunge pătrățica aia. Mi-a sărit muștarul:

– Femeie, nu e acatist! Nu interesează pe nimeni că tu nu te poți da jos din pat dimineața de dureri. Bagă diagnosticele importante și lasă bălăriile.

În toată ecuația asta și pe nervii mei, numai fii-mea se distra. Râdea cu o poftă de nu mă dumiream dacă să o pun la punct sau să mă distrez și eu cu ea.  Când a auzit-o și pe mă-sa mare pe holul spitalului:

– Ia uite ce de cabinete de vaccinare frizer!!!

…râdea fata mea cu sughițuri!

Mie mi-a luat ceva să înțeleg că mama citea cabinete de vaccinare pfizer. În timp ce eu înțelegeam asta, mama spunea în gura mare că ea oricum e adusă aici cu forța, că ea de fapt nici nu voia să se vaccineze.

Cred că de mila celor din jur am tăcut. Fierbeam așa… pe jar mic, să mă coc bine și în suc propriu.

Le-am lăsat pe amândouă să intre înaintea mea, mama pentru că avea emoții serioase și vorbea ca ăia matoi după nuntă la 4 dimineața , fata mea pentru că o punea de niște atacuri de panică de-mi venea s-o pun la punct ca în copilărie când nu mânca și o să aibă nevoie de terapie pentru chestia asta chiar dacă acum nu înțelege, apoi am mai lăsat să intre  o femeie care făcea citostatice, telefonul meu zornăia frecvent cu mesaje de-ale colegilor care aveau nevoie de mine la muncă…

Și când în sfârșit am intrat și eu, am intrat cu o falcă în cer și una în pământ. Doamna doctor m-a scanat rapid:

– Sunteți bine? Aveți vreo criză acum?

– Una de nervi, în rest sunt ok.

– Păi la ce fete emotive aveți în familie cred și eu! Aveți întrebări despre vaccin?…

– Nimic, știu tot. Și da, am fete emotive, se poartă mama mai rău decât copilul meu. Haideți să facem vaccinul, chiar am treabă.

– Vă rog să nu fugiți imediat, vreau să mai stați măcar 15 minute…

Am stat. Ca în mărăcini.

…

O sun pe mama a doua zi, între două reprize de somn porcesc de-ale mele, că m-a tras bine la somn prima doză, pe lângă niște dureri de braț:

– Ești bine, mamă? Te mai doare brațul?

– M-o durea, dar la ce dureri de picioare am, nu știu ce mă mai doare în rest. Fată, cred că ai dreptate cu vaccinul ăsta, că m-am trezit cu nasul desfundat. Cred că face bine…

Am râs cu lacrimi. Și lui mamaie îi trecea durerea de măsea cu vitamina C, deci… de ce-aș strica ceva ce merge? Of, ce noroc are câteodată că e mama!….

….

La mulți ani, femeie!

La mulți ani, mamă!