valoarea Moşului

By | 2012-12-12

Fetiţa adună încântată bănuţii rămaşi din urma colindelor. Ea şi cu încă o fată de vârsta ei le conving pe fetiţele mai mici, cele de 6-7 ani, că ele nu au nevoie de bani, ci de dulciuri, astfel că fac schimb și îşi cedează dulciurile să le rămână bani.

Cu traista goală de dulciuri merge cu prietena ei să cumpere cadouri pentru Crăciun. Se bucură amândouă că n-au dulciuri, dar au bănuţi să cumpere ceva pentru părinţii lor. Le ajunge pentru câte o vestă ieftină pentru mamele lor şi câte un spray de ras pentru tăticii lor. Le cumpără încântate şi le ascund bine. Fetele au doar 9 ani împliniţi.

Noaptea de Ajun.
Fetiţa nu mai are răbdare, îşi doreşte foarte mult să vină Moşu. Cu orice, numai să vină.
O întreabă pe mami “când vine Moşu”, mami surâde şi spune “ca de obicei, la noapte….”
Fetiţa însă nu mai are răbdare: “Mami, mami, eu m-am întâlnit cu Moşu mai devreme!”
“Serios?”
“Serios, uite: (şi scoate înfrigurată vesta) Uite, mami, ce mi-a dat Moşu pentru tine !”
Mami își înghite lacrimile și privind în ochii strălucitori ai copilei, încearcă vesta care nu prea-i vine pentru că e cam mică, dar reușește să exclame:
“Ia uite ce frumos din partea lui Moşu că mi-a adus o vestă, e foarte frumoasă!”

Fetiţa e un extaz continuu:
“Mami, mami, să vezi ce mi-a dat pentru tati !”
“Ce ţi-a dat?”
“Uite (şi scormonește febril prin dulapul ei), uite, mami, mi-a dat spumă de ras pentru tati!”
Mami mai înghite o serie de lacrimi şi-i spune fetei respirând greu:
“Frumos din partea Moşului că s-a gândit şi la tati! ”
“Da, mami, nu-i aşa că o să-i placă lui tati?”
“Sigur că da! E tot ce şi-a dorit!”

Fetiţa aleargă încântată la bunica , să îi arate ce minunăţii a adus Moşu pentru părinţii ei. E atât de fericită încât pare că toate cuvintele i se suprapun pe o singură mare propoziție, dar ea vorbește în continuare și vorbeşte şi…
…țipătul bunicii readuce liniștea casei:
“De ce-a adus Moşu pentru tac-tu?!? De ce?! Tac-tu ce-ţi aduce ţie ?!”

Fetiţa începe să plângă, fuge la mami şi-i spune tristă că uite, Moşu a venit la tati, dar bunica spune n-ar fi trebuit să vină. Apare şi bunica şi urlă că Moşu nu trebuie să vină la tătici care nu au grijă de copiii lor în fiecare zi.
Mami o roagă pe bunică să se calmeze, pentru că Moşu e bun şi nu ţine cont de treburi d-astea, mai ales atunci când copiii îşi iubesc tăticii.

Bunica urlă în continuare neluând în seamă gestul frumos al Moşului.
Mami se îmbracă şi o îmbracă şi pe fată, ies amândouă afară, unde ninge, e aer curat şi nimeni nu se ceartă. Merg amândouă în parc şi se aşază pe o bancă.

Fetiţa priveşte geamurile blocurilor luminate de instalaţii de brad.
“Mami, ce facem aici?”
“Stăm puţin, să se calmeze bunica…”
“Mami, nu suntem decât noi, oamenii de la pază şi câinii vagabonzi, în rest… toată lumea îl aşteaptă pe Moşu !”
Mami îi răspunde ținând-o strâns în brațe:
“Da… e adevărat că la mine a venit Moşu mai devreme şi am o vestă frumoasă de la el, iar tu ești un copil minunat care l-a văzut pe Moșul !… Acum ar trebui să aşteptăm să vedem ce-ţi aduce ţie, nu ?”
Fetița răspunde cu aburi mari de zâmbet încântat:
“Păi!”

În timp ce Moşu aleargă răspândind cadouri pe la casele luminate frumos, fetiţa şi mama ei privesc în gol printre fulgii mari de nea. Oamenii de la pază le cercetează de la distanță ca pe două momâi ninse pe bancă şi nu înţeleg de ce tulbură ele liniştea parcului tocmai în noaptea de Ajun.
Câinii dau târcoale curioşi. Fetiţa îi scarpină prietenosă pe creştet, iar ei se alintă fericiți de aceste clipe de dezmierdare. Într-un târziu, mama își îndeamnă fata:
“Hai, hai să mergem acasă, înghețăm aici”…
“Mami, dar… nu înţeleg… de ce-am venit aici ?”
“Pentru ca bunica să înțeleagă că valoarea Moşului nu se măsoară în cadouri. Moşul aduce în primul rând pace, iubire şi bună- înţelegere”.
Fetiţa soarbe vorbele mamei în tăcerea ninsă a nopţii de Ajun.

Povestea participă la concursul sponsorizat de Luxurygifts.ro . În cazul în care aveți povești pentru “Nopţi Magice în Miez de Iarnă-2012” vă puteți înscrie pe siteul organizatorului mostwantedblog .
Mie mi-a plăcut titlul şi libertatea acestui concurs.
🙂

0 thoughts on “valoarea Moşului

  1. mixy Post author

    aoleeeeu ! s-a dus naibii toată valoarea Moșului din cauza bunicii ! :((

    Reply
  2. vienela

    Avea si bunica partea ei de dreptate, dar a ales un moment nepotrivit sa isi verse oful.

    Reply
    1. mixy Post author

      finally, cineva vede şi altceva în afară de Grinch ! I love u !!

      Reply
  3. Pingback: Nopti Magice in Miez de Iarna, editia 2012. Vot!

  4. irealia

    Unde nu există noblețe, vai și-amar de sărbători! Noroc cu mamele astea, care s-au născut cu meseria-n suflet! 🙂
    Bine și frumos îți doresc!

    Reply

Leave a Reply to mixy Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *