Spre ruşinea mea, nu prea-mi ştiu vecinii. Când eram mică, îi ştiam, că îmbătrâneau pe lângă mine, mă jucam cu copiii lor. Dar de nişte ani încoace, de cînd era ţara pe val şi încă nu ne buşise criza, i-a mai iertat Dumnezeu pe unii şi apartamentele au fost vândute şi împărţite frăţeşte între neamuri, or au plecat la ţară la ei, unde e mai ieftină întreţinerea. Cert e că dacă mă lovesc de ei mai multe luni de zile, mă lămuresc: ăştia-s vecini noi.
Mă, dar am o doamnă de vecină!…. Pfaaaa…doamnă mă! Îmi place de ea. Când vine de la shopping cu bărba-su (domnu), o ia înainte pe scări cu un aer afectat de munca depusă până atunci, iar bărba-su umple mâinile cu plase, de zici că a plecat cu airbag-urile de la maşină şi se uită cu un câine bătut la mine (sau cine-o fi din vecini) să-i deschidă uşa scării.
Ei bine, am crezut că l-a pedepsit doamna.
La final de săptămână, când mă apucă o frenezie de curăţenie generală, merge maşina de spălat ore întregi. La uscătorie, ghici cine-i? Domnu pedepsit, fireşte. Frate şi pune rufele aşa de regulamentar pe sârmă, că-mi vine să-l omor. Zici că toată viaţa a lucrat la întins rufe. Concluzie: spăl la început de săptămână, când deja rufele regulamentare au dispărut de pe sârmele vecine. Eeeee, aşa mai treacă-meargă!
Parcă nu mai arată aşa rău rufele mele când n-au termen de comparaţie.
Conform tradiţiei, vine câte o vreme de-aia când trebuie să speli geamurile casei, inclusiv balconul. Păi cînd am văzut eu cum le spală domnu, şi că ale mele dacă iese soarele trebuie să te uiţi din partea în care stăteam când am şters ca să nu se vadă alte umbre, am hotărât să nu le mai spăl conform tradiţiei, ci pe lângă, să nu mai aibă nici astea termen de comparaţie.
Dacă duc punga de gunoi la ghenă, ies din ea fel de fel de beţe, se mai rupe (cu care ocazie mai mătur şi scara), şi niciodată nu arată compact, aşa, ca pungile lui domnu.
Uffff! Când plec însă dimineaţa la muncă şi mă izbeşte un miros de parfum, ştiu precis că două etaje mai jos a plecat doamna la muncă, iar în parcare o aşteaptă domnu ei cu motorul maşinii torcând, să facă călduţ în maşină pentru fundul doamnei (scuzaţi cacofonia, n-are nici o legătură cu fundul doamnei).
Când vin, şi dau nas în nas cu doamna pe scări, o salut cu blândeţe, să-mi răspundă la fel, pentru are un tic să dea din cap afirmativ când salută, şi-i zboară câte-un strat de tencuială de-aia de fard şi fond de ten, de n-aş vrea să rămână naturală din cauza mea.
Şi iată cum încet-încet încep să îmi cunosc vecinii….