mâncatul pe drum

By | 2013-04-03

Copila de 2 ani a început să plângă în brațele maică-sii, pentru că pe scaunul din fața ei își așezase o bunică grijulie nepoata de vreo 10 ani și îi scosese şi o merdenea aburindă din sacoșă  pe care nepoata o devora flămândă.

Am auzit câteva înghițituri în sec pe lângă mine, pline de saliva care pornise în cascade să inunde gurile pofticioase ale vecinilor mei. Pentru că fetița nu se mai potolea din plâns, la următoarea stație mămica a luat-o în brațe și au coborât val-vârtej.

Bunica grijulie mângâia nesimțită creștetul nepoatei.

N-am înțeles niciodată de ce oamenii mănâncă pe stradă. Înțeleg să înfuleci lângă patiserie, covrigărie, șaormerie, dar nu s-o iei la picior pe stradă mâncând. Cu atât mai mult într-un spațiu închis, gen mijloace de transport în comun, policlinici etc. Pot fi pe lângă tine pofticioși, gravide, dar mai ales copii. Chiar e important înfulecatul ăla în acel moment ?!

Mai e o idioată cu care mă intersectez uneori dimineața într-un tramvai, urcă, își scoate sendvișul, apoi mușcă și mestecă meticulos din el STAȚII ÎNTREGI ! Singura variabilă e conținutul mezelului, dar de regulă chestii care put: salam, parizer, crenvurșt. Vede că se foiește și transpiră lumea pe lângă ea de nervi, dar nu se sinchisește, mestecă molcom, cum își regurgitează vaca hrana. Aș înghiți o sacoșă de sendvișuri în timpul în care mestecă ea unul.

Mie sportul ăsta cu mâncatul pe drum mi se pare o chestie total deplasată și nelalocul ei.

 

0 thoughts on “mâncatul pe drum

  1. Vera

    Sa-ti traiasca idioata cu salam!! Eu aveam un coleg care scotea tacticos din geanta cate o bucata de paine si o felie de salam/parizer. La birou! In open space! Cat am fost gravida, tresaream de oroare numai daca il vedeam ca duce mana spre geanta.
    Eu nu suport plescaitul de orice fel : ori ca infuleca porceste ori ca isi suge maselele… ma innebuneste! De asta imi pun muzica la casti pe drumul spre munca (dar am grija sa nu ma auda jumate de vagon, ii urasc pe cei care ma agreseaza cu ORICE tip de muzica bubuind din casti).

    Reply
    1. mixy Post author

      Apropo de colegi, era un cretin pe-aici care își încălzea pește oceanic la microunde. Puțea mai ceva ca la groapa de gunoi. Până n-am făcut super-curent în firmă cu toate geamurile și ușile date de toți pereții, nu s-a potolit.

      Reply
  2. Lola

    Mancatul pe strada pe langa faptul ca este o chestie de bun simt, este si total neigienic, pui mana pe bara aia din tramvai pe care au pus mana o gramada de jegosi, iti tuseste vreunul pe langa tine…si asa putea continua.
    Pe bunicile “grijulii” le-as da uneori cu capul de asfalt pana nu ar misca (nu vrei sa stii ce fac cand vin sa isi ia nepotii de la gradi).
    Copiiii poftesc.Ce face mamica aia care poate nu are un banut in buzunar?

    Reply
    1. mixy Post author

      La asta mă gândeam și eu când am văzut-o pe mămica asta. În plus, poate are bani dar n-are copilul voie…
      Ce să mai ! O grămadă de motive să NU

      Reply
      1. Lola

        Exact! Cel putin baba putea avea bunul simt sa rupa o bucatica din merdenea sa ii dea si celuilalt copil!

        Reply
        1. Hapi

          @N-am înțeles niciodată de ce oamenii mănâncă pe stradă
          O sa va explic pentru ca eu sunt una dintre cele care mananca pe strada 🙂 In primul rand sunt hipoglicemica. Si cand am de rezolvat 5 chestii in oras si niciuna nu merge struna , uit de timp. Du-te la primarie, apoi la ghiseul X pana nu se inchide, adu hartia inapoi, suna soferu de nu stiu unde, vezi cum trimiti un fax din centru, opreste-te la judecatorie, ia fan pentru porcut, ai uitat de Orange, etc. Si cand simt ca nu mai am baterii e musai sa inhat un covrig, o banana, ce-o fi si sa merg asa cu ele, pana si apa o beau din mers sau in taxi 🙂
          So….indulgenta, va rog 😉

          Reply
          1. mixy Post author

            Indulgenţă să fie! Adică te aşezi faţă-n faţă cu cineva şi mănânci aşa…pur şi simplu?!

          2. Hapi

            Unde sa ma asez daca mananc din mers, pe strada? Cu troleul nu circul decat foarte rar . Iar tu ai zis :
            ” Înțeleg să înfuleci lângă patiserie, covrigărie, șaormerie, dar nu s-o iei la picior pe stradă mâncând”

            Ei uite, ca se poate si astea sunt motivele . Altii o vad ca pe-o lipsa de respect, bla bla. Da, stiu, traim intr-o lume ideala in care toti se poarta frumos 🙂 Numai ca daca eu am inca multe de rezolvat si nu pot sa stau lipita intr-un colt de bloc cu ochii la o catedrala , sa musc din covrig, merge si asa , glicemia mea zice “thank you Hapiiii” 🙂

  3. Roxx

    Si eu sunt pofticioasa si se mai intampla sa vad asa cazuri si nu pot decat sa inghit in sec si sa ma gandesc pt a 100-a oara ca nu as putea manca pe strada sau in transportul in comun..

    Reply
    1. mixy Post author

      Am specimene ca tine în familie, mi-e milă de pofticioși… 🙂

      Reply
  4. vienela

    Mi s-a intamplat odata ca o fata sa manance langa mine in autobuz portocala. A fost o adevarata tortura sa stau langa ea si sa simt cum se raspandeste aroma. Am coborat la prima statie si am plecat in cautare de portocale.
    La fel am patit cand era Ionut mic, doar ca de data asta persoana manca gogosi. Mi-a venit sa i le indes p gat cand a inceput copilul sa planga.

    Reply
    1. mixy Post author

      Cu cât este mirosul mai pronunțat, cu atât mi se pare nesimțul mai porcesc.

      Reply
  5. dojo

    La altii e o chestie normala. Daca nu mananca, beau cafeaua din cani de carton de la starbucks sau chestii similare. Se intampla din lipsa de timp, pentru ca trebuie sa mai si mananci si probabil sa ajungi undeva.

    Am fost si noi nesimtiti in Zurich, cand am avut cateva ore intre zboruri. Am ajuns pe aeroport dimineata (atunci am mancat pe avion). Peste 7 ore (timp pierdut in aeroport si in oras) ne-am luat ceva de la Burger KIng si am urcat in trenul care ne ducea la aeroport. Nu aveam timp sa mancam si sa ajungem la timp.

    NU s-a uitat nimeni suspect la noi, nu s-a isterizat niciun copil. Am mancat cu atentie, sa nu murdarim nimic, ne-am curatat destele cu servetele umede si ne-am luat gunoiul cu noi.

    Cat priveste copilul care urla ca altul are mancare si el nu, cuget ca e chestie de educatie. Nu am vazut niciodata ca fata prietenilor nostri (ca nu avem inca un copil, dar ea era ca si fata noastra acolo) sa miorlaie ca altul mananca si ea nu. Daca este satul copilul si nu e obisnuit ca, imediat ce miorlaie, parintii stau drepti, nu ai probleme.

    Atat timp cat nu fac mizerie in mijlocul de transport si nu este interzis, lasa-i pe oameni in pace sa manance. Daca va e pofta, luati-va si voi micul dejun acolo 😀

    Reply
    1. mixy Post author

      Îmi stă în gât numai când mă gândesc să fac așa ceva. Micul dejun în RATB, pe bune ? Adică restaurant fără vagoane restaurant ?
      E chestie de educație, într-adevăr, adică uite: mi-am copilul educat să înghită-n sec.
      Dar am educat-o și să nu mănânce în public.

      Reply
      1. laura

        Nu am putut sa ma abtin si sa nu comentez.poate e de acceptat sa mananci pe strada atunci cand e ABSOLUT necesar si asta daca esti undeva retras si nu se uita nimeni,dar in mijloc de transport public unde mai pui ca e si aglomeratie si e ca si cum ti-ar baga si tie in gura e NESIMTIRE.(nu vreau sa supar pe nimeni-e parerea mea)Si apropo de strainatate in Austria nu ai voie sa mananci sau sa bei in autobuz.tramvai,tren etc.Eu am vrut sa ma urc cu o doza de cola desfacuta in autobuz si soferul autobuzului nu m-a lasat sa urc.a trebuit sa o arunc. Cat despre educatia copiilor cred ca e greu sa ii spui unui copil care poate nu a mancat asa ceva de mult timp sau poate niciodata ca deee..asta-i viata sa nu planga sau sa nu isi doreasca si el.

        Reply
  6. Roxana

    Eu m-am obişnuit şi pentru că fiica mea n-a fost deloc pofticioasă, nici chiar foarte mică fiind, am privit cu relativă indiferenţă această problema. Totuşi de când una din colege mănâncă cârnaţuri şi chestii foarte condimentate care miros puternic, am observat că mă deranjează un pic. Dar pe de altă parte – la noi, cel puţin pe moment, nici n-ai unde să te retragi să mănânci, chiar să vrei. Se pare că în noul sediu al bibliotecii vom avea un loc separat pentru luat masa.

    Reply
    1. mixy Post author

      Nu zic să fie totul lapte și miere, trec cu vederea oareșce chestii mirositoare. Dar când se întâmplă des, trebuie să le-o întorc cu aceeași monedă. 😀 😀 😀
      Partea proastă e că ei poftesc, eu nu 😀

      Reply
  7. manuela

    am si eu aceeasi problema cu fetita mea, care ar manca si lemne, mai ales daca mai mananca si altcineva din ele…si aproape de fiecare data sunt chestii pe care nu i le-as da nici batuta, si bineinteles ca insotitorii copiilor care se ghiftuie sunt f amabili si mai ca-i baga si ei in gurita. si-mi mai si striga intrigati: “cum, nu-i dati sa manance??? noi i-am dat sa guste din orice”

    Reply
    1. mixy Post author

      Pentru probleme de gen aș propune invenția ochelarilor de cal pentru copii 🙂

      Reply
    2. laura

      si eu as vrea sa o mananc pe “fetita ta” cu lemne cu tot!si nu pe strada promit.

      Reply
      1. manuela

        :))) nu incurajam canibalismul…se accepta doar intre rude de gradul I 😀

        Reply
  8. Javra

    Să mănânci în public, nefiind la serviciu sau într-un local, mi se pare lipsă de respect pentru tine însuţi şi faţă de ceilalţi.
    Dacă îţi permiţi cu tine, e numai treaba ta, dar să nu te miri că nu te respectă ceilalţi.
    Dar cu ceilalţi, ce ai?
    Şi, într-adevăr, cu cât e mai mirositor alimentul mâncat (peşte, ceapă, usturoi), cu atât nesimţirea celui care îl mănânca e mai mare.

    Reply
    1. mixy Post author

      Pe bune… Dacă stau să mă gândesc, fumul de ţigară deranjează, deci îi trimitem la locuri speciale. De ce n-am face la fel şi cu mâncăii ? Exeptând hipoglicemiile de faţă, – e-adevărat, am păţit-o şi eu, să ronţăi un biscuite fix lângă chioşcul de unde cumpărasem- restul să mânânce în locuri special amenajate :D:D

      Reply
  9. silavaracald

    Io-s cum e mai rau. Adica, mi se intampla sa mananc in public cate un covrig, din cauza aceleiasi hipoglicemii enervante, dar nu-mi place sa-i vad pe altii facand-o. Iar daca mai si plescaie sau isi sug dintii, ma duc in cealalta parte a incaperii, asa ca ma abtin sa fiu de o parte sau alta a baricadei. 😀

    Reply
    1. mixy Post author

      Covrigu e mai mult gaură şi nu pute, aşa că merge… Cât despre suptul dinţilor….uau ! Crunt zgomot ! CRUNT !

      Reply
  10. miha.ela

    Doar in situatii delicate nu ai ce face. Desigur e de bun simt sa mananci cat mai putin vizibil si cu mirosuri discrete. Eu port cu mine migdale crude cand nu am alternative si nu se simte in jur iar stomacul e potolit.

    Reply
  11. adelinailiescu

    Nu circul cu transportul in comun decat rar Mancatul e nimic fata da aia care beau tuica dintr-o sticla la 7 dimineata!Sau doctorul meu carei si aduce in garda ciorba de burta cu muuuult usturoi si o incalzeste in oficiu de pute toata sectia. Plus ca isi fierbe crenvurstii in ibricul nostru de cafea, n-are si el bani de un ibric propriu…Si daca pe urma se duce o infirmiera mai chioara sa faca cafea(ca tot gaseste ibricul cu apa clocotita!) sa vezi ca cafea hiperproteica si cu stelute ne serveste!:))

    Reply
    1. mixy Post author

      Bleah ! Iacs ! Cafea cu steluţe … şi nu l-aţi linşat pe domnu?

      Reply
    2. Michelle

      De ce nu lasati si voi in ibricul ala niste “ceai de ardei iute cu piper” il lasati ca apa pentru cremwusti….eventual un ibric gaurit in fund sa i se scurga apa…..mama, mama ce i-as face lui asta!
      Mi-aduce aminte de vremea cu Ceasca. Lucram la un birou unde una dintre colege nu-si aducea nimic: nu cafea, nu sare, nu zahar…era Namdamitu. Ba mai se si autosevea cu hartie igienica de la o alta colega cand asta nu era prin preajma….asta nervoasa si noi la fel ca nu se prindea faptasul. Basca ca-si lua ceva metrii de hartie igienica dupa era ca probabil era vizibil furtul. Intr-o zi a luat colega asta furata propria hartie si a dat-o cu ardei iute si pe o parte si pe cealalta pret de doi metri si ceva si am plecat impreuna la o sedinta. Nu stiu ce s-a petrecut cu muierea furacioasa la WC desi mi-ar fi placut sa fiu o musculita si sa filmez faza dar cert e ca atunci cand am iesit din sedinta sefa ne-a anuntat ca aleia i s-a facut rau si a plecat direct la spital. De atunci puteai sa-ti lasi pe masa orice ca nu se mai fura.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *