sardine

By | 2015-10-28

Ajung aproape de stație și încerc să-mi fac loc prin mușuroiul de oameni compact, care nu sparge rândurile nici de frică. Mă ridic cu un picior pe refugiu, fac un pic de echilibristică să nu cad grămadă înapoi, că doar mama nu m-a făcut Nadia Comăneci să iau nota 10 la bârnă. Doi- trei inși se înmoaie și-mi îngăduie să pun și celălalt picior pe refugiu strângându-se între ei. Apare tramvaiul, cu șuvițe de bale ale chipurilor strivite de geamurile tramvaiului, chipuri din care câte un ochi stă gata să se prăvălească. În interiorul tramvaiului e chin.

Se deschid ușile și câțiva cad pur și simplu pe mulțimea de pe refugiu. Restul se țin bine în interior, unii de alții, de glugi, de fulare, de buzunarele lor sau ale altora, de bara tramvaiului sau de orice altă bară pe care o nimeresc la îndemână.

Ăștia care cad se verifică de genți, da, le au la ei. Urcă alții, mult mai mulți. De fapt se aruncă, sub formă de grămadă, ca să-și facă avânt cât mai sus și strigă “Avansați!!”. Cineva țipă că uite domnule cât nesimț, se vede un loc gol la mijlocul tramvaiului și noi nu putem urca! Da, e gol. Sunt doi copii de grădiniță pe spațiul cărora s-ar putea sta levitând.

Tramvaiul încearcă să închidă ușile. Cei de pe refugiu împing în uși, ca să se închidă. Cei de pe scările tramvaiului strâng bucile, ca să facă loc ușilor să se închidă. Pe aici nu se bese!

Mă bucur că au dispărut 20% din cei de pe peron. Bucuria mea se stinge repede, pentru că de o parte și de alta a trecerii de pietoni vin valuri de oameni. Sper să se facă roșu la semafor pentru ei, măcar să nu mai vină atât de mulți înainte să vină următorul tramvai.

Vine al doilea tramvai. Ne facem acordeon în jurul ușilor, ușile se deschid, cad câțiva, dau din coate să-și facă loc să iasă din mulțime. Se urcă alții, mult mai mulți. Ba nu, se aruncă.

Avansez în sfârșit spre locul unde ar trebui să se deschidă ușile. Fatalitate! Al treilea tramvai deschide ușile la un metru distanță de mine, deci n-am șanse nici în ăsta.

Al patrulea tramvai vine la vreo 4 minute distanță, timp în care oamenii nou sosiți se îngrămădesc și-mi pierd locul care trebuia să fie cel bun.

Reușesc să urc în al șaselea tramvai, până pe a treia treaptă chiar!! Îmi dau lacrimile de bucurie. Și de mirosul înțepător din jur. Cineva bușește un geam să-l închidă, că cică e curent. Cei din jur nu spun nimic, asudă potolit sub hainele de toamnă și tușesc unii pe alții în timp ce își sfornăie mucii tip meduză pe care nu îi pot sufla. Îmi pare bine că nu sunt lângă vreun geam, pentru că l-aș sparge, să-i ia curentul pe toți. L-aș sparge, dacă aș reuși să-mi ridic mâinile blocate pe lângă mine. Una chiar e în buzunarul din spate al blugilor celui din fața mea. Un tip ațos, nici n-ai ce să pipăi la ăsta. Mormăi niște scuze, că o să-mi scot mâna când o să am loc, ăla zice că e ok, oricum n-are nimic în buzunar, eu îi spun în gând: “nici cur n-ai, băăă, scândurică, ce dracu mănânci? Că eu mănânc de parcă ar fi ultima zi din viața mea!…Noroc că nu câștig din scris, că aș fi la fel de leșinat ca și tine…”

Gândurile și sudoarea de pe spinare mă obosesc până la destinație. Ajung la muncă de parcă ar fi timpul să plec acasă.

 

0 thoughts on “sardine

  1. nicole

    In urma cu cativa ani am fost in vizita la o familie de prieteni in Elvetia, in Basel. Intr una din zile am iesit prin oras, fara masina. In statia de autobuz era o curatenie de puteai linge macul de pe jos, ca de altfel in tot orasul, dar fiindca povestim aici despre statii. Totusi se zarea un ghemotoc mic de hartie undeva langa cosul de hartie aruncat in graba probabil de catre cineva. Unul din elvetienii din statie s a aplecat si l a pus in cos. Iar cand a venit autobuzul eram vreo 12 persoane asteptandu l. Cativa au coborat, cativa voiam sa urcam pana ce o doamna din fata noastra s a intors spre noi si ne a zis: deja e plin, vine altul in 10 min.
    Plin insemna ca au urcat exact atatia calatori cate scaune neocupate erau. In rest, batea vantul in autobuz. Asta era/este regula. Nu stiu daca in toata Elvetia… Toate cele numai de bine.

    Reply
    1. mixy Post author

      Moaaaaa!…La noi regula asta nu se va aplica niciodată. Nici măcar daca ai tot timpul din lume.

      Reply
    2. arakelian

      si la suedezi e la fel. Da, stau si clantzane marunt in statie daca nu au loc pe scaun… si sunt multe alte reguli in Suedia, care pe mine ma fac …sa ma gandesc de 2 ori daca vrau acolosha.

      Reply
      1. RMDudu

        Mereu mă prinde câte cineva cu astea două cuvinte… De data asta ai fost tu 😀

        Reply
  2. Roxana

    :)) Nu ştiu cum puteţi să mergeţi la servici aşa! Eu mă bucur că şi dacă aş merge pe jos aş ajunge în 50 de minute (asta pentru că eu merg destul de încet, doar puţin mai repede ca Moartea, care s-ar părea că circulă cu 2.5 km/oră). Cred că ăsta e unul din farmecurile oraşelor mai mici, orice distanţa e relativ aproape. La noi în Maxi taxi e aglomeraţie doar când sunt mulţi cei care vor să-şi facă loc prin buzunarele altora şi mai ales prin genţile lor. Fără pipăieli, nici nu simţi când te fură 🙂

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.