când boala lovește

By | 2013-03-14

Aveam 16 ani, o vârstă frumoasă plină de experiențe în urma cărora faci afirmații mari : eu niciodată n-o să mă mărit, eu o să fiu tare și mare numai pe lungime, nu pe lățime ca mamaie, eu în viața mea n-o să mănânc slănină știți voi… probabil ați avut 16 ani sau poate ați fost cu capul pe umeri?!

Și tata întârzia de la muncă. Mai pe seară am primit telefon de la Spitalul de Urgențe că a ajuns acolo după ce a căzut pe gheață sub un tramvai și l-a târât tramvaiul vreo 10 metri pe dedesubt până s-a lămurit vatmanul de ce urlă călătorii. Am mers cu mama la spital, l-am văzut calm în pat… în afară de răni, avea nervul sciatic destul de zdrobit și nu se garanta deocamdată dacă se mai ridică din pat vreodată. Nu vă spun cum a fost mama în perioada aia, era zob.
Voiam să vă spun cam… ce fel de om e tata. După ce am tras aer în piept, am intrat în salon cu bâzâita asta de mama și, pentru că nu știam cum dracu’ să par OK și să nu mă ia valul plânsului, l-am întrebat dacă pot să rezolv din revista de integrame pe care i-o cumpărase bodyguardul. Plin de perfuzii și cu durerea care-i albea chipul, m-a luat la rost vorbind întretăiat:
– Bine, mă… la… valoarea ta faci integrame? … Pune mâna… și ia-ți un rebus !

După 2 săptămâni l-au adus acasă cărat de mama și un unchi pe o ușă, până la etajul 4. Nu putea sta nici măcar în fund. Dar era acasă. Unchiu-meu l-a întrebat:
– Bine, băi cumnate, ce dracu’ căutai sub tramvai?
– Da’ pe tine ce te interesează, mă… ofticosule? Data viitoare mă pun cu trenul, să vedem care-i mai tare!
Mama se zbârlea ca un curcan de furie când îl auzea.

În următoarele 2 luni de zile și eu și soră-mea n-am știut decât că e bolnav și că stă în medical acasă. Mi-a cerut foarte rar ajutorul și în general s-a chinuit singur. Să se ridice, să meargă la toaletă, să se sucească în pat, să-și pună să mănânce. Am văzut atâta durere surdă pe fața lui de se încrâncena carnea pe mine, și doar de câteva ori l-am auzit șoptind cu furie printre dinți: “Aoleu, mamă!”

S-a ridicat. Au trecut anii, dar niciodată nu l-am auzit văitându-se decât te miri ce-uri de răceli sau alte prostii de gen.
Acum am ajuns acasă și mi-a spus mama roșie toată:
– Lu tac’tu îi e rău!
Mi-a cam plecat pământul de sub picioare și m-am descălțat cu multă grijă, să fiu sigură că-s pe teren neted. Lui tata nu-i e rău decât dacă-i e foarte rău.
L-am văzut pe tata schimonosit în pat de dureri de stomac, cu fața albă, grena în pomeți, cearcăne adânci, sfârșit de oboseală. Nici nu putea să vorbească, dar nici eu nu l-am întrebat nimic. Am înghițit greu. Am încercat să-i fac curaj mamei, dar o gastrită acută cu tensiunea ridicată și respirația pe care-o presta, plus vârsta care… na ! Nici mie nu-mi suna a bine.

Am sunat salvarea. Așteptați, nu sunteți singura urgență
A venit fi-mea, a început să plângă cu lacrimile cât pumnul că dacă pățește ceva tataie? Și plângea cu o poftă de mă luase și pe mine jalea și chiar i-am zis ceva de Dumnezeul mamei ei dacă mai continuă să bocească.

Important e să fii tare, pe poziție. Ca mine, așa. Bun , sunt tare. Și ce fac? Hai, că fata a tăcut, mama se abține și vorbește încet, ca un om pierdut, Doamne, ce rău îi stă mamei când vorbește încet! Ce bine-ar fi să țipe !!

Revenind, bun, sunt tare. Nu știu ce să fac. A trecut o jumătate de oră și nici urmă de salvare.
Merg lângă tata. Respiră atât de greu, încât mi-e teamă să-l întreb ceva. Și dacă vorbește și n-ar trebui să facă efortul ăsta? Se chircește și mai tare în pat. Încearcă să ofteze, dar nu-i iese, durerea curmă ofurile la jumate. Plec, cu siguranță mă urăște că stau lângă el când arată așa.
Cum e posibil să n-am nicio idee? Cum să n-am ce să-i fac?
Și dacă l-am lua pe sus și l-am duce noi la un spital? Să stăm să așteptăm acolo la triaj, la camera de gardă? Să-l ținem unde? Cum? Oare cum l-am putea duce jos așa, covrig ?

Neputință. Urlă neputința în mine. Mă simt cel mai prost și cel mai neputincios om din lumea asta.
Mai sun o dată la salvare Doamnă, ce vreți să faceți? Nu aveți ce să-i faceți, înțelegeți? Așteptați, vă rog, salvarea e pe drum…
Bâigui scuze și închid telefonul, poate mai au și alții nevoie de linia pe care o țin eu ocupată. Cum sunt convinsă că tot atât de greu trece și salvarea prin traficul din București…

Le vorbesc și mamei și fetei mele ca un Coran de înțelepciune: Salvarea e pe drum, încă nițică răbdare și se rezolvă.
Bine că am fost inspirată și nu m-am lăsat de fumat !

O fi de la mâncare? Rememorez ultimele zile… Nu s-a văitat, nimic suspect. O fi din cauza stresului, că dă faliment firma la care lucrează? Posibil, e destul de mut și întunecat la capitolul ăsta. Cât dracu de stresat să fii să ajungi o momâie în mijlocul patului ?!!

– Mami…

Îi răspund dintr-o respirație:
– Ce note-ai luat azi la școală ?
Dacă vorbim de matematică, uită. Deci vorbim. Intră și mama și o bag repede în discuție:
– Ce facem noi cu matematica asta, că nepoată-ta nu are har deloc. Zbârcește niște tâmpenii de te iei cu mâinile de păr !
Mama i se adresează nepoatei:
– Așa fraieră ești ? Nu-i nimic, draga mea, semeni cu maică-ta, și ea tot la chestii simple greșea…

Cu gândul că ar trebui să-i dau replica pentru că-i bagă fetei în cap prostii că seamănă cu mă-sa, aud un nino-nino afară. Ăștia or fi? Nu cred… Parcă nu se aude pe strada principală…

Mi-aș dori să fiu dr. House și să trec tot ce știu pe o planșă mare. Apoi să știu să trag concluzii.

Cât pe ce să caut planșă să mă simt cumva utilă, dar apar salvatorii. 10 minute, o injecțe, câteva sfaturi, o rețetă și  Dacă durerea persistă îl internați pentru investigații.

A doua zi dimineață tata stă lungit în pat, suferind, dar îmi aruncă un zâmbet simpatic să pot pleca liniștită la muncă și-mi spune răgușit, ca un bătrânel încă în putere:

– Ai văzut până acum drac mort și rață înecată ?!

Am plecat. Doamne, de ce-ai lăsat un singur doctor House pe lume ?

 

0 thoughts on “când boala lovește

  1. vienela

    Tare urat din partea tatalui tau, sa va faca asemenea surprize! Are toata admiratia mea si a familiei mele! Le-am citit si baietilor mei articolul.
    Multa sanatate tatalui tau, Mixy! Si aveti grija ce gatiti! 😛

    Reply
    1. mixy Post author

      Eu ?! Dacă găteam eu, îi exploda stomacul până acum 🙂
      Mi se pare normal să le citești băieților tăi, în general băieții vorbesc rar despre probleme de gen. Poate dacă li se dau exemple, învață și ei să-și poarte de grijă sau să explice problemele lor

      Reply
  2. Alexandra

    Aoleu ce rau e cand se intampla d-astea. Si te vezi neputincios si n-ai ce sa ii faci sa ii treaca. Si simti cum fuge a naibii podea de sub tine 🙂 Sanatate! Sa fie bine!

    Reply
    1. mixy Post author

      Săr’na!
      Așa-i, mama îmi scoate ochii că nu m-am făcut doctor, de parcă așa ar fi stat podeaua mai bine sub picioare !

      Reply
  3. Cuvânta

    Bine că nu te-ai lăsat de fumat, Doamne-feri! :)))
    Îţi dai seama că iar te apucai, nu? Şi la ce bun să faci pauze inutile?
    Sănătate pentru 200 de ani raţei înecate 😀

    Reply
    1. mixy Post author

      Vezi ? Vezi de ce e bine să te păstrezi în echilibru ? 😀

      Reply
  4. silavaracald

    Taica-tau e un atipic, asculta la una mai batrana si harsita-n rele de-astea.
    De obicei, barbatii se pierd cu firea si la cea mai banala crampa. Ii duce gandul la cele mai cumplite boli ori de cate ori echilibrul le e tulburat de un banal guturai sau o pantecaraie. Sunt pe moarte la fiecare viroza si daca nu sunt inconjurati imediat de intreaga familie, se simt neglijati.
    Bineinteles ca masculii care intra aici sunt exceptia. (Asta, ca sa nu-mi iau cucuiele de rigoare din partea lor…) 😀

    Reply
    1. mixy Post author

      Uite că uitasem de latura asta masculină a majorității lor ! :)) Dar, vorba ta, hai să nu rămânem cucuiete !

      Reply
    2. Adrian

      Eh, nici chiar asa…
      Eu personal singura durere care ma “rapune” este cea de cap.. Am migrene groaznice care trec foarte greu. In rest nu conteaza ce imi rup sau ce ma doare, tot in lumea mea sunt bagat ..

      Reply
      1. mixy Post author

        Tu ești una dintre excepții 😀
        off-topic: vezi că ai blogul foarte încărcat, nici nu pot să stau pe prima pagină. Pune mai puține articole pe prima pagină – părerea mea ! 😉

        Reply
  5. Michelle

    Bre…genul asta de barbat il am eu si mooooor. N-ar spune ca-l doare ceva decat daca il intreb eu ca-l vad galben ca lamai ala fata de durere. Incerc sa-i bag pe ascuns medicatie in ceai…..cand era racit, mort, nas infundat ca naiba, ochi curgand, nici nu mai auzea bine, frisoane. Cica fa un ceai! Asta dupa 3 zile de raceala incontinuu! Ii ziceam: mai omule ia si tu un paracetamol, hai sa-ti fac o frectie….El: nu, ceai! Brea are si ceaiul ala elementele lui care ajuta nu zic nu, dar trebuie sa transpiri. El: nu, ceai!
    Domne si noaptea i-am bagat un Fervex de-mi adusese mama din Romania si i l-am bagat fara sa stie in ceai. Am mai pus miere, lamaie, un pic de scortisoara (ca stie el ca e buna la raceala) si l-a baut. Noaptea a schimbat vreo 4 pijamale cu totul si perna am schimbat-o si am pus pe ea prosop de la atata transpiratie. A doua zi era omul fresh: Vezi ca am transpirat si fara medicamentele tale? Si i-am zis: Daaaaa, transpirai tu pe lumea ailalta daca nu-ti bagam fara sa stii Fervex! El: Ai vrut sa ma omori, esti nebuna, te spun maica-ti ca ai vrut sa ma omori! Bre, eu am crezut ca glumeste….dar nu…..a stat cu bot 2 zile ca i-am dat Fervex.
    A mai luat un calmant de masea dupa ce mai avea un pic si musca lemnul de la pat. Trebuie sa va povestesc in alta editie epopeea scoaterii maselei……Domane Fereste sa ai asa ceva la usa! E baiat bun da….cu lipsuri ca toata lumea…cica ne completam zice el

    Reply
    1. mixy Post author

      Halal! Partea proastă cu ăștia e că trebuie să stai cu ochii pe ei, să vezi cum îi ia curentul, pe unde-i ia, dacă e vreo anomalie în comportamentul lor. Nasol. Adică mucii îi vezi, dar sunt altele ascunse.
      De multe ori am senzația că tata nici nu știe dacă e ceva în neregulă, la el totul e un lapte și-o miere și totul se trăiește așa cum e!
      Plus că-i mut. Nu te-ar îngrijora ferit-a Sfântu!

      Reply
      1. Michelle

        Cunoasteeeeem genul ast ade mutenie…..eu stiu ca e bolnav cand e mut…ca altfel cred ca intro alta viata a fost centralista. Vorbeste de nu-i dai rand! Si fiul nostru ii seamana

        Reply
  6. Pingback: Roboţelul invidios | Iubesc Viaţa

  7. mixy Post author

    Mulțumesc așișderea pentru toate urările de sănătate de azi !
    Dacă nici cu gânduri bune nu se pune repede pe picoare, îl halesc ! 🙂

    Reply
  8. Rolling Ideas

    Multă, multă sănătate tatălui tău!. După cum îl văd de ambiţios, imediat se ridică din pat şi face flotări prin casă.
    Iar Mixy Junior va trebui să calculeze suprafata ocupată de el pe podea cu trei cifre după virgulă, forţa de împingere în braţe, timpul estimativ de pierdere a energiei. Şi nu ştiu cine o va ajuta la calculele astea că aud că nu te pricepi. 🙂

    Reply
    1. mixy Post author

      Aşa-i, e căpos şi se ridică repede. Da’ să ştii că matematică ştiu, nu te uita-n gura mamei mele, ascultă-ncoace, că eu doar problemele simple nu ştiu să le rezolv ! :))

      Reply
      1. Mihaela A.

        Pai, la ce probleme se pun aici, matematica nu stiu cat ajuta. Nitica fizica ar fi de folos, zic eu! Cu toate neajunsurile colaterale (gen mutenie, caposenie), mi-ar place si mie sa am asa o vointa si forta de fier. Sanatate multa!

        Reply
        1. mixy Post author

          Și mie mi-ar plăcea să fiu mută, dar parcă-i mai frumos să mă aolesc 😀

          Reply
  9. sany

    Eu il suspectez ca e si rezistent la durere. Si pe partea asta ii seman. Numai ca eu dupa ce ma doare un timp incep sa ma enervez si sa ma vait/tratez 😀 Sunt sensibila la stres continuu. Apropo de rezistenta la durere, la prima nastere aveam contractii cu aparatul pe mine si bulbuca doctorul ochii la mine: “asta a fost una mare!” si se uita contrariat ca nu ziceam nimic, apoi se uita neincrezator la aparat :)) Sotul se chircea pe scaun si imi plangea de mila, dar parca era si mandru uitandu-se la reactia doctorului 😛 Am ajuns pe picioarele mele in sala de operatii si cand i-am oprit de la anestezie ca aveam o contractie se uitau toti la mine de parca vazusera un martian: “serios? e in travaliu?!?” A fost o experienta pe cinste 🙂 Dar norocul meu, sau al lor, ca am stat in travaliu doar 7 ore, ca daca ajungeam la 12 cred ca strangeam pe cineva de gat 😀

    Reply
    1. mixy Post author

      Din păcate n-aş putea să mă laud aşa bine… Mi s-a dus vestea că urlu ca indienii la naştere 😀

      Reply
  10. coco

    am incercat si eu…sentimentul acela de neputinta 🙁
    multa sanatate !

    Reply
  11. Pingback: când boala lovește | mixy.ro | BunDeCitit.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *