nevasta lui Marin

O minune de gospodină cântă zglobie prin casă ștergând cu mopul gresia de pe hol. Scutură… Așează…. Ciripește până răgușește.

Sună telefonul fix. Gospodina lasă treaba și aleargă să răspundă. Își drege vocea dinspre bariton spre tenor:
– Alo ?!
– Alo, bună ziua! răstește pe fir o voce feminină de fanfară. Îl caut pe Marin zugravul !
– Nu-i acasă, doamnă !
– Știu și eu că nu-i acasă, dar a zis că vine la dumneavoastră, să-l caut la numărul ăsta de telefon !

Tenoarea habar n-are despre ce vorbește vocea de fanfară:
– Doamnă, eu sunt singură acasă, soțul meu a plecat…
– Știam eu ! Nenorocitul dracului, se invită acasă la femei singure! Mi se părea mie…
– Stai, doamnă, nu te ambala! Atunci de ce ți-ar fi dat numărul meu de telefon?
– Mda, asta așa e…. Dar dumneata cine ești ?

– Sunt nevasta lui Marin, zugravul !
– Cum doamnă să fii nevasta lui Marin zugravul ?!? EU sunt nevasta lui Marin zugravul ! țipă vocea de fanfară.
– Ba eu sunt !
– Ce vorbești doamnă ? Eu sunt !

Tenoarei nu-i vine să creadă:
– Doamnă, ești sigură ?
– Cum dracu să nu fiu sigură ? Sunt măritată cu Marin zugravul de peste 10 ani !
– Și eu de 8… cum e posibil ?… În toți anii ăștia ! … Doamne, ce grozăvie !
– Să vezi tu doamnă, că ăsta ne-a încurcat, de-aia m-a pus să sun !
– Mie mi-a zis că se duce la o lucrare nouă împreună cu nu știu ce băieți . Era cu ei de dimineață…
– Așa, așa m-a îmbrobodit și pe mine, că se întâlnește cu niște băieți la dumneata ! Ce nenorocit !

Prinzând o idée din zbor, tenoarea întreabă:
– Ce nume de familie ai doamnă ?
– Popescu, firește !
– Hahahaha !

Vocea de fanfară înțepenește pe fir gândind că interlocutoarea a cedat nervos. Când se mai potolește râsul, o întreabă în tempo ușor:
– Te simți bine ?
– Bineînțeles că mă simt bine ! Mă simt excelent ! Eu sun nevasta lui Marin zugravul, Ionescu ! Bine că nu erau mai mulți Marini în gașca de zugravi, că cine știe ce ieșea !…Pfiiii ! Ce situație !