homeopate

By | 2013-11-20

Suntem unici. Adică eu nu semăn cu nici unul dintre voi. Durerea mea de cap şi durerea ta de cap sunt două dureri distincte, provenind din oameni diferiţi. Intensitatea durerilor mele este mai mare decât a durerilor tale pentru că eu rezist mai mult la dureri, ştiu eu precis. Pietrele din rinchii fetei mele şi petrele din rinichii tăi sau ai persoanei pe care o cunoşti, sunt pietre distincte, de mărimi diferite, cu colţuri diferite, cu compoziţii diferite. E unul din motivele pentru care atunci când aproape că mi se impune să încerc cutare tratament , devin reticentă din principiu. Pentru că ştiu că nu suntem la fel. O aspirină care este bună pentru … să zicem 90% din populaţie, e o aspirină toxică numai aşa, pentru că acoperă 90% din bolile omului.

Fiind foarte de acord cu cele scrise de mânuţa mea mai sus, sunt pusă acum în faţa unui tratament homeopat pentru rinichii copilului meu. Prima reacţie? “Orice, numai să se facă bine!!”

A doua reacţie: “Ok, stăm şi aşteptăm să se întâmple ceva. Şi cât aşteptăm… sunt bune de ceva homeopatele astea?”

Şi am început să citesc.

Din aproape în aproape înţeleg că homeopatia nu constituie o specializare medicală în sine. Am căutat mult şi bine prospecte de “medicamente” homeopate (măcar a celor pe care le-am cumpărat) şi chiar mă distrează faptul că nu ştiu ce au în compoziţie, la ce sunt bune, dar aflu de pe net că în caz de supradoză nu se întâmplă nimic, sugi o bomboană de mentă şi anihilezi efectul.

Interesant în homeopatie mi se pare consultul, al cărui interogatoriu pare că îţi dă importanţa omului băgat în seamă, după care tratamentul de 10 granule numărate de 3 ori pe zi dau senzaţia unei chestii importante – motiv pentru care da, aş recomanda homeopate unui om ipohondru (le merită!!!), unuia care se plictiseşte şi poate lua cu sfinţenie un tratament, unuia ca maică-mea, care are nevoie de placebo şi crede pe oricine, numai cuvântul meu îl pune la îndoială,

dar.

Atunci când boala este gravă, aş da cu tunul după un ţânţar. Presupunând că aş avea gripă cu 40 grade febră, mi se pare absurd să iau echinaceea sau cătină şi să aştept să mă fac bine în următoarele 3 luni când cu un antibiotic mă repun pe picioare în 3 zile.

În rest, când poţi să mergi, să gândeşti, când nu faci greşeli gramaticale sau conştientizezi ce faci pe trecerea de pietoni, da, homeopatele merg.

În fine, per total, de ce m-am enervat:

În locul celor 5 remedii homeopate pe care i le-a dat medicul şi a lăsat-o să se chinuie natural până în zilele noastre, aş fi preferat să-mi spună franc să stau în genunchi şi să mă rog pentru sănătatea fiicei mele, efectul ar fi fost cu siguranţă mult mai eficient!

Încă mă mai documentez, dar vă rog să mă contraziceţi dacă aveţi cum.

 

0 thoughts on “homeopate

  1. mihaela

    Tratamentele homeopate funtioneaza, nu ma intreba cum, probabil pe baza de voodoo, ca io nu m-am obosit sa citesc, mi-a ajuns sa pricep cum functioneaza medicina alopata si sa vreau sa ii dau cu biroul in cap doctorului cand bate campii. Dar cum beneficiez de o amica astmatica cu date vechi care isi petretrecea o gramada de dimp in spital pe tema asta si care de un an de zile nu a mai avut nevoie de medicamentele clasice, cum eu personal imi revin dintr-un sindrom de suprasolicitare diagnosticat cu mare greutate de medicul clasic care mai avea sa ma trimita sa imi cumpar loc de veci ca nu le da de cap diverselor mele tulburari pot sa spun ca functioneaza.
    Acum nah eu sunt destul de deschisa idelilor astea cu medicina holistica, dap m-am zviduit de neste probleme cu reflexoterapie si daca as gasi un chinez in care sa am incredere as da o sansa si acupuncturii, asa ca nu e musai sa te iei dupa mine.
    Cat despre echinaceea si catina, rolul lor nu e sa te vindece instant, pe ele le iei preventiv ca sa iti intaresti organismul si sa nu prinzi raceala. Important la treburile astea este sa iti gaseasca dozajul potrivit.
    Te mai informez cum merge dupa ce o car si pe Madre la homeopat ca mai am un pic si ii bat neurologul care o indoapa cu calmante cand pe femeie o dor picioarele, a ajuns sa doarma ca valiza si zi si noapte si insista sa isi termine tratamentul, mi-e ca daca il las de capul lui ii prajeste naibii sistemul nervos si dupa aia da vina pe pacient, ca nu e rezistent.
    Mno la cat m-am intins puteam sa scriu un blog la mine sau sa ma inscriu la guest post la tine:P

    Reply
    1. mixy Post author

      Păi be my guest, nu te sfii! :))
      Chestia cu prevenţia …hm. Să fiu prudentă, să nu stau lângă unul care îşi tuşeşte plămânii lângă mine e una, dar să iau siropele care să mă imunizeze… deja e greu. Pre multă muncă pentru un organism, în loc să ne simplificăm viaţa, o aglomerăm cu tratamente.
      A, ai aflat că ai ceva şi trebuie să te fereşti o viaţă de nu-ştiu-ce sau trebuie să înghiţi o viaţă un anumit soi de bălărie, ok. Dar atât.
      Chiar să-mi spui dacă îi trece mamei tale cu homeopate, că o trimit şi eu pe mama, poate i se reface lichidul lipsă din genunchi 😀 Glumeam. Dacă aş şti că sunt bune de somn calmantele mamei poate m-aş bucura şi mai mult, dar ei îi dă medicul nişte calmante pe care le ia ca să fie luate şi cam atât. Cu durerile înainte!

      Reply
  2. dushurece

    eu nu-s mancatoare de buline by default. in afara de alea care ma feresc de progenituri + de bolit 4 zile pe luna prefer sa strang din dinti si sa nu iau buline, sa las corpul sa isi faca de cap, fin’ca stie sa se autoregleze binisor.

    Insa am vazut la mama reactii la homeopate, bilutele cu zahar numarate zilnic si s-a simtit mai bine, indiferent daca e placebo sau nu, important e ca se simte bine. Dar daca ar fi sa aleg intre bile si ierburi as merge clar pe ierburi fin’ca alea macar is documentate sanatos si in carti si pe net si stii ce si cum.

    Reply
  3. Cuvânta

    Nu am fost bolnava grav niciodata si sper sa nu fiu vreodata.
    Dar…
    A, avut stari de rau, de lesin, de slabiciune, care nu treceau cu nicio vitamina! Au trecut insa cu tratamente cu polen, laptisor de matca. Cunosc un caz de miastenie gravis, boala letala, vindecata cu operatie urmata de tratament cu catina.
    Deci cred in tratamente naturiste. Homeopat egal naturist sau ba? Ca nu stiu daca intelegem la fel aceleasi cuvinte.

    Reply
    1. mixy Post author

      Nu prea. Homeopatele au la bază substanţe de origine animală, vegetală sau sintetică preparate foarte diluat.

      Reply
  4. cami

    mixi eu sunt intru totul de acord cu tine intr-o singura privinta: asa privesc mamele mai in varsta proprii copii de varsta medie :)) vorbeste experienta. pup la voi homeopatele.

    Reply
  5. Andreea D.

    Nici eu nu-s fan pastile, Nurofenul mi-e prieten odată pe lună şi cam atât.
    Chiar nu s-a obosit farmacistul/doctorul să îţi spună cum funcţionează şi ce conţin? Mă întreb aşa, poate copilul are vreo alergie la vreun ingredient

    Reply
    1. mixy Post author

      Farmacistul?! Eu abia am smuls câteva cuvinte de la medic…

      Reply
  6. Silavaracald

    Medicina homeopată e bună, dar trebuie să fie făcută de cineva avizat. Nu te împiedică nimeni să continui și tratamentul alopat în timpul ăsta. Unele medicamente homeopate apar și în agendele medicale. Sinupret-ul, de pildă. Și mai sunt și altele, dar nu-mi vin în minte acum.
    Ziurelului i-am dat, de pildă, în sezonul rece, Oscilococcinum, care e și el homeopat, și a fost foarte rar răcit comparativ cu alți colegi de grupă/clasă.

    Reply
    1. mixy Post author

      Stodal de tuse… da, ai dreptate. Sunt câteva homeopate cu reţetă,incluse frumos în farmacii de mulţi nici nu ştiu că astea sunt homeopate.
      Continui tratamentul homeopat, problema e că în mometul de faţă ESTE SINGURUL TRATAMENT. Şi asta nu mi se mai pare în regulă. Norocul ei că s-a diluat hidronefroza, altfel urlam.

      Reply
      1. Silavaracald

        Păi, hidronefroza aia are o cauză. Simplist vorbind: din cauza unui obstacol (cum ar fi o pietriciă) este împiedicată scurgerea urinei, deci aceea rămâne în rinichi, cauzând creșterea lui în volum și afectarea funcțiilor lui. E ca un fel de supraiîmbibare cu lichid a organului. Când dispare obstacolul, dacă hidronefroza nu a durat mult, încet-încet rinichiul își revine la normal.
        Probabil că Mixy jr. e în faza aceea de recuperare, când mare lucru nu e de făcut decât de urmărit diureza și alte semne de eventuală suferință renală.

        Reply
        1. mixy Post author

          Bref, iaca stăm ca 007 pe rinichiul ăsta…
          Măh, ce bine-mi pare când treci pe aici ! Cum le spui dumneata, boboculee… 🙂

          Reply
  7. mihaeladr1

    Eu abia anul acesta i-am dat copilului meu 5 ml de antibiotic, dupa 4 ani de tratamente homeopatice pentru puroi, rosu in gat si alte cele pentru care medicul alopat, l-ar fi indopat cu antibiotice si asta pentru ca nu am reusit sa ajung la dr. homeopat. Iar dupa cei 5 ml a facut niste reactii adverse ca era puternic antibioticul si i l-am sistat.

    Daca ajungeam la medicul homeopat nu trebuia sa-i dau antibiotic.

    Trebuie sa ai incredere in tratamentele homeopate, dar totusi nu sunt ca cele alopate iei o pastila si iti trece, dar nu au efecte adverse asa ca acestea. Insa sa stii ca luate in exces si fara o schema de tratament si bilutele acestea pot face rau.

    Reply
    1. mixy Post author

      E drept şi aş da homeopate, când sunt chestii uşoare. Dar când există un blocaj renal (deci vorbim de un organ care nu se mai face bine dacă îşi perde funcţiile), atunci nu mai înţeleg. Stau şi aştept, dar pe perioadă limitată.

      Reply
      1. mihaeladr1

        Totusi nu renunta la tratamentul homeopat, chiar daca mergi si pe alopat.

        Reply
  8. Javra

    Homeopatia funcţionează pentru orice organism uman.
    Dunt de acord că există bolnavi şi nu boli,. deci trebuie
    trataţi separat. Dar am încercat pe pielea mea un tratament
    homeopatic şi m-am lăsat de fumat (deşi fumam cam două
    pachete de ţigări pe zi). Medicul respectiv se vindecase singur
    de cancer cu tratament homeopat.
    Fiica ta e deosebită pentru tine, dar lasă-l pe homeopat să-şi
    facă treaba şi urmează reţeta pe care ţi-a dat-o.
    Să ştii că îndoielile tale i le transmiţi fetei şi se poate ca asta
    să influenţeze negativ starea ei de sănătate. Dimpotrivă, tu ar
    trebui să fii optimistă, tonică, iar influenţa ta va fi benefică.
    E un punct de vedere şi atâta tot, dar dacă m-am obosit să scriu
    atâta, înseamnă că eu unul chiar cred ce-ţi spun.

    Reply
    1. mixy Post author

      Mulţumesc 🙂



      Te-ai lăsat de fumat cu homeopate ?!??

      Reply
      1. Javra

        Da, m-a determinat să nu pot trage fum în piept,
        fiindcă mă apuca tusea şi repulsia.

        Reply
      1. B

        Hihi, m-am lasat! Asa zic eu (sper sa ma tina si sa nu cedez), dar am o luna de cand n-am mai servit pipa. In sinea mea eram hotarata sa ma las de vreo trei ani incoace, am tot incercat, dar cred ca nu eram suficient de convinsa. In sarcina n-am servit, deci s-a putut. Acum m-a convins o alergie (careia inca nu i-am dat de cap, inca ma mai plimb la analize, dermato, alergolog). Mi-a venit asa brusc, si n-am mai cumparat tigari (nici n-am ajuns la “namdamitu”, simt nevoia uneori, dar parca nu asa rau cum era cand se intampla sa raman in miez de noapte fara somn si fara tigari, de-mi venea sa ma imbrac si sa ma duc de nebuna la non-stop. Balosesc putin cand simt aroma de la altii, dar nu atat de rau incat sa ma duc sa-mi cumpar…

        Reply
        1. mixy Post author

          Aaaa. m-am speriat, am crezut că te-ai lăsat cu homeopate, B!
          Aşa, brusc şi dintr-o dată m-am lăsat şi eu. De 7 luni jumate. Să vedem cât mă ţine 😀

          Reply
          1. B

            uuu! felicitari! homeopate n-am mai incercat de pe vremea cand aparuse un fel de vaccin, ceva in genul ala despre care povesteai tu, cu niste bobite d-alea un pic mai mari decat alea de mac, de trebuia sa le numeri si sa nu le atingi cu ustensile metalice, da’ eram prin generala, nu mai stiu nici ce erau, nici pentru ce, asa ca nu prea stiu mare branza… Am mai auzit povesti cu vindecari spectaculoase de pe la cunoscuti, dar erau asociate [tratamentele personalizate] cu un regim alimentar [desi n-as spune chiar regim, pentru ca doar eliminau diverse treburi, gen d-alea pe care ar trebui sa le eliminam cu totii din alimentatie], rezultatele s-au vazut in timp, dar suferinta a disparut. Si mai povesteau astia de o oarecare “disciplina”, cu respectarea orelor de somn, mesele regulate si cam pe la aceleasi ore. Rabdare si perseverenta. Or fi medicamentele mai eficiente, cu rezultate vizibile intr-un timp mai scurt, dar daca se poate fara ele, e mai bine sa nu le “vada” ficatul.

    2. RMDudu

      O secondez pe Silavaracald cu cererea de a ne spune si noua tratamentul care te-a lecuit de “iarba dracului”… Sau macar medicul la care ai mers.
      Eu n-am reusit decat sa trec pe “electronica” de aproape un an si jumatate.

      Reply
  9. Nina

    @Silavaracald &@RMDudu
    Nu stiu absolut nimic despre tratamentele homeopate,dar…avand insuficienta respiratorie si astm (eu nu umblu cu jumatati de masura) am primit reteta ptr Champix.In prima saptamana poti fuma,dar in a doua saptamana iti alegi o zi in care renunti definitiv la fumat.Astazi,este a doua zi in care iau pastila si din aproape 60 de tigari pe zi….astazi am fumat doar 5.

    Reply
    1. mixy Post author

      e prima dată când aud de Champix-ul ăsta.
      Dar acum nu mai am nevoie 😀

      Reply
    2. RMDudu

      Multam’ fain, da’ la ce scrie pe Wikipedia (http://en.wikipedia.org/wiki/Varenicline) eu m-as abtine de la amandoua: tigarile te fac sa mori (mai) bolnav si (mai) sarac dar fericit, iar Varenicline (Champix in Canada) te fac sa-ti doresti sa mori sanatos si bogat dar nefericit… Prefer sa nu-mi doresc sa mor 😀

      Reply
      1. mixy Post author

        Eşti prea trist. Cumva tot mori 😛
        În schimb e scump al naibii, adică e tot ca şi cum ai fuma, deci din punctul meu de vedere (de om care s-a lăsat de fumat din cauza banilor), Champix-ul nu-i o opţiune.
        În plus, cu riscul că mă repet:
        acum nu mai am nevoie 😀

        Reply
  10. Nina

    Intr-adevar,este foarte scump,dar aici (In Belgia) este acoperit de asigurarea medicala.Efectele adverse inca nu si-au facut simtita prezenta.

    Reply
  11. laura M

    si eu cred ca homeopatele ajuta.am vazut rezultatul la al meu cand a avut piciorul fracturat.trebuie sa stii ce sa iei.

    Reply
      1. laura M

        da!!!vreo 6 luni nu i se consolida osul asa cum ar fi trebuit.am facut controale peste controale si toti spuneau ca este sanatos si nu inteleg de ce nu se consolideaza.dupa aceea am fost la un medic homeopat si acesta i-a dat tratamentul.nu stiu daca au fost medicamentele sau pur si simplu dar la fix o luna am fost iar la control si osul arata cu mult mai bine.al meu nu crede dar eu da!!!!

        Reply
  12. Roxana

    Pot să-ţi spun că eu am verificat întâi pe fiica mea, care avea astm şi făcea bronşite asmatiforme după cel mai mic efort. Stăteam nopţile la capul patului ei, că nu putea să respire… A fost crunt. A durat vreo 2 ani până am ajuns la un medic homeopat. În şase luni era bine şi după un an de zile, când a intrat la şcoală, n-a mai avut nici una din stările acelea. A scăpat de astm şi de alergii. Văzând asta, m-am dus şi eu. Aveam alergie la absolut orice … şi făceam de 3 ani tratament la alergolog. În plus era epilepsia. După cam un an de tratament am scăpat de alergii. După primele 6-7 luni (când crizele epileptice s-au intensificat, desi au devenit mai usoare) am scăpat şi de ele. De 10 ani n-am mai avut nici una. Şi am putut să fac facultatea. Pentru mine a dat roade. Nu ştiu ce anume vindecă. Cred că trebuie să ştii să descrii bine durerea, să te cunoşti bine şi să ai un medic homeopat bun. În plus este necesară răbdarea pentru că remediile homeopate acţionează în timp îndelungat. Şi trebuie să le iei conştincios, cum scrie pe reţetă.

    Reply
    1. mixy Post author

      Ai zis bine: “să descrii bine durerea, să te cunoşti bine şi să ai un medic homeopat bun”. E mare lucru să se întâmple acest trio în acelaşi timp 🙂

      Reply

Leave a Reply to Silavaracald Cancel reply

Your email address will not be published.