jinduind la pingeaua adolescentină

By | 2015-01-12

Azi dimineaţă am stat mai bine de 5 minute pe marginea patului încercând să desluşesc ce zi e şi dacă e una lucrătoare. Urât e când nu ştii pe ce lume eşti şi văd că mi se întâmplă cam frecvent! M-am mai îmbrăcat şi altă dată şi m-am dumirit aproape de finalul gătelii că e duminică şi trebuie să mă bag înapoi în pat, deci mi-e teamă să nu mă repet. Tata a plecat o dată la muncă şi după ce a mers vreo 200 de metri şi-a dat seama că dacă nu-i mai întâlneşte pe oamenii ăia rari cu care se întâlnea de obicei pe drum la 6 dimineaţa, nu-i lucru curat.

S-a întors atunci acasă şi a spus că nici câinii nu latră duminica aşa cum latră în timpul săptămânii.

În staţia mea de tramvai era tot Bucureştiul. Sau o mare parte din el. Pare că s-a trezit complet la viaţă azi, 12 ianuarie. Tot fleşcăind zăpada de pe gheaţă şi pierzând tramvaie unul după altul pentru că nu aveam loc să urc în ele, cu ochii tot să nu calc pe careva pe bombeuri sau să mă calce ei pe mine, am început să iau seama la încălţările celor din jur.

Şi să ghicesc cine s-a încălţat cu încălţările copiilor.

Cred că am început să mă bunghesc.

Să vă explic: în preajma vârstei adolescente şi din ce în ce mai des preadolescente, copiii noştri cresc mai ales în labe. Fireşte, îi încalţi bine, doar n-o să le cumperi nişte rupturi, nu? Adică dacă pentru o încălţăminte sport de 200 lei pentru tine, ca părinte, stai şi pui în balanţă câte picioare ai şi cu câte trebuie să-ţi bagi picioarele în banii ăştia; pentru copil lucrurile sunt mult mai clare: le poartă, e la vârsta la care poartă o gheată sport în 4 anotimpuri şi dacă l-ai trimite în expediţie la pol, probabil că tot cu gheata aia ar merge.

Va să zică văd destul de des părinţi salivând la încălţările copiilor: „Hai nu mai treci o dată la numărul următor, să-ţi iau bocancii?”

Mai prost e când copiii ăştia îşi rup pingelele înainte să le predea pofticioşilor.

Uitându-mă deci astăzi la încălţămintea picioarelor bucureştene, am observat destul de multe care nu se potriveau cu sobrietatea restului ţinutei şi păreau cam deplasate pentru vârsta celor care le purtau.

Cu care ocazie m-am bucurat că n-am o fată piţi.

 

 

0 thoughts on “jinduind la pingeaua adolescentină

  1. blo

    🙂
    astazi m-am dus la magazinul de pantofi sa-i cumpar pufului incaltari de alergat prin gradinita. i-am gasit niste chestii ieftine, ca oricum ii cresc labele repede si n-avea rost sa-i cumpar adibasi.
    mah si cum ieseam asa din magazin, ma uit pe stanga unde erau alea de dama. si vad niste bocanci misto de tot, da’ scumpi, chiar daca erau la reduceri. si m-am surprins gandindu-ma: “daca ii cumpar ii port eu anul asta, la anul ii dau pumpkinei si pe urma peste inca un an cand ii raman mici, ii iau inapoi” :)))
    ti-am zis ca fiica-mea are 8 ani si 36 la picior?

    Reply
    1. mixy Post author

      =))) frumoasă afacere! Numai să vă potriviți și la gusturi, sau să nu-i facă praf între timp.
      Nu, nu mi-ai zis că are 36, dar e clar că trăiește pe picior mare puștoaica.

      Reply
  2. Alexandra Albu

    :))))) Eu n-o sa am sanse d-astea pentru ca presimt ca Mara va avea laboantza mai mare ca mine foarte curand. Si deocamdata suntem amandoua pe tenisi-adidasi si-alte asemenea, ba chiar ne-am luat o pereche identica in toamna. Eu port 36 asa ca pot sa ma incalt si de la copii la o adica :))))

    Reply
    1. mixy Post author

      Vai de 36-le vostru, voi să vă încălțați cu d-alea cu Minnie Mouse.

      Reply
  3. silavaracald

    Nu numai ca am trecut prin asta, ci sunt inca in aceeasi faza. Cu fiica-mea, cu care am sensibil aceeasi masura la haine si incaltaminte. Si ce bine e ca nu e pitzi! 😀

    Reply
  4. Roxana

    :)) Eu pot să mă uit cu jind cât vreau că tot degeaba. Fiica mea a avut întotdeauna picior mic şi subţire, iar eu lat şi bombat, aşa că … m-am bucurat să le dau şi eu mai departe altor copii. Eu ieri am fost încă la mama pe care am sărbătorit-o duminică, deşi ieri a fost ziua ei de naştere. M-am bucurat să stau doar ceva mai mult în pat, pentru că oricum trebuia să plecăm spre casă, aşa că tot devreme m-am trezit. Cât despre trezitul şi plecatul la muncă când nu trebuia, o colega de-a mea ne-a povestit că s-a trezit hăbăucă şi a uitându-se la ceas a văzut că întârzie la autobuz. S-a grăbit nevoie mare şi a plecat prin beznă. În staţie s-a întâlnit cu unul dintre vecini care trecea pe-acolo. A întrebat-o omul ce face, iar ea nedumerită a zis că aşteaptă microbuzul şi că precis l-a ratat că nu e lume. Ăla a râs şi i-a zis să meargă la căldură să-l aştepte că mai sunt 4 ore până vine. Nu ştiu cum se uitase ea la ceas şi ce văzuse, că ajunsese în staţie la ora 2 noaptea 🙂 Dar cel puţin n-a întârziat!

    Reply
    1. mixy Post author

      Maaaaaamă, chiar în puterea nopții nu mi s-a întâmplat să vreau să plec.
      Să-ți trăiască, mama, să fie sănătoasă!

      Reply
  5. ba_laura

    la capitolul asta eu is frustata rau. ca labele lu’ aia mica s-au incapatanat sa se opreasca din crescut pe la un 36, in timp ce ale mele pe la un 38 cu bataie spre 40.
    mai, si asa pantofi faini stie sa-si cumpere!

    Reply
    1. mixy Post author

      Cred și eu că ești frustrată. Așa era maică-mea, pentru că din cauza lățimii piciorului, a sărit un număr peste mine (mai nou. două) Și ar mai fi împrumutat și ea una-alta de la mine…

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *