moşii de iarnă

– e atunci când mănânci colţurile din tava de prăjituri, pentru că mijlocul se duce de ( la ) pomană, că nu poţi să dai colţuri să te faci de râs;

– e atunci când mănânci aripi şi coaste de pui, pentru că pulpele şi pieptul se duc „de sufletul” celor morţi;

– e atunci când mănânci fructele mai strivite, pentru că „alea bune” merg în lumea celor drepţi;

– e atunci când strecori vinul de pe fundul damigenei, pentru că ce era limpede s-a dus de sufletul celor însetaţi;

Îmi plac moşii de iarnă pentru că după atâta cheltuială, ne lasă măcar coliva brută, fără colţuri şi gunoaie… Bogdaproste! Să fie primit!