cat traieste un om

By | 2016-03-13

Dacă ați intrat cu gândul să aflați precis cât trăiește un om, eroare! Habar n-am! În cel mai fericit caz vă pot spune vârsta de pensionare, dar și aici trebuie să se ia în calcul cazurile eronate în care se ajunge până în prag de pensie.

Mergem cu copiii în vizită la mamaie, ne vedem, ne ventuzăm gomotos pe obraji și după ce îi umplem frigiderul plecăm repede pentru că vizitele scurte sunt cele mai dorite, nu? În prag de plecare, mamaie ne dă indicațiile de rigoare: care-i măritată să facă bine să-și mai aducă bărbatul prin curtea ei la treabă, care nu-i măritată să facă bine să se mărite repede cu unul bun de sapă, că acuș vine căldura!!

Spre plecare, văcicărelile de rigoare, d-alea cu bătaie lungă:

– Când mai veniți la mine? Veniți, maică, mai des că o să mor și n-o să mai aveți cui să-i deshideți ușa….Ca mâine-s gata, am 84 de ani, cât să mai trăiesc? Când oi muri să îmi faceți părul pe bigudiuri, că așa vreau să fiu moartă…auzi, fată?

– Da, mamaie!

– Să-mi iei lănțicu de la gât, să nu mă îngropi cu el, ai auzit? Să-l lași fie-tii sau lu nepoată-ta asta mică, ai auzit?

– Hai, bre, termină cu prostiile, ce să facă fetele cu lănțișorul matale?

– Lasă, ia-l mai bine așa! Decât să-l ia groparii sau să vină vreun război să mă dezgroape dă focu’ la 2 grame de aur, mai bine să stea la una din fete! Auzi? Și să-mi pui geanta aia neagră la mine, aia cu ținte, că-mi place rău de tot!

– Care, bre, aia de rocker? Păi cu păr pe bigudiuri și cu geantă cu ținte?

– Da, maică, așa să faci!

Mă arunc în mașină să scap de alte detalii, închid ușa și-o aud pe nepoată-mea bâzâind cu lacrimile până-n tricou:

– O să moală mamaieeeeeee!!!!…. Eu nu vleau să moală mamaieeee!! Nuuuu vleaaaaau!…

La care frate-su îi dă un ghiont spunându-i:

– Taci, nu mai plânge fraiero! Dacă mamaie are 84 de ani, o să trăiască!

– Da’ tu dee undeeee știii???

– Pentru că Regele Mihai are 94.

 

0 thoughts on “cat traieste un om

  1. Hapi

    Doamne ce dor mi-e de ea… S-o țină cerul pe mamaie a voastră. E bine c-are simțul umorului.
    Tu faci figuri la lănțic acu?
    Eu i-am găsit mătăniile, nu m-am rugat niciodată dar le port la gât. Și mi se mai desfac în câte-o noapte iar a doua zi, beștelesc singură la ele, să nu mai pună nimeni mâna pe mărgeluțe 🙂

    Reply
  2. Roxana

    Păi n-are copilul dreptate 🙂 Mă bucur să mai citesc despre mamaie. E neschimbată! Socru-meu a început cu sfaturile de înmormântare şi el. Mama, din fericire, nu are asemenea gânduri – adică să ne bată la cap de pe acum. Ne-a zis, în schimb, că oricum şi-a redactat testamentul şi acolo sunt toate dorinţele ei trecute.Ce-i corect, e corect!

    Reply
  3. Irina

    Are, se afla despre el la dezbaterea mostenirii fara exceptie.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.