pacientii-s buni de lasat in drum

By | 2014-11-27

Pentru oamenii bolnavi, drumurile către și de la spital sunt un chin. Salvarea se cheamă ca să te salveze, nu ca să te care. Trăiască taxi-uri-le sau mila câte unui vecin aproximativ casnic.

Mai pune pe lângă boală niște bătrânețe.

Mai pune niște nedeplasabil

sau mai pune niște nu poate să respire, ca să fie coctail în toată regula.

Mai pune că unii stau în blocuri comuniste de 4 etaje, fără lift, deci e musai nevoie de targă.

Voi știți să rezolvați ecuația asta?

 

0 thoughts on “pacientii-s buni de lasat in drum

  1. arakelian

    nicintr-un fel. Imbratisari de departe!!

    Din motive aferente, cand m-am mutat am cautat bloc cu lift. Intr-o zi o sa imi permit sa ma mut la parter…

    Reply
  2. blo

    nu exista niciun serviciu gen Caritas, care sa ajute in cazuri de genul asta?
    intreb si eu, ca stiu ca existau si la vremea cand am plecat, servicii care aduceau mancare calda batranilor acasa. ma gandesc ca or exista pe undeva si ambulante pentru transport..

    Reply
    1. B

      Nu-s… Am cautat cand aveam nevoie pentru ai mei, mai ales cand aveau nevoie de injectii, perfuzii acasa. Am gasit ceva de gen, dar daca voiai sa colaborezi cu ei trebuia sa faci un dosar, sa-l depui la casele de asigurari de sanatatae si sa astepti aprobarea, ori sa platesti (daca aveai de unde) pana cand venea aprobarea si sa astepti apoi decontarea sumelor respective, deci si cu el si fara el… cam tot aia. Iar in privinta transportului, asta-i raspunsul pe care-l primesti: ambulanta nu-i taxi, sau, politicos “nu avem ambulante disponibile”, asa ca intotdeauna am chemat taxi sau ambulanta privata. Efortul financiar nu se ia in calcul, nici nu vreau sa ma gandesc de cate ori ajungeam la fundul sacului.

      Reply
      1. mixy Post author

        @B
        in cat timp a venit aprobarea dosarului?
        Asa… grosso modo, cam la ce suma ati ajuns in total?

        Reply
        1. B

          Nu l-am mai facut, pentru ca ne mai trebuiau prea multe adeverinte (nedeplasabil samd)

          Reply
          1. mixy Post author

            a, deci nici nu trebuie sa ma chinui să fac dosarul ăla. Vai de… mama noastră. Lăsând deoparte toate internările, analizele, tratamentele și taxiurile de până acum, stai să vezi ce ne distrăm de acum încolo…

          2. B

            Poti sa incerci. Noi n-am renuntat din comoditate, dar nu aveam timp si nici cum sa alergam intre atatea locuri. Cel mai mult a costat asistenta la domiciliu si aparatul de oxigen (pentru asta ar fi fost bun sa fi avut un dosar gata pregatit, asta fiind vreo 350 de lei chiria pe luna). Mama invatase sa faca injectii, dar la furosemid i-a fost frica. Ne-am “descurcat” altfel, cu o doctora, cunostinta intamplatoare care s-a indurat sa ne ajute, tot contra cost, dar mai ieftin decat tarifele afisate pe usi… Altfel, mama a avut procuri notariale pentru toate locurile in care era nevoie de asta (asa am scapat pacientul de drumuri).

          3. mixy Post author

            Sa vedem daca descurcam ceva, noi nici procura n-avem

        2. Cristina

          Eu am depus un dosar pentru ingrijiri la domiciliu pentru bunica mea la CAS Brasov. Suferea de cancer la san in ultima faza. Dosarul meu a continut o cerere, un formular completat de la medicul de familie, o declaratie pe proprie raspundere, copie buletin, copie talon. Partea faina este ca dosarul a fost depus in martie, iar banii i-am obtinut la sfarsitul lui mai. La CAS Brasov era problema ca desi dosarul fusese aprobat, fondurile alocate pentru ingrijiri la domiciliu nu venisera. Am avut mare noroc cu Hospice Brasov care ne-au ajutat cu ingrijirile.Oricum pacientii nu au dreptul la ingrijiri la domiciliu mai mult de 30 de zile consecutive – adica trebuie sa faci dosar in fiecare luna, si nu mai mult de 90 de zile.

          Reply
          1. mixy Post author

            ah! saru-mana, aflasem de 90 de zile, dar nu şi că trebuie sa faci dosarul lunar

  3. Mirela

    Ingrijiri paliative gasesti prin asociatii gen hospice.
    Eu nu sunt din Bucuresti, dar stiu ca sunt la voi cei de la Casa Sperantei. Te-as sfatui sa ii suni, eu cunosc pe cineva care lucreaza intr- un astfel de loc si stiu ca sunt de mare ajutor in tot felul de situatii, de la ingrijirea propriu-zisa a bolnavilor, la procurarea de medicamente plus multe altele. Incearca!

    Reply
      1. Mirela

        Din cate stiu eu, e gratuit absolut totul, sunt asociatii non-profit. Eu am fost foarte impresionata de ce imi povestea prietena mea care lucreaza intr- un astfel de loc, si nu vorbesc de cazuri, ci de ceea ce facea pentru bolnavi.

        Reply
        1. Michisor

          Nimic nu [mai] este gratuit. Teoretic dai cat poti, practic este minimum 50 euro pe noapte. Insa conditiile si serviciile sunt, intradevar, foarte bune, inclusiv cele medicale. Un alt inconvenient este ca este foarte departe de casa. Nu poti sa nu te duci sa-ti vizitezi zilnic ruda, mai ales intr-o altfel de situatie. Va doresc tuturor sa aveti multa putere!

          Reply
          1. mixy Post author

            Multumim, Michisor!
            Noi suntem la stadiul de discuţii, abia aflam cum si ce se poate face

  4. arakelian

    uof, voiam sa scriu un mesaj de incurajare. Ne gandim la voi, va trimitem imbratisari calde. Daca aveti nevoie de ajutor, sa spuneti.

    Ultimile luni ale lui tataia am facut cu randul. A stat in spital conectat la oxigen pentru ca atunci nu se puteau oferi tub de oxigen acasa. Mamaia statea noptile, ziua de la 8 la 22 eu sau verisoara mea.
    Uneori in weekenduri venea mama.

    Tin minte ca asistentele se purtau urat, ma repezeau, ba ca cerceaful adus de acasa nu era complet alb, ba ca am pus perfuzia nu stiu cum. Aveam 17 ani, faceam ce imi spuneau.

    Imi aduc aminte de una binevoitoare care mi-a spus sa nu beau cu acelasi pahar, ca se ia boala. Astmul. Atunci am ras, stiam ca nu se ia de la pahar si de la pupat. Acum rad, ca avut dreptate si uite ca m-am contaminat. Sper ca la final o sa am parte de servicii mai demne.

    Reply
    1. mixy Post author

      Vei avea, sunt alte vremuri, alţi oameni. Multumim de imbratisari 🙂
      Incercăm să îl îngrijim acasă, pentru că aici, de bine, de rău, are cine să-i aducă repede un pahar de apă – mama în timpul saptamanii, eu în week-end-uri si din când în când fi-mea, atunci când se nimereşte prin preajmă. La spital nu-i la fel.
      Ştiu mulţi astmatici tineri care îşi ţin boala sub control de la vârste fragede, deci… merge.

      Reply
      1. arakelian

        asa este, acasa e cel mai bine.

        La mine nu mai functioneaza medicamentele. A ramas Dumnezeu si spitalul de alaturi.

        Reply
    1. mixy Post author

      Crede-mă, m-aș bucura să mă omoare practica. Din păcate mă ține vie, mă ține în priză, mă ține cu nervii întinși paroxistic.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *