Monthly Archives: April 2013

clipa împăcării

Ajung acasă și trântesc geanta cum trântea zmeul buzduganul să știe amanta Cosânzeana că am sosit. Nu reușesc să impresionez pe nimeni, familia prezentă în habitaclu își vede liniștită de treburile zilnice. Apare totuși junioarea, ceea ce îmi dă speranțe că măcar în viața ei persoana mea mai pâlpâie deocamdată, dar îmi alungă iute senzaţia de veselie,… Read More »

mâncarea e tot viciu

Am déjà două săptămâni de om nefumător şi mi-e şi frică să fiu mândră de mine. Posibil să fie şi din cauza familiei sau a colegilor, că umblă ăştia cu atâta grijă pe lângă mine de zici că mi-ar fi murit amantul şi nu care cumva să-mi trezească vreo amintire şi să mă arunce într-o… Read More »

tendinţe si modă pentru tricourile bărbăteşti

Lumea tricourilor pentru bărbaţi este într-o  continuă schimbare. Noi modele şi stiluri vin şi apoi dispar. Unele inovaţii în materie de design sunt mai apreciate şi purtate pentru o perioadă mai îndelungată de timp faţă de altele. Din punct de vedere istoric, evoluţia în materie de tricouri a fost destul de liniştită până în anii… Read More »

cu gândul la meditaţii

De ceva vreme mă frământă gândurile, pentru că în toamnă fata mea va fi clasa a VIII a şi, teoretic, ar trebui meditată la română-mate pentru că trei sferturi din clasă au început sportul meditaţiilor din a V-a, deci trebuie să doarmă conştiinţa mea liniştită că e loc de excelenţă pentru copilul meu. Eu mă… Read More »

ce mai fac

M-a sunat o tipă să mă întrebe dacă am pățit ceva. M-am bucurat că n-am lăsat numărul de telefon pe-aici pe blog, era interesant să mai fi primit încă 20-30 de telefoane (aviz hienelor: nu, nu am trafic pe blog, chiar dacă pare că sunt dată naibii : D ). I-am zis că mă doare… Read More »

renunţarea la tradiţii

Dimineaţă am trecut pe lângă o biserică ce are de vreo juma’ de an o capelă mică și simplă construită în curte, ca să poată oamenii să-şi ţină morţii acolo până la înmormântare şi dacă tot era în decor, încep să-i  fac lui Mixu o expunere de motive că uite, e o treabă igienică să nu mai… Read More »

actualizat cu modificări legale

Știm foarte bine că legislația în România este atât de bine pusă la punct, încât dacă te trece o bășină, ești obligat să o declari în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență Y care completează Legea X a Statutului Abdomenelor. La întocmirea declarației se va ține seama de Hotărârea de Guvern Z cu privire la… Read More »

nevasta peştişorului de aur

M-am luat cu altele şi am uitat să vă spun: am citit cartea. Mi-am găsit un idol. Am găsit acolo cuplul perfect, adică cel real, nu cel din filme. Am găsit cuplul gol* ,aşa cum suntem majoritatea dintre noi. Când am văzut cartea, era seară, eram ruptă de foame, dar de bucurie că văd cartea… Read More »